Două fete de 12 ani au fost agresate sexual de un bărbat într-un parc din Pitești. Agresorul a fost prins de poliție în urma unui apel la 112 primit de la un minor care a văzut scena. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, s-a apropiat de cele două fete și a început să le atingă în zonele intime. Ulterior, a vrut să fugă cu ghiozdanul uneia dintre ele. Un băiat a văzut scena și a sunat la 112. Bărbatul mai avea antecedente, fiind acuzat și de furt. Acum i se va face dosar penal și pentru agresiune sexuală.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi tentativă de furt, iar după administrarea probatoriului, poliţiştii au reţinut pe cel în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, a informat IPJ Argeş. Judecătorii au dispus arestarea preventivă a agresorului pentru 30 de zile.

Un bărbat în vârstă de 27 de ani s-a urcat pe acoperișul unui centru de carantină din Pitești și a amenințat că se aruncă în gol. La scurt timp, la fața locului au apărut echipaje de poliție, jandarmerie, ISU, SMURD și Ambulanță. Bărbatul care fusese internat în centru de doar câteva zile (s-ar părea că este a doua zi) a fost convins de către negociatori să coboare de pe acoperiș. El le-a spus acestora că preferă să fie dus la psihiatrie și că nu mai suportă să mai treacă din nou prin condiții de izolare.

Ulterior, bărbatul a fost dus cu ambulanța la psihiatrie, pentru a vedea dacă are discernământ, iar anchetatorii încearcă să afle dacă el a mai fost carantinat sau izolat la domiciliu.

Jandarmii câmpulungeni au reușit să salveze un bărbat în vârstă de 24 de ani care s-a întâlnit cu o haită de lupi. Pentru un bărbat de 24 ani din comuna Dragoslavele, drumul pe care îl făcea până la fetița lui din comuna Nămăești se putea termina tragic deoarece în această dimineață a avut o întâlnire cu o haită de lupi.
Un apel la numărul unic de urgență 112 a alertat dispeceratul unității, întrucât un bărbat a relatat faptul că se deplasa prin pădure iar la un moment dat a observat o haită de lupi care se îndrepta spre el iar de teamă s-a urcat într-un copac și îi este teamă să continue drumul. Spre locul indicat a fost direcționată imediat o patrulă de jandarmi din cadrul Postului Montan Rucăr, care în scurt timp l-au localizat pe bărbat. La sosirea jandarmilor lupii nu se mai aflau în zonă, iar bărbatul a fost liniștit și ajutat să ajungă la destinație. Acesta le-a relatat jandarmilor că ocazional se deplasează la fetița lui din comuna Nămăești, unde aceasta locuiește, pentru a-i duce alimente și alte bunuri necesare.

Un bărbat a ieșit pe holul unui imobil din Sectorul 1, dezbrăcat și amenința vecinii, având asupra sa mai multe obiecte ascuțite. La vederea polițiștilor, individul a devenit agresiv, a lovit un om al legii și a fugit, fiind prins ulterior la un etaj superior, când a fost împușcat. La câteva ore după ce a ajuns la spital, bărbatul și-a pierdut viața.
Surse din zona Poliției susțin că la această oră se fac verificări cu privire la caz și la împrejurările care au condus la decesul bărbatului. Din primele cercetări reiese că intervenția Poliției a fost ca urmare a unui apel la 112. Bărbatul era cunoscut de vecini ca având cu afecțiuni psihice.



Argesul inregistreaza a doua victima din cauza coronaviruslui. Este vorba de un barbat de 58 ani din județul Argeș, care a decedat astazi. El era Internat în Spitalul Județean de Urgență Pitești în data de 14.04.2020. Transferat în data de 16.04.2020 în ATI - Spitalul Orășenesc Mioveni.

Confirmat in data de 16.04.2020.
Decedat în data de 17.04.2020.
Comorbidități: cardiomiopatie dilatativa, insuficienta cardiaca stadiul IV, fibrilatie atriala, hipertensiune pulmonara cronica, pneumoperitoneu, abdomen acut chirurgical.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.