După tragedia din ATI Piatra Neamț, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și direcțiile de sănătate publică din județe încep controalele în secțiile de terapie intensivă și verificarea instalațiilor și a condițiilor de punere în funcțiune a aparaturii medicale în ATI, notează Mediafax.

Premierul Ludovic Orban a avut duminică dimineața o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență secretarul de stat Raed Arafat, șeful IGSU Dan Paul Iamandi și directorul Inspecției Sanitare de Stat, Mioara Comana.
„În cadrul ședinței a fost realizată analiza intervenției în cazul tragediei de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, stadiul transferului pacienților supraviețuitori și a fost solicitată colaborarea tuturor instituțiilor abilitate în desfășurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului”, au transmis reprezentanții Guvernului.

De asemenea, spun sursele citate, s-a decis ca, începând de luni, echipe mixte ale Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să desfășoare controale în toate secțiile de terapie intensivă de la nivel național pentru verificarea instalațiilor și a condițiilor de punere în funcțiune a aparaturii medicale.

Sub sceptrul inchiderii a 12 localitati inclusiv Pitestiul si Mioveniul, si cu imaginile in care calatorii erau imbulziti ca sardelele in maxi-taxi pe ruta Pitesti-Campulung, prefectul de Arges a plecat in controale. Emanuel Soare a fost prin piete si la maxi-taxi. Sigur, maxi-taxi verificate prin statii, caci pe traseu verificarile Politiei sunt cam rare, altfel nu ar fi aparut acele cazuri. 
“Am intensificat acțiunile de control, am declarat toleranță zero la încălcarea legii în județul Argeș. În funcție de rezultate, vom analiza săptămâna viitoare în ce localități se impune izolarea sau carantina. Nu vrem să carantinăm nicio localitate! De aceea am impus restricții suplimentare, pentru a transmite un semnal autorităților să se implice mai serios. Am încredere că autoritățile locale își vor asuma responsabilitatea și se vor implica, pentru a nu ajunge în situația carantinării. Fac apel la cetățenii județului să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului: să poarte masca de protecție, să păstreze distanța fizică și să se spele des pe mâini, cu apă și săpun. Doar prin cooperarea tuturor, a cetățenilor și a instituțiilor publice, vom putea evita luarea unor măsuri foarte severe”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

În ultimele 24 de ore polițiștii argeșeni au verificat 357 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost controlate 83 de societăți comerciale, 251 de persoane legitimate și 137 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei. 49 dintre acestea, în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate operatorilor economici, pentru organizarea de activități în spațiul închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții (restaurante din zona de nord a județului).
Ieri jandarmii argeșeni au aplicat 7 amenzi în valoare de 3500 lei și 4 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.
Pompierii argeșeni au verificat 11 societăți comerciale și 131 de persoane fizice. 11 dintre acestea din urmă au primit avertisment pentru că nu purtau masca de protecție în spații închise.

 Începând de astăzi, comuna Godeni este inchisă. Nimeni nu iese și nu intră în localitate în afara celor care respectă condițiile din ordonanțele militare. În comuna din nordul județului Argeș, aflată în proximitatea municipiului Câmpulung, s-a dezvoltat un adevărat focar de infecţie cu COVID 19, după ce jumătate din localnici au fost la o înmormantare.

Într-o singură zi au fost testate pozitiv 11 persoane, iar autorităţile au luat decizia de a închide localitatea, în condiţiile în care sunt aşteptate rezuştatele şi pentru alţi localnici.Toate intrările în comună sunt păzite de echipaje de poliţişti şi jandarmi.

Prefectul a fost la fața locului, împreună cu șeful Jandarmeriei Argeș, Gheorghe Lupescu, și a dispus ca în zona Câmpulung, începând de azi, să fie dislocată o mare parte a forțelor Jandarmeriei Argeș, pentru a verifica dacă cetățenii respectă regulile. Echipaje mixte, ale Poliției și Jandarmeriei, vor patrula prin oraș și nu vor permite  nicio încălcare a ordonanțelor militare.



Prefectul Emanuel Soare a arătat ca a solicitat ca toate spitalele să îi transmită stocul de echipamente de protecție împotriva COVID-19.  Emanuel Soare susține că și managerii de spitale au obligația să se doteze cu aceste echipament, nu doar să aștepte de la minister.
Soare susține că managerii pot cere fonduri de la Consiliul Județean sau Consiliile locale care pot face rectificări bugetare. "De asemenea, toate autoritățile publice locale pot utiliza banii pe spectacolele care nu se mai fac pentru lupta impotriva covid 19", a mai spus prefectul.

E alertă în Ministerul Sănătății! Directia de Sănătate Publică face controale în toate maternităţile din Bucureşti, după ce 12 bebeluşi au fost infectaţi cu stafilococ. Copiii s-au născut la maternitatea Giuleşti, însă infecţia a apărut după ce au fost externaţi. Ei ar fi putut contracta stafilococul fie de pe pielea mamei, fie din salon.
Bebelușii au fost internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, unde se mai află încă doi dintre ei.
Fenomenul este cu atât mai alarmant, cu cât medicii avertizează că există pericole reale de deces.
Înfiorător este că ar fi apărut astfel de cazuri și la alte maternități din Capitală, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) s-a sesizat și a început o serie de controale severe. La Maternitatea Giulești ar fi existat, recent, nu mai puțin de 10 cazuri de infecţii intraspitaliceşti cu stafilococ auriu la nou-născuţi! Este vorba de o infecție nosocomială, care s-ar fi transmis de la un bebeluș la altul. Ulterior, micuții bolnavi ar fi fost transferați la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru a primi tratament adecvat.
Infecțiile nosocomiale pot să apară în legătură cu deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecție se produce într-un spital, fie între pacienți de boli diferite care ajung în contact unii cu alții, fie de la bolnavi sau purtători proveniți din rândul personalului de îngrijire. De obicei, această infecție este post-operatorie.

În 2010, la Maternitatea Giulești, șase bebeluși au murit arși de vii la doar câteva ore după ce au venit pe lume.
Probleme cu stafilococul auriu, bacterie care ar putea să-i ucidă pe bebeluși, există și în alte unități medicale din București. Stafilococul auriu este o bacterie frecvent întâlnită la nivelul pielii sau în interiorul nasului. Deși în majoritatea situațiilor nu este dăunătoare, dacă pătrunde în organism prin intermediul unei răni poate cauza o serie de infecții, unele potențial fatale.

La începutul lui 2016, trei bebeluși din Argeș au decedat, alte zeci de bebeluși din Argeș și din țară au fost infectați  cu sindromul hemolitic uremic, iar autoritățile nu au descoperit nici până în prezent sursa ori sursele de îmbolnăvire.

Citește și
Principalele concluzii ale Avocatului Poporului în cazul bebelușilor din Argeș

Ce spune procurorul general despre dosarul bebelușilor morți în spitale

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.