Avocatul  și omul politic Adrian Pica a fost condus astăzi pe ultimul drum. El a fost înhumat la un cimitir din zona centrală a Bucureștiului. Fost membru în echipa de conducere a ALDE și PER Argeș, Adrian Pica a decedat la Spitalul Floreasca, unde fusese transferat în stare gravă după infectarea cu virusul COVID, chiar în noaptea de Sfântul Nicolae.
Și-au luat rămas bun de la el prieteni, colaboratori din zona avocaturii dar și a mediului politic, chiar dacă în ultima vreme nu a mai fost atât de implicat în acest palier.
Printre cei care l-au condus pe ultimul drum s-au numărat și Simona Brătulescu, fost președinte al ALDE Argeș și vicepreședinte al CJ Argeș, omul de afaceri Eduard Florea (fost coleg în cele două partide cu Pica și fost președinte al PER Argeș), dar și avocatul Cristina Ghineț din partea Baroului Argeș.

El suferea și de alte boli, inclusiv diabet, și se pare că nu era nici vaccinat.
Fost comandat de navă, Adrian Pica a urmat ulterior calea avocaturii, pentru a putea fi mai mult timp alături de fiul său, pe care l-a crescut singur după ce soția i-a decedat în urma unor complicații la nașterea copilului.

Consiliul Județean Argeș a fost astăzi, 9 septembrie 2021, gazda unei întâlniri cu Mustafa Yildiz, directorul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din București.

În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții privind planificarea unor programe și evenimente care să fie desfășurate în județul Argeș.

Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” are 52 de centre în întreaga lumea, iar în România are două centre, la București și Constanța, cu 2.000 de cursanți anual.

,,Avem toată deschiderea pentru o colaborare și nu este deloc întâmplător faptul că anul acesta, în primăvară, am primit și vizita doamnei ambasador. Legăturile noastre sunt strânse, ne leagă o istorie împreună. Avem instituții de cultură prin intermediul cărora putem dezvolta mai multe proiecte culturale comune”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.
astăzi a fost semnat un protocol de colaborare între Muzeul Județean Argeș și Institutul Cultural Turc „Yunus Emre”. În fapt, acest protocol reprezintă o continuare a colaborării dintre cele două instituții de cultură. În luna mai a acestui an la Muzeul Județean Argeş a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Göbekli Tepe – Primul Templu al Umanității”, în cadrul conferinței „Patrimoniul Mondial UNESCO în Turcia”, eveniment la care a participat  E.S. Dna. Ambasador Füsun Aramaz.

La întâlnire au mai participat directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu.
,Cu Turcia avem deja o experiență împreună, pe proiecte europene. Am avut două proiecte pe Comenius Regio, unul dintre ele fiind cu Turcia, proiect care a vizat atât latura culturală cât și pe cea de educație și tineret. De asemenea, la Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” Turcia a fost prezentă întotdeauna cu ansambluri de succes. Am fi bucuroși că continuăm colaborarea cu Turcia, cu proiecte punctuale de acest gen”, a precizat directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu.

Directorul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din București, Mustafa Yildiz, a propus, ca prim proiect de colaborare, organizarea unor cursuri gratuite de limbă turcă. Cele două limbi, turca și româna, au aproximativ 3.000 de cuvinte comune. De asemenea, din partea delegației turce a venit și propunerea unei înfrățiri între județul Argeș și o regiune din Turcia.

Scandal în trafic cu final tragic la București. Scenele uluitoare au fost surprinse pe camerele video. Un motociclist a omorât un bărbat aflat pe trotinetă, în urma unei șicanări în trafic.

Un motociclist s-a șicanat cu un alt participant la trafic, pe trotinetă. I-a dat casca jos acestuia și l-a izbit de o mașină, transmite Realitatea Plus. Din păcate, bărbatul de pe trotinetă a murit în urma leziunilor suferite.

