Robert GLINȚĂ s-a calificat în finala probei de 100 de metri spate la Campionatul Mondial cu al optulea rezultat, 50,21! Finala este programată mâine la ora 16:07.

Legitimat acum la Dinamo Bucuresti, piteșteanul Robert Glință s-a calificat fără probleme în semifinalele probei de 100 de metri spate, din cadrul Campionatului Mondial în bazin de 25 de metri de la Abu Dhabi (Emiratele Srabe Unite).

Robert a terminat proba în 50,83, al optulea timp.

Astăzi, la ora 19.00, în Piața Vasile Milea din municipiul Pitești, va avea loc deschiderea oficială a Campionatului Mondial de Kaiac Canoe pentru Juniori U23 Sprint găzduit de România în Argeș. Peste 1300 de sportivi din peste 60 de țări de pe întregul mapamond vor defila, în acordurile Fanfarei ”Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș. Competiția se va desfășura în perioada 1 – 4 august, la Baza Nautică Bascov – Budeasa, cu începere de la ora 8.30, accesul publicului fiind liber.

Considerat drept cel mai important eveniment al sporturilor nautice găzduit de România, acest campionat mondial, organizat de Federația Română de Kaiac Canoe, International Canoe Federation, Ministerul Tineretului și Sporturilor, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat Consiliul Județean Argeș, Prefectura Argeș, Primăria Mioveni, Primăria Municipiului Pitești, Primăria Comunei Bascov și Primăria Comunei Budeasa.

Timp de o lună, în perioada premergătoare acestui eveniment sportiv, ABA Argeș Vedea a realizat cu utilajele proprii (motocoasă acvatică și draga multifuncțională) dragări și cosiri de vegetație, colectarea de deșeuri și materiale lemnoase aduse de apă. Au fost dragate, până la o adâncime de 2 metri, cele două canale care fac legătura între pista de concurs și cea de întoarcere la start. De asemenea au fost realizate lucrări de dragaj și pe malul pistei de concurs cu scopul îndepărtării vegetației și a adâncirii pistei.

Vor concura sportivi din Africa de Sud, Algeria, Angola, Argentina, Australia, Azerbaijan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Chile, China, China Taipei, Cipru, Columbia, Coreea de Nord, Croația, Cuba, Danemarca, Egipt, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Hong Kong, Iran, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Kazakhstan, Kyrgyztan, Letonia, Lituania, Macao, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Moldova, Nigeria, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Senegal, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Tailanda, Tajikistan, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uzbechistan, Venezuela.

Programul competiției:
Miercuri, 31 iulie, Piața V. Milea, ora 19.00: Deschiderea oficială – parada delegațiilor
Competiția oficială – Baza Nautică Bascov – Budeasa:
Joi, 1 august: 8.30 – 14.00 15.00 – 18.00
Vineri, 2 august: 8.30 – 14.00 15.00 – 18.45
Sâmbătă, 3 august: 8.30 – 13.50 15.00 – 18.30
Duminică, 4 august: 8.30 – 14.50.

Săptămâna trecută, Centrul de Dresaj Canin Nimrod Pitești a găzduit, în premieră la Pitești, un examen oficial de dresaj canin. Campionul mondial la mondioring, Alexandru Bondar, a fost arbitru, dar gândul îi era deja la Campionatul mondial din, cel mai mare din acest an, la care va participa.

Alexandru Bondar este arbitru recunoscut de Asociația Chinologică Română. El este însă deja celebru în lume, fiind campion mondial de împreună cu Dilara. În luna aprilie anul acesta, Bondar a înregistrat deja cea mai mare performanță în acest sport pentru România, clasându-se pe locul 3 la Campionatul mondial din Germania. La acea competiție au participat 700 de câini.
După ce a câștigat din nou Campionatul României, Alexandru Bondar și Dilara vor concura în octombrie la Campionatul mondial de mondioring din Spania, acolo unde va concura tot la categoria a III-a, cea mai complexă a acestui sport canin.

Campionatul mondial de Kaiac-Canoe de la Bascov a fost parcă petarda care a aruncat întreaga situație în aer, după ce cetățenii nu au avut la dispoziție transport în comun care să îi ducă până la baza Bascov să vadă competiția. Zona metropolitană Pitești se va desființa, deși nu a existat niciodată de fapt. A existat doar pe hârtie, un acord de principiu ca urmare a deciziilor Consiliilor locale. Pentru că serviciul de salubritate și cel de apă canal sunt asigurate prin Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitare, aici fiind vorba de operatori regionali, administrațiile au rămas încremenite în proiect. A fost inițial o încăpățânare a fostului primar Florin Frătică de a introduce Bradu în zona care se dorea metropolitană. Apoi totul s-a blocat, deși acum, toți primarii din localitățile limitrofe Piteștiului, dar și primarul din Pitești, sunt din PSD. Adică cel puțin politic, ar putea exista un consens. Numai că orgoliul lui Tudor Pendiuc și apoi cel al lui Cornel Ionică au ucis definitiv proiectul care ar fi putut aduce multe alte beneficii pentru cetățenii din Pitești și din localitățile din zonele limitrofe. Motivul: Ionică se încăpățânează să facă din Publitrans societatea care să asigure transportul în așa numită zonă metropolitană deși legea nu îi permite. 

