Şoferii indisciplinaţi vor plăti amenzi mai mari în trafic, nu 1.160 lei ca până în prezent, ci 1.784 lei, începând cu anul acesta. Se sancţionează condusul cu viteză excesivă, parcatul în locuri nepermise, folosirea telefonului la volan.
Amenzile se pot majora de anul viitor cu peste 50%. Din cauza creşterii salariului minim, punctul de amendă ar urma să sară de la 145 lei la 223 lei.
De asemenea, o nouă regulă intră în vigoare de la 1 iulie 2020, pe dictonul „nu ai carte, nu ai parte…” Începând cu 1 iulie 2020, cei care vor să obţină permisul auto trebuie să aibă minimum 10 clase terminate. De asemenea, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice trebuie să efectueze mai des controlul medical.
Codul Rutier care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020 a suferit o serie de modificări. Spre exemplu, sunt prevăzute sancţiuni mult mai mari pentru cei care folosesc telefonul la volan, acesta fiind una dintre cauzele care duc la producerea accidentelor rutiere. În plus, cei care sunt prinşi că vorbesc la telefon în timp ce conduc riscă să rămână fără permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Nici PIETONII nu vor scăpa de amenzile poliţiei rutiere. Aceştia vor putea primi sancţiuni din Clasa I de amenzi, adică 2-3 puncte amendă.

Ne referim la cei care traversează prin locuri nepermise, pasibili de amenzi de 416-624 lei (vs. 290-435 lei cât sunt amenzile în acest an).

Art. 70 din OUG 195/2002 prevede că „Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

Pietonii surprinsi si accidentati ca urmare a traversarii prin locuri nepermise, la culoarea rosie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectarii altor obligatii stabilite de normele rutiere poarta intreaga raspundere a accidentarii lor, in conditiile in care conducatorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulatia prin acel sector.”

Reguli noi în Codul Rutier. De la 1 ianuarie, mașinile mai vechi de 12 ani vor ajunge la verificarea tehnică mai des, adică o dată pe an, nu o dată la doi ca până acum. În ceea ce-i privește pe șoferi, cardiacii și diabeticii ar putea să-și reînnoiască sau să obțină permisul numai dacă vor primi avizul medicului de specialitate, scrie TVR.

Din 2018 mașinile vor trece sau nu de inspecția tehnică periodică, în funcție de gravitatea defectelor pe care le au. Specialiștii vor fi îngăduitori dacă e vorba doar despre probleme minore, dar vehiculele cu defecte grave vor pica testul.
Iar proprietarii trebuie să facă reparațiile în cel mult 30 de zile și să revină pentru o nouă verificare.
Noile reguli se aplică de la 1 ianuarie, începând cu următoarea inspecție tehnică deja programată. Și tot în luna ianuarie, va fi în dezbatere publică, un ordin al Ministrului Sănătății care îi privește pe șoferi. Potrivit acestuia, cardiacii și diabeticii care vor să obțină sau să-și reînnoiască permisul de conducere, o pot face numai cu avizul medicului de specialitate. Motivul? Evitarea accidentelor și sporirea siguranței rutiere.
În funcție de diagnostic și de situația medicală, acești șoferi ar putea fi nevoiți să facă periodic examene medicale care sa garanteze că pot conduce un vehicul în siguranța. Proiectul poate suferi modificări până pe 30 ianuarie 2018.

Noul Cod Rutier vine cu o serie de schimbări. Cele mai noi dintre ele vizează transportul copiilor în vârstă de până la trei ani. Ei nu au voie în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă. Excepţe fac cele destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor. În taxiuri ei pot ocupa orice alt loc în afară de cel de pe scaunul din faţă. În caz contrar şoferii riscă o amendă 450 de lei.

Noile modificări arată că şoferul este obligat să le spună pasagerilor să-şi cupleze centura de siguranţă. Dacă aceştia vor fi prinşi fără centuri, şoferul primeşte o amendă de 450 de lei.

 De acum înainte şoferii vor putea fi opriţi şi de către inspectorii ANAF, informează promotor.ro. În Codul Rutier se specifică că: „Funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniforma cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului“.

Amenzile cele mai mari vor fi acordate celor care conduc cu ITP-ul expirat sau fără anvelope de iarnă, celor care depăşesc vitez legală cu mai mult de 50 km/h decât limita legală, dar şi celor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, şoferilor implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Cea mai mare amendă este de aproape 10.000 de lei.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.