Academicianul Răzvan Theodorescu a murit la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitală. Acesta deținea împreună cu familia o casă de vacanță în Corbeni, Argeș.
”A fost ceva delicat. A venit să faca o intervenție la stomac si nu stiu ce s-a intamplat de acolo si a ajuns la ATI. Avea mai multe afectiuni, dar era destul de bine. Eu l-am lasat sambata acasa era bine, duminica m-a sunat sa-mi zica ca e la spital. Am venit de urgenta din Arges, dupa care a fost intubat, ventilat mecanic si acum este sfârșit.
Tatăl meu a fost prietenul meu, a fost rector, ministru, a fost un om extraordinar, un tata exceptional. Eu am avut o relatie de prietenie cu el si nu-mi vine sa cred. Sunt langa el si nu-mi vine sa cred”, a mărturisit Ilinca Theodorescu la România TV.
Născut la 22 mai 1939, la București, Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993). A fost şi directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000-2004.
În 2016, Ion Vladimir Theodorescu, fiul acestuia, a fost găsit mort, la vârsta de 46 de ani, în casa de vacanță pe care o deținea din Corbeni.
Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate. A fost senator PSD.
A fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997. De asemenea, între 1990-1992, Răzvan Theodorescu a fost directorul general al Televiziunii Române. Nu a stat departe nici de politică, fiind ministru al Culturii în Guvernul Adrian Nastase, între anii 2000-2004.
A primit ordinul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze (1997), a fost Laureat al Premiului Bernier, al Institutului Franței, a primit Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, Premiul Nicolae Iorga al Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual, Premiul Herder al Universității din Viena și Premiul revistei Flacăra.
Fostul consilier local PSD Mariean Neacșu a trecut la cele veșnice, la vârsta de 75 de ani. Mariean Neacșu a fost director la Arpechim, fiind de profesie inginer chimist, absolvind în anul 1968 Politehnica din Timişoara, secţia de Compuşi Macromoleculari. A fost consilier local în Pitești timp de mai multe mandate.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.