Deputatul de Argeș, Nicolae Georgescu, s-a alăturat Pro România conduse de Victor Ponta. Nicolae Georgescu a anunțat că a semnat luni, 22 aprilie, adeziunea la Pro România. 

 ”Am decis să mă alătur unei echipe pe care o cunosc și în care mă regăsesc în ceea ce privește respectarea principiilor social-democrate adevărate. Sunt dezamăgit că în județul Argeș am ajuns ca valorile de stânga să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”. Voi susține lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru că am încredere că oameni precum comisarul european Corina Crețu vor ști să se bată la Bruxelles pentru a aduce mai multe fonduri europene necesare inclusiv dezvoltării județul Argeș”, a declarat Nicolae Georgescu.
În Argeș, Pro România este condus de Bogdan Ivan. Acesta a fost omul care îi căra, literalmente, valiza lui Radu Berceanu la ministerul Transporturilor, apoi a devenit omul lui Daniel Constantin de la PC. Acum, Constantin și Ponta au pus secretara lui Berceanu să conducă Pro România. Un traseu oarecum similar, despre care am mai scris în trecut, l-a avut și Nicolae Georgescu: din profesor a ajuns director la Școala Nr 20 din Tudor Vladimirescu sigur, după ce a devenit membru PDL. Când era evident că PDL se scufundă, la fel ca și Bogdan Ivan, a plecat la alt partid. Spre deosebire de omul lui Berceanu, Georgescu a găsit o portiță la PSD. Sinceri să fim, nu ni s-a părut a merita efortul să luăm reacții pentru acest transfer care ar păli oricând în fața unui primar de comună.
Cu toate aceastea, am remarcat că președintele PSD Pitești, Cristian Gentea, regretă faptul că l-a adus în partid pe Nicolae Georgescu. "Evident că sunt dezamăgit. Eu sunt cel care l-a şi primit în partid. A fost şmecher şi a făcut trecerea la PSD cu o jumătate de an înainte de a pierde PDL alegerile. Modul în care se comportă de un an de zile, faţă de mine, de organizaţie, prevestea această mutare. Este unul dintre cei mai mari profitori al politicii argeşene", a declarat Cristian Gentea pentru institutiilestatului.ro
Acum, evident că cei mai mulți dintre cei care fac politică sunt niște profitori! Cei de la PSD Pitești nu au decât să își pună cenușă pe cap asumându-și această achiziție de top despre care nu s-a mai scris până acum decât că au existat anumite chestiuni discutabile în privința declarației de avere. Nicolae Georgescu știe ceva despre educație, dar politic vorbind, nu a făcut nimic. Nu a avut nicio influență la nivel național pentru a remedia ceva. Iar în plan local, Cristian Gentea nu are de ce să se plângă. De când a ajuns deputat, Nicolae Georgescu nu mai aduce voturile pe care le avea când era director. De fapt, astăzi, lumea nu știe cine este Nicolae Georgescu, indiferent dacă este la PSD, la Pro România, la PMP sau PNL. 
VEZI AICI REACȚIA PSD ARGEȘ

Cornel Ionică a spus-o clar și răspicat. Și la Simfonia Lalelelor din 2019 vom face ceea ce fac eu de 19 ani. Și exact așa s-a întâmplat. Au apărut tribunele comuniste. Care însă s-a umplut cu...politicieni mărunți de pe la din județ, câțiva șefi de deconcentrate, conducerea admnistrativă județeană, pierdută cumva prin spațiu ministrul Ana Birchall și ceva ambasadori. Atât de mare a fost agitația unor personaje nesemnificative ale protipendadei locale în ale politicii și bugetului fără fund, încât la un moment dat unul din ambasadori a rămas...pe jos. Primarul de la Albota a cedat, subtil, locul. Nu avea nevoie nici de cărămizile și nici de bordurile lui Ionică să vadă prichindeii care au cam dârdâit pe vremea rece așteptând să defileze.

