Ion Mânzână a afirmat că înainte de Congres dorește să fie organizate adunări generale pentru alegerea conducerilor și stabilirea candidaților. Mi-aș fi dorit ca până pe 29 să avem stabiliți toți candidații, dar nu știu dacă se va întâmpla asta. În privința desemnării lui Cristian Gentea drept candidat la primăria Pitești, Mânzână a afirmat că noul președinte executiv al PSD Argeș este în opinia sa cea mai bună variantă, dar candidatul va fi decis de organizația Pitești.

"Și cu dl Ionică eu am făcut o declarație. Este mai mult dorința mea ca dl Gentea să candideze. Decizia finală o ia organizația de la Pitești. Dânsul nu a participat la adunarea generală a organizației Pitești nici la funcțiile pentru PSD Argeș din motive incașe. Cred că declarațiile dânsului sunt corecte. Eu afirm că varianta cea mai bună este dl. Gentea. Îl voi exprima inclusiv în cadrul organizației Pitești", a menționat Mânzână.

Cristian Gentea susține că supărarea lui Ionică (plecat în Peru la momentul alegerilor din județ) este îndreptățită, și a explicat că în stabilirea viitorului candidat va fi luat în calcul și un sondaj. "Îi mulțumesc dlui președinte pentru părerea sa. Evident că dl. Ionică avea tot dreptul să se supere, este primar în funcție și membru al organizației noastre. Candidatul la primăria Pitești se va stabili în cadrul organizației locale. Nu s-a stabilit că dl Ionică nu mai candidează. Vom face un sondaj să vedem cine este cel mai bine văzut, dar și ce doresc piteștenii", a subliniat Cristian Gentea.

 

Vcepreședintele CJ Argeș Ion Mânzână a fost ales președinte al PSD Argeș, în urma alegerilor de astăzi, eveniment la care au participat și președintele Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu și Olguța Vasilescu. Mânzână a obținut 144 de voturi, iar Maria Dinu 78 de voturi. Cătălin Rădulescu s-a retras din competiție, anunțând că îl susține pe Mânzână. Președinte executiv a fost ales Cristian Gentea, anunțat de Mânzână drept viitorul candidat al PSD la Primăria Pitești, iar secretar Simona Bucura Oprescu.

Șerban Valeca nu a mai candidat pentru un nou mandat. El va ocupa o funcție de vicepreședinte.

La Conferința Extraordinară a PSD Argeș au fost prezenți peste 200 de delegați.

 

Sfârșitul de săptămână aduce alegeri în PSD Argeș. Mutările de ultimă oră (trecerea tandemului Georgescu-Gentea, adică PSD Mioveni și PSD Pitești) în tabăra lui Ion Mânzână îl face pe fostul lider PRM, devenit vicepreședinte al CJ Argeș din postura de membru PSD, favorit pentru câștigarea alegerilor. În partea cealaltă, regăsim pe Maria Dinu și Dumitru Tudosoiu. Am observat atacuri reciproce virulente pe unele zone mediatice.

Adevărul este că, indiferent de rezultat, fie că vorbim despre Mânzână președinte fie că vorbim despre Maria Dinu președinte, pentru PSD vorbim despre un variantă spre consolidare. În definitiv, nici unul și nici celălalt, cât au stat în funcții importante în PSD (administrative sau politice), nu poate fi judecat pentru încercări de a rupe hălci din PSD Argeș. Mai degrabă alții din jurul lor. Ambii pot fi văzuți drept un factor de coagulare.

Ideea de reformă în PSD este una falsă. Este una falsă pentru că, în definitiv, până acum, nici PNL nu s-a reformat, nici UDMR, nici PMP. Iar USR s-a dovedit că nu este deloc atât de reformator pe cât s-a dorit să fie. Iar o reformă profundă și rapidă nu numai că nu prea este posibilă într-un partid atât de mare, dar nici nu este de dorit pentru că ar produce mutații cu potențial autodistructiv. La fel ca și în societatea românească, reforma în partide se face în etape. Deci PSD trebuie să se reformeze, dar nu trebuie să fie sub flamura unei revoluții. Important (și vorbesc acum strict din plan politic) este ca partidul să se consolideze și să reziste asaltului PNL care caută cu disperare să forțeze anticipatele. Nu pentru că așa e bine pentru fraierii care i-au ales pe ei sau pe cei din PSD, adică pentru noi, românii, ci pentru că liderii PNL se cred pe val și trebuie să distrugă, acum cât pot, PSD. Motiv pentru care își bagă ceva în responsabilitatea de a guverna, de a aduce bunăstare.

