Secretarul Camerei Deputaților Mircea Drăghici a reacționat deja în privința deciziei regionalei Craiova a căilor ferate de a anula traseul Pitești-Curtea de Argeș. Mircea Drăghici a afirmat că discutat încă de dimineață cu ministrul transporturilor, Lucian Șova și că este convins că, după ce i-a explicat întregul context, această rută nu va mai fi anulată.

Mircea Drăghici a subliniat că o decizie similară fusese luată și în mandatul lui Ioan Rus la ministerul Transporturilor, însă a fost întoarsă de ministrul de atunci. Secretarul Camerei deputaților a subliniat că, în loc să închidă această linie, conducerea regionalei ar trebui să gândească soluții pentru a o face atractivă, beneficiind nu doar de faptul că zona Curtea de Argeș este o zonă turistică intens vizitată, ci și de gara regală din municipiu și de celelalte gări regale de pe traseu.

 

CFR Călători a transmis către ministrul Transporturilor decizia de a anula trenul Regio de pe traseul Pitești- Curtea de Argeș începând cu data de 1 martie 2018. Decizia a fost luată de Iosif Szentes, numit în funcția de director al CFR Călători de UDMR, în mandatul lui Ioan Rus la ministerul Transporturilor.

Această decizie ar afecta studenții care învață la Pitești sau București, dar și restul navetiștilor. Mai mult, acest tren Regio este și singurul care face legătura între Pitești și Curtea de Argeș, oraș regal și cel mai important centru turistic din județ.

Decizia este cu atât mai bizară cu cât Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a scos din nou la licitație documentația pentru expertiza și studiul de fezabiliate necesare reabilitării Gării regale de la Curtea Argeș! Nu mai spunem că ar însemna închiderea definitivă pentru salba de gări regale construite de pe vremea regelui Carol I!

 

 

Electro Arges sub lupa procurorilor. Mascatii au descins astazi la sediul Electro din Curtea de Arges. Conform unor surse, este vorba despre o actiune a procurorilor DIICOT. Institutia nu a dat pana acum un comunicat de presa. 

Vom reveni!

Familia regala se impaca la Curtea de Arges. Intr-un  gest care a suprins publicul larg si pe monarhisti, custodele Coroanei Regale, Margareta si Nicolae s-au impacat si s-au imbratisat la parastasul Regelui Mihai. 

La inmormantarea ultimului monarh uns al Romaniei, numele lui Nicolae a fost strigat de oamenii veniti la necropola. Acum, Nicolae pare sa fi reintrat in gratiile familiei regale.

Semn că cei doi au lăsat în urmă divergențele din trecut și le-au mulțumit împreună celor care le-au fost alături în aceste momente grele. Nepotul Regelui a promis că se va întoarce acasă, în România, unde va face și nunta cu Alina Maria Binder.

Chiar dacă au venit separat la parastas, Custodele Coroanei - Majestatea Sa Margareta și nepotul Regelui, Nicolae, s-au îmbrățișat. Semn că au dat uitării perioada de încordare și declarațiile acide din trecut.

 

După ce starea de sănătate a Regelui s-a înrăutățit, Nicolae a încercat de mai multe ori să își vadă bunicul, care l-a exclus din linia de succesiune. La ultima încercare, Familia Regală a depus plângere împotriva lui Nicolae pentru tentativă de violare a domiciliului din Elveția.

După moartea Regelui, securea războiului a fost îngropată. Nepotului i s-a permis participarea la funeralii, alături de Familia Regală.

Iar relațiile par să se îmbunătățească, spre bucuria celor care îl simpatizează pe Nicolae.

Reținut în declarații, Nicolae le-a promis oamenilor că se va întoarce acasă, în România.

 Nepotul Regelui a venit la parastas împreună cu soția sa, Alina Maria Binder. 

Aproximativ 700 de oameni au fost prezenti la Curtea de Arges la Parastasul Regelui Mihai. Trupele de jandarmi au fost conduse chiar de seful Jandarmeriei Arges, Gheorghe Lupescu.

S-au scurs 40 de zile de când a decedat Regele Mihai I al României. Potrivit obiceiului creștin ortodox, familia se pregătește pentru cel mai important dintre parastasele care se fac pentru pomenirea celui decedat. Proargeș.ro și Absolut tv vă oferă imagini în premieră de la mormântul Regelui Mihai, din necropola regală de la Curtea de Argeș.

Deşi iniţial se anunţase că doar familia îndoliată va avea acces în necropolă în momentul slujbei, Principesa Margareta şi-a schimbat planul şi a luat altă decizie. Pentru că a fost impresionată de dragostea cu care a fost întâmpinat cortegiul funerar la Curtea de Argeş, Majestatea Sa a hotărât să le facă un „dar” argeşenilor, astfel încât oricine doreşte să se roage la mormântul iubitului ei tată o poate face nestingherit. 

Membrii familiei regale, în frunte cu Principesa Margareta, se vor afla sâmbătă la Curtea de Argeş. Va fi săvârşit parastasul de 40 de zile de când Regele Mihai a adormit întru nădejdea Învierii, iar colivele vor fi pregătite de un grup de călugăriţe de la o mănăstire din nordul judeţului nostru. Slujba de pomenire va fi săvârşită în Catedrala Arhiepiscopală va fi condusă de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic Argeșeanul. Familia regală, arhiereul şi preoţii se vor deplasa apoi la mormântul Regelui Mihai, unde vor fi din nou înălţate rugăciuni pentru cel răposat. 

Regele Mihai s-a născut la Castelul Peleș, în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României si a murit la 5 decembrie 2017, la locuinta sa din Aubonne, Elvetia. A fost inmormântat ca si predecesorii sai, la Curtea de Arges. Mormantul Regelui Mihai I se afla alaturi de cel al sotiei sale, Ana, in Noua Catedrala din orasul Regal. La funeralii regale au fost prezenți reprezentanți ai tuturor caselor regale cu care regele Mihai era inrudit sau era prieten. Zeci de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Astăzi, pelerini ce trec pragul mânăstirii Curtea de Arges și trecători ce ajung special sau întâmplător, pun o floare și aprind o lumânare la mormântul Regelui Mihai. Necropola în care se află mormântul Reginei Ana și cel al Regelui Mihai va putea fi vizitată de public după ce se vor termina lucrările de construcție și se va finaliza pictura.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.