De atâta lume bună, după ce că ne numărăm pe degetele la o mână oamenii cu funcții înalte în stat, secretarul de stat Robert Tudorache și președintele Protecției Consumatorului (și el cu rang de secretar de stat) Marius Pârvu au stat pe jos. Spre lauda lor, nici nu s-au înghesuit să-și dea coate pentru a urca la tribună. Și primarul de la Mioveni, altfel un oraș unde evenimentel sunt mult mai spectaculoase și mai atrăgătoare, și unde se construiește singurul spital de stat din țară, tot pe jos a stat. Și un sunt singurele cazuri în care cele câteva personalități pe care le mai are Piteștiul și Argeșul au fost date la o parte. Nu mai vorbim că pe lângă au șezut și viceprimarul Sorin Apostoliceanu, dar și Cristian Gentea. E și acesta un semn, poate. Pe viitor, chiar nu vor mai fi tribune. Iar Apostoliceanu, Gentea și alții vor sta jos, printre oameni, așa cum au și dorit inițial, la Simfonie. Îi vor da cadou lui Ionică o bordură să stea pe ea, la braț cu Miuțescu.


Din păcate, la fel ca și în anii precedenți, în loc să avem parte de o prezentare occidentală a evenimentului - fie cu tribune puse pe toată lungimea taseului dintre primărie și Casa Cărții, fie de transmisiune live cu macarele și ecrane prin oraș -  astfel încât copiii care au muncit pentru momentele artistice și care sunt de altfel cei mai bucuroși să participe la eveniment să fie în centrul manifestării - am asistat la aceleași momente penibile în care cei mici au fost practic obligați să presteze în fața mai marilor politici, transformați (și) de Ionică în niște meschini Kim Jong Un-i pentru a culege aplauze. Asta, în timp ce copilașii stăteau cu spatele, în cele mai multe cazuri, chiar către părinții lor. 
Altfel, politicienii au marcat cât de mult au putut electoral parada copiilor. Ionică s-a postat în centru, cu tricolorul la piept, chiar dacă este în conflict de interese cu el. Și a ținut morțiș să fie mai înalt decât cei elevii de grădiniță, ca să se vadă că e primarul. Păcat că nici prefectul, nici președintele de CJ și nici ceilalți nu au avut inspirația să îl lase singur pe tribună, ca să își dea seama cât este el de mare și de penibil. Ajunge însă cu Ionică.

Ca niște adevărați oxiuri politici s-au comporat cei de la PNL. Și-au luat cu arcanu oamenii din organizații, le-au dat fulare galbene (pe principiul nu parazităm electoral Simfonia, dar suntem în campanie), și-au împrăștiat câțiva membrii printre piteșteni care să aibă cine să îl salute și pe Orban, exact cum făceau securiștii cu Ceaușescu. Pentru că da, Ludovic Orban și liberalii nu s-au urcat pe tribună, probabil fiind prea palizi, dar nici nu au stat la vreo 20 de metri distanță, ca să nu mai fie văzuți de fotografi și de cameramani. Au fost produsul unui partid care a luat laxativ dimineață. O baltă galbenă prin care se zbăteau câțiva viermișori politici. 

Realiteata, doamnelor și domnilor, este că suntem conduși de un primar cu puternice elemente de sorginte comuniste, cu un IQ care rivalizează cu al altui primar, de la Sibiu, ajuns președinte. Că un alt oxiur de sorginte comunistă, sclav al securiștilor care fac și politică și justiție, se dorește premier, neînțelegând că omoară un partid istoric pentru asta. Vom reveni în articolele viitoare despre saltimbancul galbejit. Și o altă realitate este că Piteștiul lui Ionică a devenit extrem de searbăd pentru marii lideri politic. Nu de alta, dar când primarul se milogește pe la uși și stă cu mâna întinsă pe la ministere, în loc să zbârnâie, ca cei din Ardeal, cu proiecte europene, ce părere să îți faci despre Pitești?
Și, cea mai dură realiteate este că, de 20 de ani încoace, ne lăudăm cu brandul Simfoniei Lalelelor. Deși nu este un brand. Este doar un eveniment la care Pendiuc și Ionică au cărat  mutre politice pentru imagine. Un brand este atunci când florile și copiii ies în evidență, atunci când un eveniment este organizat la standarde occidentale. Un brand este atunci când îți vin turiști din toată țara și din lume aici, nu doar delegații de ambasadori sau invitați de primărie. Un brand este atunci când Simfonia va produce profit financiar și de imagine. Încă nu vor unii să înțeleagă că această Simfonie a Lalelelor ar trebui să promoveze Piteștiul, să bucure piteștenii și turiștii, nu să statisfacă orgoliile mărunte ale unor mici, foarte mici oameni în și de stat. Deocamdată, avem niște copii și flori la comerciați. Și mulți, mulți oxiuri politici...