Coagularea PSD Argeș, așa cum era, totuși, pe vremea lui Constantin Nicolescu, înseamnă că partidul va rezista. Va rezista inclusiv ca să se reformeze. Măcar în Argeș. Pentru că la nivel național, problema de leadership este și mai gravă ca în multe județe. Vom vedea ce va fi în singurul partid din istoria României ai cărui lideri se comportă, de ceva ani încoace, după modelul dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, adică își elimină și își extermină - inclusiv prin producerea de dosare penale - ale colegilor din partid. Pentru că, indiferent dacă va fi Mânzână sau Dinu președinte la PSD Argeș, Cioalcu, Tudose, Maior sau cine vreți dvs președinte la nivel național, acest gen de comportament va duce la sinucidere politică. Și, indiferent ce zic unii a căror religie este doar haștagul, România are nevoie și de PSD, și de PNL, și de UDRM, și de ALDE, și de USR. De dragul democrației, avem nevoie de partide solide. Pentru asta, trebuie mai întâi ca aceste partide să existe.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a fost prezenta astăzi la Comitetul Executiv al organizației Argeș unde s-a discutat despre organizarea alegerilor din 17 ianuarie. Așa se face că termenul limită pentru depunerea candidaturilor va fi ziua de 14 ianuarie. Ca niciodată, la bursa speculațiilor, pentru conducerea PSD Argeș sunt vehiculate mai multe candidaturi. Și acestea în tandem, adică președinte și președinte executiv. Lipsește un anunț din partea Simonei Bucura Oprescu, cea care, în trecutul recent, dădea semnale că nu s-ar da înapoi de a ajunge la stăpânirea PSD Argeș.
Prima informație importantă este că actualul președinte, Șerban Valeca, a dat semnalul că nu va mai candida. O surpriză majoră este intrarea în cursă a Mariei Dinu, administratorul județului, dar care a fost mâna dreaptă a lui Constantin Nicolescu în perioada în care acestea conducea PSD Argeș și județul. Asta înseamnă că avea multe contacte cu primarii și, din postura de administrator al județului, unele au fost consolidate. Ea va face tandem foarte probabil cu Dumitru Tudosoiu, fostul șef al învățământului argeșean. Cea redutabilă concurență va veni din partea tandemului Ion Georgescu și Cristian Gentea. Primarul din Mioveni și cel mai probabil candidatul PSD la primăria Pitești par să pornească cu prima șansă. Nu este de pierdut din colimator din Ion Mânzână, vicepreședintele CJ Argeș, și el unul din oamenii cu greutate în PSD Argeș, grație legăturilor strânse cu primarii.

În fine, veșnicul candidat Cătălin Rădulescu nu poate lipsi nici el din peisaj. Cu toate că mulți dintre primarii cu care se laudă că îl sprijină, după promisiunile neonorate, l-au cam părăsit. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile și cât de corect, astfel că este cu atât mai corectă și mai lucidă solicitarea lui Dorin Mărășoiu din cadrul Comitetului Executiv de astăzi, ca dezbaterile să fie purtate pe proiectele candidaților și nu pe numele candidaților pentru a nu ieși un adevărat război civil în PSD Argeș, organizația și așa marcată de frământări, frământări care au dus până la eșecul la ultimele alegeri, unde au pierdut zona urbană, cea mai influentă și aducătoare de cele mai multe voturi.

 

Rezultatele provizorii, după numărarea a 9.081.127 voturi (99,94%) din țară, arată că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut 63,16% din voturi, iar Viorica Dăncilă- 36,82%. În Diaspora, după deschiderea a 339 de secții: Iohannis- 93.4%, Dăncilă 6.5%

