Joi, a avut loc deschiderea Conferinței Cartei Energiei, organism care reprezintă un acord internațional de cooperare în zona energetică. România asigură președinția Cartei Energiei, prin ministerul Energiei. Țara noastră a fost prima țară europeană care găzduiește această conferință la care au participat reprezentanți la cel mai înalt nivel al structurii. Cel care asigură președinția Cartei Energetice este secretarul de stat Robert Tudorache, liderul ALDE Pitești. Acesta a declarat că cele două teme ale Conferinței organizate la București sunt eficiența energetică și măsurile de combatere a sărăciei energetice. România și-a asumat pe această perioadă de președinție a Cartei Energetice ca principal obiectiv combaterea sărăciei energetice, adică accesul limitat al consumatorilor casnici la energie electrică, a susținut Robert Tudorache.

La Conferința "Eficienţa energetică, prioritate în combaterea sărăciei energetice şi asigurarea energiei pentru toţi", în cadrul preşedinţiei române a Cartei Energiei, a participat și ministrul Energiei Anton Anton, care a dat asigurări că gazele naturale nu vor fi mai scumpe la iarnă, în condițiile în care specialiştii avertizează că majorarea preţului petrolului va duce şi la creşterea facturilor la gaze, potrivit Agerpres.ro.
La plecare, Anton a fost întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni. "Nu-i adevărat", a răspuns ministrul, refuzând să-şi argumenteze opinia.

Joi, un accident grav s-a produs pe A1, fiind nevoie de intervenția elicopterului, informează România TV. Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 23, pe sensul de mers către Bucureşti, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un autocamion. Cauza producerii a fost nepăstrarea distanţei de siguranţă, iar în urma impactului a rezultat o victimă din autoturism, informeaza  Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Potrivit sursei citate, circulaţia rutieră este oprită total, în vederea acordării de îngrijiri medicale şi pentru efectuarea cercetării locului faptei, iar valorile de trafic sunt ridicate.

Persoana ranita a fost transportata de urgenta la spital.

Peste 2000 de oameni vor fi aduși de PSD Argeș la mitingul pe care social-democrații îl pregătesc la București. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Argeș. Aceasta a fost și prima ședință la care a participat, după teribilul accident de motocicletă suferit în noimebrie anul trecut, deputatul Radu Vasilică. Mitingul pro-PSD va fi organizat cel mai probabil pe data de 9 iunie, însă în PSD se vorbește și despre organizarea de astfel de manifestații în județe, după ce mai multe filiale și-au manifestat acest interes. Dacă va fi organizat un miting și la Pitești, PSD Argeș vrea să aducă cel puțin 10.000 de oameni, ceea ce nu este deloc foarte dificil, având în vedere că au mai organizat astfel de manifestații, ultimul în mandatul lui Sorin Grindeanu, unde prezența a fost în preajma acestei cifre.

Un bărbat a fost amendat cu aproape 300 de lei de polițiști pentru că umbla dezbrăcat în mașină. Scenele incredibile urmate de o conversaţie pe măsură au fost filmate pe Autostrada București-Pitești de un şofer care l-a văzut pe indivulul gol puşcă la volan şi curios, l-a urmărit să vadă ce se întâmplă. Dar înainte de asta martorul a sunat la 112 şi a anunţat că respectivul nu este doar dezbrăcat. 
Probabil mai preocupat să se simtă “confortabil” decât să respecte regulile de circulaţie, şoferul a uitat să-şi pună centura de siguranţă. A fost amendat pentru asta dar şi pentru acte sau gesturi indecente. În total, 290 de lei.

 

 

 În data de 28 martie, va avea loc în municipiul Târgoviște, în cadrul Instituției Prefectului Dâmbovița, ședința de lucru a Comitetului de Bazin Argeș – Vedea pe tema Zilei Mondiale a Apei, care este sărbătorită pe data de 22 martie la nivel mondial.
Evenimentele organizate de Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, au în centrul lor informarea publicului și formarea tinerei generații în spiritul protejării și conservării resurselor de apă. Astfel, în luna martie, au fost organizate activități în instituții de învățământ (grădinițe, școli, licee, universități) din județele Argeș, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dâmbovița  și municipiul București.
În județul Argeș acțiunile au constat în proiectarea de filme educative, consursuri, expoziții de desene și discuții pe tema apei, iar participanții au fost elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială “Carol I” și Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, Școala Gimnazială nr. 1 Ciofrîngeni, GPP „Aripi Deschise” Pitești, Colegiul Național “Zinca Golescu” și studenții Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică din cadrul Universității din Pitești. Alături de reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea la activități au fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Argeș.


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.