Caz extrem consumat duminică, acolo unde un un bărbat și-a ucis soția și copillu, un băiat în vârstă de 15 ani în curtea unei biserici din comuna Mihăiești, Argeș. După ce a făcut dubla crimă, bărbatul a încercat să se sinucidă, fiind găsit agonizând în apropiere. Conform purtătorului de cuvânt al SJU Argeș, bărbatul fost adus, duminică, la Spitalul Județean din Pitești, cu un echipaj al Serviciului de Ambulanța Argeș, în stare de semiconștiență. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiștii din Unitatea de Primiri Urgențe, a fost dus în sala de operații. Intervenția chirurgicală a decurs bine, după o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secția ORL. Este conștient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic și psihiatric.
Bărbatul i-ar fi ucis pe cei doi în urma unui scandal conjugal. Mai întâi, el a atacat-o pe femeie cu un cuţit şi i-a tăiat pur şi simplu gâtul, iar pentru că băiatul a intervenit a fost şi el înjughiat şi lovit cu capul de asfalt. Apoi agresorul a încercat să se sinucidă prin înjunghiere.
Un bărbat a fost tăiat în două la podul de cale ferată din zona Autogării Sud, de un tren Regio, care circula pe relația Curtea de Arges – Pitesti. La locul evenimentului au intervenit echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi polițiștii Serviciului de Transporturi Feroviare Argeş, care au demarat cercetările.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit bărbatul se numea Nicolae B., în vârstă de 62 de ani, şi care potrivit documentelor de identitate găsite asupra lui domicilia în comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa. Deocamdată nu se ştie dacă a fost vorba despre un accident nefericit sau despre sinucidere.
Tragedie în Argeș, în localitatea Teiu. Un bărbat în vârstă de 81 de ani a decedat în curtea unei secții de votare.
Bărbatului i s-a făcut rău în curtea secției de votare unde a mers pentru alegerile parlamentare. Medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze, dar nu au avut succes. Vârstnicul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.
Un bărbat de 44 de ani din Mioveni a fost reținut fiind acuzat că în urmă cu trei ani a violat o fetiță de numai 10 ani. Bărbatul au reținut bărbatul ieri.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de arestare preventivă.
Două fete de 12 ani au fost agresate sexual de un bărbat într-un parc din Pitești. Agresorul a fost prins de poliție în urma unui apel la 112 primit de la un minor care a văzut scena. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, s-a apropiat de cele două fete și a început să le atingă în zonele intime. Ulterior, a vrut să fugă cu ghiozdanul uneia dintre ele. Un băiat a văzut scena și a sunat la 112. Bărbatul mai avea antecedente, fiind acuzat și de furt. Acum i se va face dosar penal și pentru agresiune sexuală.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi tentativă de furt, iar după administrarea probatoriului, poliţiştii au reţinut pe cel în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, a informat IPJ Argeş. Judecătorii au dispus arestarea preventivă a agresorului pentru 30 de zile.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.