Klaus Iohannis a câștigat în județul Argeș, unul din fiefurile PSD. De altfel, social-democrații au mai rămas doar cu câteva județe unde mai dețin controlul. În Argeș, Iohannis a obținut 146,276 de voturi, în timp ce Viorica Dăncilă 133,983 de voturi. Asta în contextul în care PSD are 70% dintre primării, inclusiv, cu excepția Costeștiului, toate primăriile urbane. Iohannis a câștigat la câteva procente în Argeș. PNL a cucerit orașele și municipiile, în timp ce PSD rămâne fruntaș în mediul rural.
În Pitești, de exemplu, cuplul Ionică-Gentea nu i-a adus Vioricăi victoria în nicio secție. Nici măcar una, câștigată la măcar un vot. Nici măcar una, jumi-juma. Valul a cam cuprins și alte orașe, dar nu a șters chiar totul. La Curtea de Argeș, la Câmpulung, la Mioveni, au mai fost secții unde PSD a câștigat. Piteștiul însă a avut steluță, o steluță care are la legendă mențiunea: rezultatul politicii falimentare de la Primăria Pitești. Și acest rezultat, dacă lucrurile nu se vor schimba, și nu prea au cum să se schimbe sub conducerea lui Ionică, vor avea efecte nefaste pentru PSD și la locale și parlamentare.
Deși Iohannis a câștigat în Argeș, Adrian Miuțescu este mult sub scorul partidului, inclusiv în regiune. Așa că nici el nu stă prea bine, deși a câștigat alegerile. Valeca este și el într-o derivă maximă, la fel ca și restul partidului. Piteștiul este în degringoladă, pe măsura IQ-ului primarului. Deși, pe acest considerent, ne putem trezi peste cinci ani cu Ionică președinte. Ca să spunem așa, lucrurile sunt interesante în politica națională și locală dar, pentru noi, normalitatea invocată de Iohannis se va transforma într-un haos. Oamenii deștepți spun că e nevoie de haos pentru a se instaura o ordine. Noi însă ne uităm la ce candidați au putut să ne ofere cele mai puternice partide pentru a ne fi președinți....

De ce a pierdut PSD, cum a câștigat PNL 
Este limpede. Iohannis a câștigat în Argeș. De ce? Pe de o parte pentru că a fost creat valul. Avem de-a face cu o campanie dusă de cel puțin trei ani, în care PSD a fost demonizat, cu Dragnea și Dăncilă în prim plan. Dragnea, catalogat drept un corupt, Dăncilă drept o ființă cu intelect redus. Dușmanii și hoții națiunii. A fost o scurtă tentativă la europarlamentare de a contracara această campanie pe internet. La prezidențiale însă, pe online, PSD s-a jucat cu mireasa adusă în căruță și cu femeia cu inimă bună.
Pe de altă parte, a fost și politica proastă a PSD, care a mizat pe faptul că vor câștiga dacă vor mări pensiile și salariile. Salariile mărite au fost însă doar la bugetari, și în multe locuri, în nesimțire, fără o transpunere și în calitatea actului admnistrativ. Apoi, faptul că PSD nu a reușit să facă mai multe, deși ar fi trebuit mult mai multe, la capitolul infrastructură. Argeșul avea nevoie de Pitești-Sibiu și Pitești-Craiova. Din păcate, prea puțini argeșeni s-au bătut pentru aceste proiecte, ca atare, fiind vorba și de bani mulți la mijloc, acestea au înaintat prea puțin. Nici măcar nu a început să se construiască ceva.
O altă cauză a decăderii PSD a fost numirea în multe dintre funcțiile de conducere a unor indivizi și individe care nu aveau loc nici la făcut cafeaua. Și nu asta ar fi fost pacostea cea mare, ci faptul că acele persoane și-au luat treaba în serios, ca atare s-a ales praful de instituțiile conduse. În final, să nu uităm nici faptul că PSD a decis să îi catadorisească pe primari cu bani gârlă, mergând pe ideea că aceștia vor aduce voturi partidului. Ce au făcut aceștia cu banii? I-au păpat pe salarii și prime, pe câteva contracte cu dedicație, iar investițiile reale au lipsit. Cum oameni au cerut și ei ceva, primarii au dat repede vina pe guvern și partid. Și, colac peste pupăză, faptul că social-democrații au ajuns atât de penibili, încât s-au bătut realmente singuri. S-au atacat singuri, și-au făcut plângeri penale unii altora, s-au omorât reciproc, crezând că vor sta pe veci acolo sus. Chiar și atunci când PNL nu conta deloc, când opoziția nu exista de facto în afara gălăgiei, PSD își dădea jos guverne doar pentru că numise oameni ai sistemului, fără să reformeze însă și executivul cu adevărat. Restul, e istorie.