Tragedia a avut loc pe șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. La fața locului a ajuns o echipă SMURD, care a încercat să-i salveze viața tânărului, însă în zadar. Potrivit martorilor, motociclistul l-a urmărit în trafic pe bărbatul de pe trotinetă. La un moment dat, l-a prins și i-a dat casca jos, l-a lovit și apoi l-a izbit de o mașină. Cazul a fost clasificat drept agresiune și a fost preluat de serviciul omoruri.  Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

Imagini ca în filmele de acțiune. Unul din cele mai apreciate filme de acțiune se numește Black Howk Down. Ei bine, bucureștenii aflați în trafic pe Bulevardul Aviatorilor, dar și sutele de angajați de lângă o clădire de birouri din apropiere de TVR au fost martorii pe viu unui eveniment similar cu cel din film. Un elicopter militar american Black Howk a aterizat forțat, joi, în Piața Charles de Gaulle din București. Din momentul în care elicopterul a înregistrat probleme, pilotul a survolat bulevardul Aviatorilor unde a doborât și doi stâlpi de curent după care a reușit să aterizeze forțat în Piața Charles de Gaulle. Practic, pilotul a evitat o catastrofă. Asta, și cu ajutorul poliţiştilor de la Rutieră care au intervenit foarte prompt la faţa locului pentru a bloca traficul, astfel încât să faciliteze aterizarea elicopterului aparţinând forţelor americane, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Claudiu Costea.

“Dacă nu ar fi făcut lucru acesta, puteam să asităm la o tragedie”, a explicat reprezentatul Poliţiei.

El a adăugat că poliţiştii au solicitat sprijin prin dispecerat şi s-au prezentat foarte repede 10 echipaje de poliţie rutieră care au dispus măsuri de restricţionare a traficului.

Purtătorul de cuvând al MApN, Constantin Spînu, a precizat, joi, că elicopterul paticipa la un exerciţiu în vederea pregătirii evenimentelor de Ziua Forţelor Aeriene Române.

”În cadrul acestui zbor de antrenament, elicopterul de tip Black Howk a raportat o defecţiune tehnică ce a impus aterizarea de urgenţă. Din primele date, nu sunt pagube altele decât cele ce le-aţi văzut – sunt doi stâlpi care s-au dărâmat şi înţeleg că sunt două maşini atinse de aceştia în cădere. Nu sunt victime în urma acestui incident. Cauzele urmează să fie stabilite de o investigaţie comună, între Forţele Aeriene Române şi Armata Americană, autorităţile militare americane care deţin acest aparat de zbor”, a declarat acesta.

Reprezentanţii Parchetului Militar au deschis un dosar penal.

 Din cauza acestui incident, traficul este restricţionat complet joi între Piaţa Charles de Gaulle şi Statuia Aviatorilor şi parţial pe Calea Dorobanţilor, iar spre Arcul de Triumf se circulă pe un singur sens.

Şoferul unei basculante a fost surprins în timp ce descărca deşeuri provenite din construcţii pe un teren de la marginea Bucureştiului. Bărbatul a fost amendat cu 30.000 de lei, iar mașina i-a fost confiscată. Şoferul unei basculante de 12 tone a fost surprins de poliţiştii locali din cadrul DGPLCMB în timp ce bascula deşeurile pe o proprietate privată din Sectorul 1 al Capitalei. În urma verificărilor, poliţiştii locali au constatat ca basculanta aparţine unei firme de transport "recidivistă", anunță Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. Întrebarea este când se va ajunge la asemenea acțiuni și în Argeș, mai ales că nu există localitate unde să nu găsim grămezi de gunoi aruncate în natură de cetățeni certați cu bunul simț.

În luna februarie, un alt vehicul greu al aceleiaşi societăţi a fost surprins, tot de către poliţiştii locali ai DGPLCMB, în timp ce arunca deşeuri rezultate din construcţii în acelaşi loc.

"Soferul unei basculante de 12 tone a fost surprins, joi, de politistii locali din cadrul DGPLCMB in timp ce bascula deseurile provenite din constructii pe un teren de la marginea Bucurestiului. Aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, politistii locali au observat cum conducatorul vehiculului de mare tonaj arunca molozul din basculanta pe o proprietate privata din sectorul 1 al Capitalei. In urma verificarilor efectuate, politistii locali au constatat ca basculanta apartine unei firme de transport "recidivista". In luna februarie, un alt vehicul greu al aceleiasi societati a fost surprins, tot de catre politistii locali ai DGPLCMB, in timp ce arunca deseuri rezultate din constructii chiar in acelasi loc. Atunci, inspectorii Politiei Locale Bucuresti au sanctionat firma cu 50.000 de lei pentru incalcarea normelor de protectie a mediului. Astazi, sanctiunea a fost mai drastica. Politistii locali au solicitat sprijinul Garzii Nationale de Mediu - Comisariatul Bucuresti care, pe langa amenda de 30.000 de lei, au dispus si confiscarea autobasculantei", a transmis Poliția Locală  București.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.