După ce PSD a câștigat alegerile parlamentare, însă fără a se detașa pentru a da premierul singur, Ludovic Orban a demisionat din funcția de premier pentru a forța negocierile și a-i permite lui Iohannis să pună presiune pe partide și să formeze un nou guvern, tot în jurul PNL. De altfel, Iohannis a și menționat că nu dorește PSD la guvernare. Deocamdată, nu se știe dacă PMP va intra în Parlament, astfel că PNL nu poate avea ca aliați decât USR-Plus și, posibil, UDMR. AUR, prin vocea președintelui Eugen Simion a anunțat că nu este dispus să facă alianță cu PNL pentru a intra la guvernare. Așadar, vom avea parte de un guvern, dacă va rămâne în jurul PNL, cu o majoritate extrem de fragilă.

Toate aceste jocuri în spatele ușilor închise sunt însă făcute cu maxim de pragmatism și, în ciuda declarațiilor sforăitoare, este evident că Orban și Iohannis nu sunt interesați să gestioneze cât de cât eficient pandemia, măcar acum, când nu mai există presiunea unor alegeri. Cuplul acesta nu dorește decât să rămână la putere indiferent de victimele colaterale.
"Am luat decizia azi să-mi depun mandatul de prim-ministru. Decizia pe care am luat-o are un obiectiv foarte precis. Odată exprimată voința cetățenilor, trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou Guvern. România are nevoie de un guvern responsabil, un guvern care să reprezinte voința cetățenilor români care își doresc modernizarea României și decizia mea de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar: că nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să conducă la un guvern format din formațiunile politice de centru-dreapta, care susțin cu claritate orientarea euro-atlantică a României și care vor să utilizeze cu adevărat toate resursele pe care le avea România la dispoziție și, de asemenea, să fructifice oportunitățile pentru a putea să crească calitatea vieții pentru fiecare dintre cetățenii români", a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban a menționat că își încheie mandatul de premier după un an și o lună în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă.

"Românii, alături de ceilalți cetățeni ai lumii, s-au confruntat cu o pandemie și cu o criză economică fără precedent. Am încercat să-mi fac datoria față de România și plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite. Tot ce a fost omenește posibil, atât eu, cât și colegii mei din echipa guvernamentală, am făcut. Am încercat să găsim răspunsurile potrivite la toate provocările cu care s-a confruntat România.

 

Pe 6 decembrie, românii care au participat la vot au decis componența viitorului Parlament Obiectivul pe care îl am este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. Obiectivul perioadei care va urma este acela de a fi implicat în negocierile pentru formarea unui guvern care să ofere românilor garanția unei direcții corecte pentru România și garanția unei capacități de a utiliza toate resursele și toate oportunitățile pe care România le va avea la dispoziție în următorii patru ani", a mai spus Orban.

Ludovic Orban a dat asigurări că nu se impun măsuri de carantină totală în România și că în zonele în care incidența a trecut de 3 la mia de locuitori ”se vede cu ochiul liber că oamenii poartă măști și respectă regulile impuse”. Șeful executivului a declarat vineri că Guvernul este "departe" de a lua o decizie privind "carantinarea totală", subliniind că pentru a impune noi măsuri de restricţie autorităţile trebuie să aibă "temeiuri extrem de serioase", notează Agerpres.

"Ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri, nu o negăm. Pe de altă parte, noi am gândit deja un set de măsuri aferente acestei creşteri a numărului de cazuri pe care le aplicăm şi sunt în curs de aplicare şi analizăm care sunt efectele acestor măsuri. (...) Va trebui să avem temeiuri extrem de serioase pentru a impune alte măsuri de restricţie. Iar, ceea ce se tot vorbeşte cu carantinarea totală, suntem departe de o astfel de decizie. (...) Eu spun cu fiecare ocazie că putem să trăim normal, putem să avem puţine măsuri de restricţie cu o singură condiţie - oamenii să respecte măsurile de protecţie sanitară. Este simplu dacă oamenii respectă măsurile de protecţie sanitară: se pot duce la serviciu, se pot duce la spectacol, pot să trăiască o viaţă cât mai aproape de normal, cu o singură condiţie - respectarea măsurilor de protecţie", a afirmat Orban, întrebat care ar fi pragul de la care s-ar lua în calcul noi restricţii.

Românii care au rate la bănci ar putea beneficia de o amânare a plății acestora și în 2021. Guvernul a purtat deja discuții cu băncile, însă premierul Ludovic Orban la lăsat să se înțeleagă că decizia va fi exclusiv a băncilor.  
''Am avut discuții pe această temă (n.red. cu ministrul Florin Câțu). Poate să fie o înțelegere sau un act normativ, care să permită ca după data de 1 ianuarie să nu fie obligați să plătească toți cei care au beneficiat de măsura amânării ratelor. Se poate discuta asupra unor reeșalonări astfel încât povara lunară să nu fie atât de mare. Încă nu am luat o decizie. Știți foarte bine că e o legătură între sistemul financiar bancar, unde este implicată și BNR, și mediul de afaceri, precum și cetățenii,'' a declarat Ludovic Orban, într-o vizită în Argeș, arătând astfel că guvernul nu vrea să se implice prea mult în această zonă.

Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
În Argeș au fost înregristrate 93 de noi cazuri față de ziua de ieri.
21 de persoane pozitive au fost reconfirmate cu COVID.
Doi argeșeni care aveau și COVID au decedat, numărul deceselor ajungând astfel 255 de persoane.  
-persoane aflate în carantină instituționalizată: 0;
-persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1493;
-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1044, dintre care 480 în carantină la domiciliu și 564 în izolare;
-persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 12910 (ieri 12866);
-persoane internate în spital: 388 (ieri 360);
-persoane internate la ATI: 34 (ieri 33);
-persoane vindecate: 5518 (ieri 5494);
-persoane diagnosticate pozitiv: 6337 (ieri 6244);
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 93 (ieri 65);
-număr teste efectuate în spitalele publice: 48390 (dintre care 383 în ultimele 24 de ore);
-persoane decedate de la începutul pandemiei: 255 (ieri 253).
Deces 254: Bărbat, 61 de ani, cu comorbidități: diabet zaharat tip II, HTA, obezitate;
Deces 255: Bărbat, 56 de ani, cu comorbidități: insuficiență multiplă de organe, boală cronică de rinichi.


În plină campanie electorală, Ludovic Orban a dat cu oiștea-n gard de era să pice șandramaua PNL-ului în Argeș. Era, dacă vreunul dintre pigmeii politici care îl înconjurau - îi vedeți singuri în imagini - și-ar fi dat seama de enormitatea scoasă pe gură de Șică Mandolină.

Pe scurt, la o plimbare pe strada mare în Pitești, înconjurat de candidații PNL, Orban a dat iama peste o persoană cu handicap și l-a întrebat direct cam ce viteză îi prinde căruciorul cu rotile. Ce-i drept, căruciorul era electric, dar cam ce viteză putea prinde? 1 Mach? 2 Mach? Și întrebi despre viteză tocmai o persoană al cărei handicap stă în deficiența locomotorie?

Evident, Orban nu a înțeles gafa făcută. Ceilalți papagali politici zâmbeau sinistru și salutau precum fostul cuplul dictatorial, de sus, piteștenii. Niciunul nu a înțeles enormitatea lui Orban. Sau, dacă a înțeles-o vreunul, așa cum se vede, nu a avut bunul simț și empatia să își ceară scuze în numele saltimbancul care astăzi este premier...


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.