Ce urmează
Nimic bun pentru noi, cetățenii, care vom rămâne tot faliți. Mai degrabă, împrumutați. PNL nu a bătut în Argeș, nici în România.
 A învins ura creată pe internet, prin intermediul presei, faptul că românii au ajuns o nație care nu se mai suportă. Iohannis nu are un IQ mai presus de Dăncilă. Nici pe departe. Este și el cel puțin la fel de suljnic în fața marilor puteri care nu vor din România decât un client bun plătitor, o piață de desfacere și o sursă ieftină de materie primă. Orban, fostul șomer ajuns premier, este și el dovada totală a noului concept liberal de promovare a calității în politică (sic!). Orban, premierul lui Iohannis - și prezentul și viitorul ne vor dovedi cu prisosință - ne va face să îl regretăm pe Emil Boc, premierul lui Băsescu. Cabinetul Orban? Probabil cel mai slab din istorie. Și asta se va dovedi.
Klaus Iohannis, ajuns la al doilea mandat, va încerca să distrugă tot în jurul lui. USR a ajuns în ipostaza dureroasă de a face campanie călăului. La fel PMP, ALDE și alte partidulețe. Cu serviciile și alte instituții de forță la dispoziție, cu guvernul său, Iohannis va încerca să distrugă și să înghită în PNL tot ceea ce este considerat a fi de dreapta.

Cât privește stânga, pentru Iohannis lucrurile stau simple: anihilare totală. Mulți a căror lume se rezumă la # ar spune că e bine așa, scăpăm de hoți și de corupție. În fapt, ar afecta dramatic democrația. Hoții lor, băieții lor deștepți, amantele și finanțatorii lor vor fi înlocuiți cu ai noilor puternici.

Nu ne putem aștepta nici la schimbări majore. PNL va mări pensiile și el.  Va da bani baronetului PNL dar și celui PSD, desigur doar aceluia care se va încovoia și va promite voturile pentru preamărirea partidului lui Iohannis. După modelul Băsescu-Udrea-PDL. Rețeta a mai fost pusă în practică.
România va continua să se împrumute. Taxele vor crește și se vor înmulți, pentru că nici Iohannis, nici Orban, la fel cum nici pesediștii nu au făcut-o, nu au curajul să ducă o politică internațională, urmând calea lui Macron și coagulând restul țărilor mai puțin dezvoltate, pentru eliminarea cotei de deficit impusă de giganții Europei. Care giganți au stat zeci de ani pe deficite de câte va ori mai mari și s-au dezvoltat. Și care giganți nu vor acum ca țările mai mici să se dezvolte asemeni lor. Vor să se dezvolte doar atât cât să le cumpere serviciile și produsele.

Pentru PSD este tot mai limpede că urmează vremuri grele, cu bătălii interne. Dăncilă va lupta contra baronilor, iar lupta va fi dură. Cel mai probabil, Dăncilă va plăti. Dacă PSD nu se reformează realmente, dacă restul partidelor nu vor identifica cu adevărat soluțiile reale la necesitățile societății, vor dispărea și ele. Pro România își va juca un ultim rol. Ponta trebuie să rupă în fâșii PSD. Apoi, se poate retrage îndeajuns de în spate încât l-ar putea regăsi pe fostul lui camarad Crin.
Tot așa cum viitorul este cât se poate de sumbru și pentru PNL. Un PNL acaparat, în sfârșit, de fostul PDL, reajuns la butoane. Un PNL nereformat, ba din contră, mult mai slab decât cel din perioada Crin Antonescu, ca să nu mai vorbim de perioada Tăriceanu, Câmpeanu etc. Ajuns în norii prea-puterii, îl așteaptă, mai devreme sau mai târziu, o trântă cel puțin la fel de dureroasă ca cea luată de PDL.


Iar Iohannis... Iohannis va dezlănțui haosul. Ne așteaptă un 2020 care poate fi catalogat după dictonul scapă cine poată. Iohannis va arunca paltonul peste noi toți. PNL nu va reuși să înghită toată dreapta. Partidele vor rămâne nereformate. Oamenii vor întreba ce s-a întâmplat cu promisiunea unei Românii normale în care să poată trăi mai bine (ca să cităm din ultimii președinți de decadă). Iar românii din diaspora, care s-au tot dus la vot, nu vor găsi motive nici pe viitor ca să revină în țară.
 Întrebarea care se pune este cum va arăta România după 2020. Ce va mai rămâne din partide (inclusiv din PNL), din bugetul României, din resursele României, din mediul de afaceri, din oamenii obișnuiți cărora politicienii le tot cer votul?
Va reuși clasa politică resetarea? Va reuși națiunea română un restart? Nici sociologii nu cred că au un răspuns la această dilemă...

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.