 

După un întreg tărăboi făcut, cu un scandal care a ajuns în presa centrală de aveai senzația că s-a dezlănțuit jihadul în PSD Argeș și că urmează și un tsunami de plecări din partid, scandal la care a contribuit major și Cătălin Rădulescu, iată că liderul PSD Pitești Cristian Gentea și gruparea sa au revenit asupra deciziilor și și-au retras demisiile din conducerea PSD Argeș.
Un lucru de așteptat și care confirmă faptul că social-democrații din Pitești mai au de muncă în ale politicii. De altfel, așa cum spuneam, și așa cum au confirmat și majoritatea liderilor PSD Argeș, reacția șefilor din PSD Pitești a fost o strategie falimentară în încercarea de a atrage atenția sau de a forța numirea unui șef la Finanțe în persoana pe care o susțin, Lucrețiu Tudor.

Cel mai câștigat, de departe, a fost Cătălin Rădulescu, care abia aștepta să mai înțepe pe câțiva lideri județeni pe la București, în stilul deja consacrat adoptat de PSD Argeș care s-a spart în bisericuțe cu interese separate. De fapt, acesta este motivul pentru care PSD Argeș în plan politic și Argeșul în plan administrativ nu mai este o forță care să pună la respect concurenții. Și aici nu este vina doar a lui Cătălin Rădulescu. Nici pe departe. Dragnea nu trebuie să te iubească, trebuie să fii puternic ca să te respecte și să te asculte. Or...

Probabil că cel mai afectat din acest demers ad-hoc a fost chiar Lucrețiu Tudor, despre care acum o simplă căutare pe Google produce imaginea nu unui bun profesionist, deși nimeni nu a negat că este, dimpotrivă, ci a unui ins pentru care o organizație întreagă face orice ca să îl pună pe scaunul de șef. Adică, și dacă va ajunge acolo, în loc ca percepția publică să fie că a ajuns director la Finanțe pentru că PSD a susținut un profesionist (și adevărul este că este unul dintre puținii profesioniști pe care partidul îi mai are pe aici) se va crede despre el că este încă un simplu nume instalat politic, că este încă unul care primește o sinecură din partea partidului. Ceea ce nu este deloc adevărat, dar la asta a condus o isterie generalizată care, politic vorbind, nu își avea locul. Ce a rezolvat cu demisia?


Cum credeau cei din PSD Pitești că te poți impune, plecând în afara forurilor care ar fi putut să mai schimbe ceva. Oamenii s-au apucat să arunce cu demisiile în loc să fi convocat încă o ședință a structurii de conducere județene și să fie stabilită o altă strategie, plus eventual o informare scrisă din partea conducerii PSD Argeș către conducerea PSD la nivel național, în care să se expună situația creată! Urmează apoi PSD Argeș și, desigur PSD Pitești și Cristian Gentea însuși, chiar dacă probabil că intențiile sale au fost unele pozitive. Probabil, nu avem de unde ști. Modul de acțiune a fost greșit ales.

Șerban Valeca a dat totuși dovadă de înțelepciune și de tărie, la fel ca și ceilalți lideri ai PSD Argeș. Dacă ar fi cedat la astfel de mișcări, atunci conducerea partidului ar fi fost egală cu zero. Pe de altă parte, a existat o atitudine reconciliantă care a permis și grupului de răzvrătiți să revină asupra deciziei. Care grup de răzvrătiți ar fi fost bine să se lupte la fel și în plan administrativ, poate așa am mai avea parte și de investiții cu adevărat importante pentru Pitești, mai ales în infrastructură, de servicii de o mai bună calitate, de o strategie de oraș european nu de relicvă comunistă.

Neoficial, încă nu este de înțeles care sunt interesele pentru care liderii unei organizații municipale își pun demisiile pe tavă pentru un singur om, mai ales că, politic vorbind, Lucrețiu Tudor nu s-a arătat un activist convins. Evident, vorbim aici despre răscoala iobagilor de la PSD Pitești pe care boierul Valeca nu îi bagă în seamă. Așa pare, cel puțin acum, acest război.  Desigur, nici nu ar fi de dorit ca un șef de la Finanțe să fie activist al vreunui partid, ci doar bun profesionist.

