Joi, 25 octombrie 2018, cu ocazia Zilei Armatei Române la Mausoleul Mateiaș a fost aprinsă Flacăra Centenarului – un omagiu de cinstire și de pomenire a eroilor căzuți pe front în Primul Război Mondial, pentru înfăptuirea Marii Uniri.
 
Aici, în această zonă, s-a înregistrat prima jertfă dată de Armata Română în Primul Război Mondial, pe culoarul Rucăr – Bran – locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, cel care se afla, la momentul morţii, în fruntea soldaţilor din Regimentul 30 Dorobanţi „Muscel”.
 
Pentru sacrificiul său, dar și a celorlalți eroi căzuți în Primul Război Mondial a fost ridicat Mausoleul de la Mateiaș, cel mai mare monument din această parte a Carpaților.
La poalele Mausoleului, un sobor de preoți a ținut o slujba de pomenire pentru cei ce și-au dat viața pentru Patrie, în memoria lor fiind aprinsă și Flacăra Centenarului, de către președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, împreună cu prefectul Emilian Dragnea, primarul municipiului Câmpulung, Liviu Țâroiu, și primarul comunei Valea Mare Pravăț.
 
În semn de apreciere pentru promovarea valorilor autentice locale și naționale, a respectului pentru istorie și identitate națională, președintele Consiliului Județean Argeș a acordat medalii centenare realizatoarei tv Lucia Hossu Longin, precum și prefectului Emilian Dragnea, reprezentantilor Armatei Române în Argeș, directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat și primarilor municipiului Câmpulung și comunei Valea Mare Pravăț.

La Mateiaș, își găsesc odihna veșnică 483 de soldați și ofițeri, iar cele 31 de plăci de marmură de pe pereții criptei cuprind numele tuturor celor 3.100 de eroi români ce au căzut în luptele pentru apărarea plaiurilor argeșene, muscelene și naționale.
După ceremonie, la Lerești, a avut loc premiera filmului documentar „Dorobanții de Argeș și Muscel – în prima linie a frontului”, film realizat de Lucia Hossu Longin, în cadrul proiectului „Cine’Marele Război”, finanțat de Ministerul Culturii si Identitatii Naționale și derulat prin Centrul Cultural Județean Argeș.
 
 
 
 
 

Joi, de Ziua Armatei, de la ora 10.00, la Mausoleul de la Mateiaș, va fi aprinsă ”Flacăra Centenarului” pentru a cinsti memoria eroilor care s-au jertfit pe frontul Primului Război Mondial și pentru a le aduce recunoștință veșnică.

Aici, în această zonă, s-a înregistrat prima jertfă dată de Armata Română în Primul Război Mondial, pe culoarul Rucăr - Bran - locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, cel care se afla, la momentul morţii, în fruntea soldaţilor din Regimentul 30 Dorobanţi „Muscel”. Pentru sacrificiul său, dar și a celorlalți eroi căzuți în Primul Război Mondial a fost ridicat Mausoleul de la Mateiaș, cel mai mare monument din această parte a Carpaților.  În acest edificiu își găsesc odihna veșnică 483 de soldați și ofițeri, iar cele 31 de plăci de marmură de pe pereții criptei cuprind numele tuturor celor 3.100 de eroi români ce au căzut în luptele pentru apărarea plaiurilor argeșene, muscelene și naționale. 

Programul evenimentului va cuprinde, pe lângă ceremonialul militar, aprinderea Flăcării Centenarului la Mausoleu, înmânarea unor medalii centenare, precum și lansarea filmului documentar având ca subiect Mausoleul Mateiaș - “Dorobanții de Muscel și Argeș - în prima linie a eroismului ” - film realizat de Lucia Hossu Longin, începând cu ora 13.00, la Sala Mare a Primăriei Municipiului Câmpulung.

Duminică, în ziua în care creștinii ortodiocși o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, un eveniment cu totul deosebit s-a consumat la Micești. În comună a fost aprinsă Flacăra Centenarului Marii Uniri. Evenimentul organizat la Monumentul Eroilor a fost unul solemn, fiind evocați eroii care s-au jertifit pentru Marea Unire. La ceremonie au fost prezente și oficialitățile județene, parlamentari, consilieri județeni, primari din localitățile limitrofe și președintele CJ Argeș Dan Manu și prefectul Emilian Dragnea. Urmașii eroilor din comună care au luptat în cele două Războiae Mondiale au primit diplome de recunoștință. Elevii din comună au susținut un scurt program artistic.