Toată ziua, administrația din Pitești dă vina pe legislație. Dar legislația există, iar dovadă stau aceste exemple. Zona metropolitană există înființată în mai multe județe, cu organisme constituite și funcționale - care nu există la așa numita zonă metropolinată Pitești - iar operatorul de transport este unul metropolitan. Or, Publitrans este o societate care funcționează, conform legilor de înființare și funcționare, exclusiv pe raza Piteștiului. Sigur, Publitrans ar putea să se transforme într-un operator metropolitan. Pentru asta, este nevoie de constituirea unui consiliu metropolitan - un fel de consiliul local format din reprezentanți din toate localitățile membre acestei zone. Apoi de un operator/regie autonomă de transport public în comun metropolitan, din care să facă parte toate consiliile locale, operator creat eventual pe structura Publitrans. Ion Mânzână, vicepreședintele CJ Argeș, a explicat în conferința CJ Argeș, parțial motivul: subvenția. Nu poate Consiliul Local Pitești să aloce subvenție pentru transportul în comun care deservește și alte localități în afara Piteștiului.

Ca atare, deocamdată, singura soluție viabilă este ca toate consiliile locale să decidă ieșirea din proiectul zonei metropolitane Pitești și să organizeze licitații pentru transportul în comun care va fi organizat exclusiv pe raza fiecărei localități, până la granița cu Piteștiul.

Deocamdată, ieșirea din așa-zisă zonă metropolitană, pentru că există niște decizii ale consiliilor locale care intenționau constituirea acestui proiect, și asigurarea unui transport public de persoane pe raza fiecărei localități este singura variantă legală. Alte variante nu există deocamdată - Ion Mânzână, vicepreședinte CJ Argeș, după discuția de luni cu primarii din localitățile limitrofe Piteștiului.

Altfel spus, cum funcționează transportul public din Mioveni, Ștefănești, Rătești etc, vor funcționa toate. Nervi, timp, bani în plus, pentru că unii din admnistrație sunt nemulțumiți că legea nu le permite să facă anumite lucruri exact așa cum vor ei. Pentru că unii nu au înțeles că de fapt trebuie să faci investiții și proiecte conform cu legea în vigoare, nu să schimbi legea după cum vrei tu să acționezi.

În fine, ca să nu fim acuzați că avem nu știu ce cu Publitrans, deși, încă o dată, noi criticăm felul în care percep să facă administrație anumiți oameni politici, venim și cu dovada că în alte părți se poate. Sunt zone metropolitane, ca să dăm doar câteva exemple, la Constanța, Craiova, Cluj, Alba Iulia și București- Ilfov. De altfel, primarul de la Bascov, a și remarcat faptul că la Constanța funcționează, conform legii, transportul metropolitan.
Nu ar trebui decât lăsate orgoliile și intențiile probabil oneroase de a avea controlul banilor și copiate modelele de succes, deja funcționale.

 

Iată cum au făcut alții cu zona metropolitană și cu transportul metropolitan în comun

CLUJ

ZONA METROPOLITANĂ CRAIOVA

TRANSPORT METROPOLITAN CRAIOVA

BRAȘOV

TRANSPORT METROPOLITAN CONSTANȚA

TRANSPORT METROPOLITAN ORADEA

TRANSPORT METROPOLITAN BUCUREȘTI

La Campionatele Mondiale de kaiac-canoe sprint juniori și tineret Under-23, de la Complexul Sportiv Național Bascov-Budeasa, România a cucerit trei medalii, două de argint și una de bronz, toate în ultima zi a competiției. Practic, lotul național a salvat in extremis o competiție găzduită la noi în țară de la un dezastru total. Oricum, dar ne gândim la obiectivul impus de președintele Federației Române de Kaiac-Canoe chiar în conferința de presă de la Pitești, lotul național a ratat obiectivul de a cuceri cel puțin patru medalii.

La juniori, Laura Pleșca și Adrieana Mihai au cucerit medalia de argint în proba de K-2, pe 500 m, cu timpul de 01 min 45 sec 968/1000.

La categoria Under-23, România a câștigat o medalie de argint și una de bronz. Argintul a fost adjudecat de Cătălin Chirilă și Constantin Dâba, la C-2, pe 500 m, în 01 min 41 sec 520/1000.

Bronzul a fost obținut de kaiacul masculin de 4, pe distanța de 500 m, în formula Cosmin Lulciuc, Răzvan Albișoru, Aurelian Ciocan, Sorin Ciocal, în 01 min 20 sec 744/1000. Românii au fost la 032/1000 de medalia de argint, cucerită de Belarus.

În proba de C4, juniori, pe 500 m, Ionuț Peleu( CSM Pitești), Paul Buric, Cristian Zosima și Gabriel Baccela au ocupat locul 6, în 01 min 39 sec 384/1000.

 Ungaria a ocupat primul loc în clasamentul general pe medalii, cu 7 de aur, 8 de argint, 3 de bronz, urmată de Germania, 7-8-3, China, 4-0-0. România a ocupat locul 20, cu 0-2-1.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.