Este prea mult pentru o organizație să recurgă la un astfel de gest cu demisii în masă de la șefia PSD Argeș. La urma urmei, nu era vorba despre un post de ministru. Aici nu este vorba decît despre orgoliile și interesele unora. Nicio organizație municipală din țară, de la niciun partid, nu a reacționat astfel pentru că daunele de război sunt mult prea mari, cu atât mai mult cu cât vin 4 rânduri de alegeri.

Și atunci cu ce avem de-a face? Sunt doar două variante: fie interese personale ale unora dintre liderii PSD Pitești ca șeful de la Finanțe să fie exact o anume persoană din rațiuni care țin de afaceri personale (deși Lucrețiu Tudor nu a fost genul de șef care să atragă critici că nu și-ar face treaba) fie, și această variantă este mult mai plauzibilă, se încearcă răsturnarea lui Șerban Valeca. Așadar, întregul scandal nu este, foarte probabil, despre Lucrețiu Tudor, ci despre o răfuială internă în PSD. De la ce a pornit totul în realitatea sau care sunt mizele ascunse, vom afla probabil în perioada următoare.

Pe de o parte, deși l-a acuzat pe Valeca de faptul că își urmărește cu precădere interesele personale și funcțiile pentru persoana sa, nici Gentea nu este un inocent. Pentru cei care mai și uită, Gentea a renunțat la funcția de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare după nici două săptămâni de mandat. Același Gentea avea să fie numit ulterior în Consiliul de Administraţie Nuclearelectrica. Așadar Gentea știe foarte bine să își urmărească interesul, la fel ca și Apostoliceanu de pildă, un alt demisionar. Apostoliceanu știe și el că un Gentea urcat pe val înseamnă un drum deschis la Primărie.

Pe de altă parte, Valeca culege acum ceea ce a sădit. Nu a știut să își ia consultanți buni pe lângă el. Uneori face apel la un limbaj de lemn sau din topor, care îl face să își îndepărteze chiar și susținătorii. Cu siguranță că mai toți pesediștii și-au adus aminte cum Valeca, în loc să spună că PSD Argeș nu avea oameni care să fie și buni specialiști și care să și merite politic să conducă unul din cele două-trei ministere care erau în joc  și unde putea să obțină un portofoliu, a spus că PSD Argeș nu are oameni capabili. Deci da, Valeca poate să dea cu pumnul în masă, poate să și amenințe că dă un cap în gură. Doar este sensei!

Rădulescu s-a atașat acestui scandal pentru că așa îi stă în fire, pur și simplu. Și pentru că se gândește că profitând de nemulțumirea liderilor din organizația municipală care altfel s-au dezis de el în unanimitate în mai multe rânduri, se poate răzbuna și îl poate da jos pe Valeca.

Cei din organizația de la Pitești nu înțeleg că PSD Argeș nu stă doar în PSD Pitești. Care PSD Pitești este oricum mult prea slăbit față de perioada Pendiuc pentru că epigonii fostului primar nu se ridică nici pe departe la nivelul de popularitate și, din păcate, oricât ar părea de absurd, nici la nivelul de profesionalism al lui Pendiuc.
Apoi, PSD Pitești în general nu obține un scor decent la alte alegeri în afară de cele locale. Și, nu în ultimul rând, aș spune chiar în primul rând, pentru că de fapt PSD Pitești nu mai este o forță uriașă. Să nu uităm că la ultimele alegeri locale Cornel Ionică  a fost ales primar grație organizației de pensionari a lui Vasile Negoescu, nu a mega-ultra-fashionistei organizații municipale în care se înscriu lunar câte 1000-2000 de noi membri, după cum ni se mai face raportare câteodată prin conferințele de presă. Dacă nu credeți, verificați prezența la vot și scorurile obținute! Fără pensionarii 100% disciplinați, Ionică și Apostoliceanu nu mai vedeau Primăria decât atunci când se duceau să plătească impozitele! În realitate, cam atât de slabi sunt ei, liderii maximi!

