Peste 31.000 de argeșeni suferă de diabet și aproximativ 80 de copii primesc tratatement numai în Argeș pentru această boală. Numărul lor este mai mare însă, o parte dintre ei fiind tratați la spitale din Capitală. Pentru copii, de exemplu, este nevoie ca în fiecare zi să li se testeze de patru ori glicemia și, tot de patru ori, să li se administreze insulina.
De la aceste date, și ca o formă de conștientizare, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, CJ Argeș a lansat o acțiune astăzi, în Piața Vasile Milea, în care piteștenii au avut posibilitatea de a-și verifica gratuit glicemia și tensiunea arterială, în cortul special amenajat, urmând ca, în funcție de rezultatele obținute, să fie consultați de medicii specialiști de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, cu trimitere de la medicul de familie.
Culmea este că cei care au făcut coadă la cort au fost tot pensionarii. De frică să nu piardă locul, ei au refuzat să aștepte pe băncuțe.
Epidemia de diabet capătă o amploare din ce în ce mai ridicată, ultimele date relevate de către Federația Internațională de Diabet arătând că aproximativ 418 milioane de oameni din întreaga lume au diabet, iar alte 318 milioane se află la risc de a dezvolta această afecțiune cronică. Previziunile nu sunt nici ele optimiste, în următorii 25 de ani așteptându-se o creștere cu circa 50% a cazurilor cu diabet la nivel global.

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.