Susţinători ai Unirii Republicii Moldova cu România s-au adunat duminică la Alba Iulia - oraş în care acum 100 de ani s-a votat formarea României Mari -, unde au aprins flacăra Unirii şi au plecat în „Marşul Centenarului”, care se va încheia la Chişinău pe 1 septembrie.
Printre unioniștii care au fost la Alba Iulia s-au numărat și edili din Argeș. Este vorba despre primarul din Corbi, Virgil Baciu și cel din Valea Iașului, Nicolae Barbu. În public s-au aflat și alți argeșeni, inclusiv din Mioveni și Țițești.
În faţa Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, unde s-au adunat câteva sute de susţinători ai unirii Republicii Moldova cu România, s-a aprins Flacăra Unirii, dar şi zeci de torţe. Oamenii au ţinut alocuţiuni despre importanţa unirii, iar în Piaţa Tricolorului a fost ţinut de zeci de participanţi un tricolor imens, de la Corbi.
Printre cei care au vorbit celor prezenți s-a numărat și primarul de la Corbi, Virgil Baciu.

Proiectul este organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, iar oameni de toate vârstele și toate categoriile socio-profesionale din România și Republica Moldova vor străbate succesiv locurile semnificative pentru Marea Unire și Primul Război Mondial și vor înmâna Flacăra Unirii, sub forma unei ștafete. La manifestare sunt invitați să participe toți cei care cred că anul 2018 trebuie să fie un an al unității și al unui avânt decisiv în direcția Unirii României cu Republica Moldova.

Traseul are o lungime de 1300 km și este împărțit în 11 etape a câte 100 de membri, iar etapele sunt următoarele:

  1. Alba-Iulia – Teiuș – Unirea – Turda – Cluj-Napoca – Căianu Mic (1 iulie – 5 iulie)
  2. Căianu Mic – Comuna Cămărașu – Crăieşti – Reghin – Târgu Mureș – Bahnea (7 iulie – 11 iulie)
  3. Bahnea – Hoghilag – Sighișoara – Agnita – Nocrich – Sibiu (13 iulie – 17 iulie)
  4. Sibiu – Brezoi – Tuțulești – Mănăstirea Cozia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeș (18 iulie – 22 iulie)
  5. Curtea de Argeș – Domnești –  Câmpulung – Cetățeni – Izvoarele – Târgoviște (24 iulie – 28 iulie)
  6. Târgoviște – Ion Luca Caragiale – Ploiești –  Izvoarele – Măgurele – Mănăstirea Suzana (29 iulie – 3 august)
  7. Mănăstirea Suzana –  Cimitirul Eroilor Tabla Butii – Întorsura Buzăului – Vama Buzăului – Covasna – Ojdula (5 august – 9 august)
  8. Ojdula – Parcul Natural Putna-Vrancea – Soveja – Mărăști – Mărășești – Tecuci (11 august – 15 august)
  9. Tecuci – Ghidigeni – Bârlad – Gara Roșiești – Vaslui (17 august – 20 august)
  10. Vaslui – Comuna Solești – Ciortești – Poieni – Iași (21 august – 24 august)
  11. Iași – Ungheni – Cornești – Călărași – Lozova – Mănăstirea Căpriana – Strășeni – Chișinau (26 august – 1 septembrie)

Flacăra Centenarului va ajunge, prin intermediul Asociației Comunelor din România, la Iași și Chișinău. La Muzeul Golești se găsesc tronul pe care au stat Regii României, precum și biroul lui Carol I și o caleașcă aparținând Casei Regale.
La Muzeul Golești a avut loc ceremonia de transmitere a Flăcării Centenarului către Asociația Comunelor din România, prin președintele ACoR, Emil Drăghici.
După intonarea Imnului Național al României și alocuțiunile invitaților, Corul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (A.S.C.O.R.) Iași a susținut un moment artistic.
La eveniment au participat, printre alții, delegația ACoR, acad. Răzvan Theodorescu - vicepreședintele Academiei Române, regizorul Șerban Marinescu – președintele Dacin Sara, primari argeșeni, consilieri județeni, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale și județene.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.