Ceea ce vedem cu toții, zgomotul acesta de fond, nu este decât o luptă pentru interese. Ale lor, nu ale piteștenilor sau argeșenilor, desigur! Nici măcar pentru cele ale lui Lucrețiu Tudor, cel folosit pentru a genera acest scandal. De altfel, Lucrețiu Tudor nu a ieșit pe nicăieri să se plângă, să se vaicăre. Iar această nebunie nu îi poate face decât rău pentru că toată munca lui la Finanțe, evoluția deosebită, deși este încă tânăr, îi este murdărită de un scandal politic. Și în loc să fie tânărul profesionist, se va trezi cu anatema de ins susținut politic care nu ar fi ajuns niciodată acolo dacă nu avea spate!

Este un adevărat măcel în PSD Argeș, iar Șerban Valeca are în față testul politic la conducerea organizației județene. Totul a pornit de la scandalul cu accente dramatice politice privind șefia Finanțelor din Argeș. PSD Pitești îl susținea pe Lucrețiu Tudor, cel care a stat, interimar la conducerea ANAF Argeș. Numai că, atunci când trebuia să fie organizat concursul, asta nu s-a mai întâmplat, iar șef a fost numit Dumitru Braia, care are legături atât cu Teleormanul, cât și cu Argeșul, conducând atât Finanțele din Teleorman cât și pe cele din Argeș la un moment dat, ce-i drept din postura de adjunct.

Faptul că Lucrețiu Tudor a fost îndepărtat de la șefia Finanțelor Publice Argeș a produs mare deranj în sânul PSD Pitești. Cel mai vehement a fost președintele filialei, Cristian Gentea. Acesta a amenințat cu demisia din funcția de președinte executiv al PSD Argeș dacă Tudor nu va reveni pe funcție. Astăzi, Gentea a demisionat, dar nu fără un schimb de replici acide cu Șerban Valeca. Gestul lui Gentea a fost urmat de mai mulți lideri ai TSD Pitești care au funcții la nivel județean.

Pentru Șerban Valeca este cel mai important test. Această criză este una din cele mai profunde din PSD Argeș din ultimii ani, iar Gentea și PSD Pitești îi forțează, în mod evident, mâna și mai ales forța politică internă lui Valeca. Rămâne de văzut dacă Sensi va ceda presiunilor. Pentru el, există doar două variante. Ori cedează, și atunci trebuie să și plece, ori își arată puterea politică internă și de la București și face ordine în partid.

Schimbul de replici arată că deznodământul va fi unul dramatic în contextul în care urmează anul acesta alegeri europarlamentare și prezidențiale, iar la anul locale și parlamentare. Cu atât mai mult cu cât bătălia se poartă direct în spațiul public. Iată declarațiile celor doi, făcute în cadrul unor televiziuni locale:

Cristian Gentea: Valeca nu și-a urmărit decât interesul propriu

„Nu pot să iau legătura cu dl Valeca…Nu pot să-mi asociez numele cu persoane care, atunci când este vorba de interesul personal – sunt foarte bătăioase, iar când este vorba de organizaţie – nu au niciun fel de reacţie…”

Valeca: Fiecare pasăre pe limba ei piere. Asemenea afirmații îmi fac greață

„Mie îmi pare foarte rău că atitudinea lui este aşa pentru că eu l-am susţinut şi în domeniu, l-am susţinut şi la partid… Chiar mă doare atitudinea lui, dar – în sfârşit – eu am mai spus-o că fiecare pasăre pe limba ei piere… Inclusiv cu nişte declaraţii mincinoase! Împreună cu directorul de la Institut (n.n. – Institutul de Cercetări Nucleare) de două luni de zile am fost la premier ca să discutăm despre programul nuclear, să vorbim de finanţarea Institutului, s-au predat nişte documente acolo şi acum apare că s-a dus el (n.n. – Cristian Gentea) acum o săptămână şi s-a aranjat! E foarte bine! Are o răspundere acolo! În al doilea rând, nu am avut niciun interes personal şi chiar am renunţat la un post de ministru pentru ca să poată fi promovati colegi din Argeş! Afirmaţii de genul acesta îmi fac greaţă! Îmi pare rău că vin de la oameni pe care i-am susţinut… O să vedem! Este o decizie a Comitetului Executiv!… O să vedem! Nu am viciul acesta al răzbunării, mai ales că l-am considerat ca pe un frate mai mic, pe care l-am ajutat!”

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.