Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș i-a transmis felicitări Simonei Bucura-Oprescu pentru nominalizarea pentru portofoliul de Ministru al Muncii
"Îi urez mult succes în noua funcție colegei noastre de la #Argeș! Este, în contextul crizei financiare, dar și al efectelor războiului de la granița noastră, unul din cele mai dificile ministere.
Sigur, această schimbare a venit pe fondul unui întreg scandal legat de situația azilelor în care sunt cazate persoanele vârstnice, dar schimbarea de la vârful ministerului nu înseamnă că lacunele din funcționarea centrelor sociale s-au rezolvat de la sine.
Ar trebui să menționăm că, în cea mai mare parte, activitatea de aici decurge în limite normale. Cu toate acestea, anumite schimbări trebuie făcute în profunzimea sistemului.
Portofoliul la care colega noastră s-a angajat este unul cu provocări extrem de dificile și de complexe. De la reforma pensiilor, până la salariile bugetarilor. Să nu uităm că #Guvernul condus de președintele Marcel Ciolacu și-a propus ca până în septembrie să aibă proiectul privind legea salarizării unitare pentru bugetari și, până la realizarea acestui proiect, este nevoie și de dezbateri consistente pe această lege.
Am încredere că Simona Bucura Oprescu are puterea de #muncă și capacitatea de a îndeplini aceste deziderate. Experiența acumulată în mediul privat ca tânăr antreprenor, experiența în administrația publică locală și ca vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, experiența din mandatele de parlamentar și de la conducerea Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, precum și, mai ales, dăruirea în orice proiect în care este implicată sunt atuuri care o recomandă pentru un portofoliul ministerial de această anvergură.
Cunoaște bine problemele de natură socială, pentru că am colaborat în multe proiecte care vizau latura protecției sociale din județul Argeș. De aceea, sunt convins că va duce cu demnitate la bun sfârșit angajamentul asumat!" - Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș.
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, a fost prezent pe Drumul Județean 704E Bascovele - Ursoaia din comuna Cotmeana. Lucrările la acest drum, care are o lungime de 4,5 kilometri, au fost finalizate.
Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Argeș prin Regia de Drumuri, fiind vorba despre un proiect finanțat din bugetul local al CJ Argeș și dintr-un credit bancar.
Valoarea totală a lucrărilor a fost de 19,6 milioane lei cu TVA, în această sumă intrând, pe lângă execuție, și partea de proiectare și asistență tehnică.
Lucrările executate au cuprins și accesul la proprietăți, un zid de sprijin în lungime de 20 de metri, 6 podețe noi plus repararea a alte 16 existente, șanțuri betonate, rigole carosabile și parapet metalic semigreu.
DJ 704E Bascovele- Ursoaia este primul drum modernizat cu fonduri obținute de Consiliul Județean Argeș în urma deschiderii unui credit.
"Ne-am deplasat în Cotmeana pentru a vedea o lucrare executată în directa supraveghere a Direcției de Drumuri Argeș: Ursoaia- Bascovele. A fost o lucrare complexă care a necesitat lucrări de artă costisitoare. Aici sunt fonduri atât din bugetul local al Consiliului Județean Argeș, cât și dintr-un împrumut pe care Consiliul Județean l-a făcut pentru a duce la bun sfârșit acest drum care poate a fi o alternativă la ceea ce înseamnă drumul național Pitești- Râmnicu Vâlcea.
Capacitatea noastră de a face cât mai multe drumuri ține și de puterea financiară pe care o avem la un moment dat, de banii pe care îi putem investi ținând cont de faptul că noi, cei din Consiliu Județean, avem și alte investiții în derulare în ceea ce înseamnă cultură, zona de protecție socială și spitale.
Cu speranța că și anul viitor vom fi capabili să alocăm o sumă cât mai mare din bugetul consolidat al județului Argeș, sperăm să avem forța să facem cât mai multe drumuri la nivel european în județul Argeș, așa cum am făcut în ultimii trei ani” - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
"Vorbim de investiția modernizare DJ704E Ursoaia - Bascovele, în zona de intravilan a comunei Cotmeana. Drumul are o lungime totală de 4,5 km și o valoare a investiției de 19,6 milioane lei cu TVA, cuprinzând lucrări de proiectare, asistență tehnică și execuție. Lucrarea a constat în refacerea fundației prin adaos de material - balast și piatră spartă, două straturi de asfalt, șanțuri betonate pe o lungime de 3 km și jumătate, rigole carosabile pe o lungime de 1,1 km. Avem ziduri de sprijin, gabioane, elemente de siguranță rutieră. Perioada de garanție este de 5 ani” - Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri.
Consiliul Județean Argeș se află în top, în Regiunea de Dezvoltare SUD - Muntenia, la atragerea fondurilor europene nerambursabile. O oportunitate de dezvoltare pe care C.J. Argeș a folosit-o la maxim. Infrastructura rutieră, sănătatea, patrimoniul cultural sunt principalele axe de finanțare din care s-au accesat fondurile europene nerambursabile.
Mai mulți primari ai PSD Argeș sunt în perioada 27 – 29 iunie la Bruxelles pentru a afla detalii și a implementa ulterior cele mai noi instrumente de finanțare a proiectelor pentru comunitățile pe care le conduc.
Echipa PSD este la Parlamentul European la inițiativa domnului Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș, și la invitația doamnei europarlamentar Rovana Plumb care, alături de colegi ai domniei sale, are discuții aplicate cu primarii argeșeni privind cele mai noi și mai bune metode de a îmbunătăți gradul de absorbție a fondurilor europene pentru investiții care să ajute la dezvoltarea localităților argeșene.
Este și o bună ocazie pentru a aprofunda cunoștințele despre competențele, rolul și activitățile Parlamentului European, dar și de a prezenta România de la Argeș în acest important for.
Din delegația care este însoțită de deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș, și de Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, fac parte primarii Vasile Leau – Boteni, Ion Cojocaru – Nucșoara, Mihai Bundă – Boțești, Florin Bogdan Proca – Berevoești, Petre Funie – Slobozia, Nicolae Dinică – Corbeni, Ionel Moloiu – Hârsești, Cornel Petrică – Rătești, Iliuță Dragu – Recea, Alin Văduva – Davidești, Cristian Dică-Hristu – Vlădești, Constantin Iatagan – Șuici, Sorin Popescu – Râca, Marius Manole - Aninoasa, Liviu Poșircă – Vulturești, Victor Cătălin Turturică – Bălilești, Irinel Georgescu – Dobrești, Florin Dumitru – Teiu, Cristian Enescu – Valea Iașului, Niculaie Dragnea – Băiculești, Ion Mugurel Minciună – Cetățeni, Gheorghe Drăgan – Lunca Corbului, Gabi Șerbănoiu – Stâlpeni, Mihai Georgescu – Călinești.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.