E oficial! Radu Perianu și-a anunțat candidatura la șefia PNL Argeș. Și dacă scandalurile și demiterea șefie Inspectoratului Școlar Județean nu au fost îndeajuns pentru a evidenția atmosfera din PNL, să vedeți acum scandaluri! Se va lăsa cu urme adânci! Radu Perianu este fost președinte al PNL Pitești și consilier local. Acum, este consilierul premierului Florin Cîțu și este susținut intens și de fostul președinte al PNL Alina Gorghiu. De cealaltă parte, Adrian Miuțescu este un apropiat notoriu al lui Ludovic Orban. Dorește la fel de mult ca Orban să își mențină funcția ocupată în prezent pentru a putea trage sforile și...beneficiile!

"Astăzi mi-am depus candidatura la funcția de Președinte al PNL Argeș. Promisiunea mea pentru liberalii argeșeni constă in democrație internă, recunoașterea meritocrației politice și profesionale, responsabilitate în decizii și management politic constructiv. Eu am convingerea că din 25 septembrie, Premierul Florin Cîţu va fi președintele Partidului Național Liberal. Împreună cu Florin Cîţu și ceilalți lideri naționali, alături de colegii mei din PNL Arges vom avea șansa să ducem filiala în primele 20 din țară. Locul 37 nu poate fi considerat suficient sau merituos nici dacă ,,privești" rezultatul prin ochii subiectivi ai lui Adrian Miuțescu sau Ludovic Orban. Stimați colegi liberali argeșeni, vă aștept alături de mine în echipa câștigătoare!", a fost anunțul lui Perianu pe pagina sa de Facebook.

A fost scandal în toată regula la alegerile de la PNL Pitești. Nu chiar așa cum s-a întâmplat la alegerile de la PNL Timișoara, unde s-a ajuns până la anularea conferinței și amânarea acesteia în urma acuzelor de fraudare. Susținătorii ambelor tabere -  Gelu Tofan (aripa Miuțescu-Orban) și Mihai Coteț (aripa Radu Perianu- Florin Cîțu) s-au temut că vor fi furate voturile prin introducerea de membrii suplimentari față de cei care aveau drept de vot. Ca atare, conferința de alegeri a întârziat cu mai bine de două ore, timp în care la intrarea în sediul Filarmonicii s-a creat un adevărat tămbălău. Nici măcar presa nu a fost lăsată în sală, fapt fără precedent pentru un partid liberal. PNL ar putea lua lecții de transparență și de organizare la orice oră și la orice secundă de la PSD la acest capitol!
Și după rezultat, Tofan câștigând la o diferență foarte mică șefia organizației, Mihai Coteț a catalogat alegerile drept o mascaradă și a anunțat că va contesta rezultatul pe care îl consideră viciat.
"Alegerile de astăzi de la PNL Pitești au fost o nouă mascaradă operată de președintele PNL Argeș, Adrian Miutescu și Gelu Tofan. Voi contesta alegerile pentru că, în mod evident, acestea au fost fraudate. Eu trebuie să fac asta, oamenii care au fost azi alături de mine îmi cer să fac asta.
Cu ajutorul unei firme de pază, Gelu Tofan nu a permis accesul în sală a zeci de membri din baza de date, cu cotizația plătită. De asemenea, accesul presei a fost interzis, lucru fără precedent, chiar și la PSD!
Au votat oameni care nu au fost membri PNL la 31 decembrie 2020 si oameni care, probabil, sunt membri de câteva zile.
În schimb nu li s-a permis unor membri vechi să voteze, deși s-au prezentat cu chitanțe care atestă plata cotizației, pe motiv că nu se găsesc pe convocatorul preparat la PNL Argeș. Pentru alții s-au făcut liste suplimentare, pentru aceștia din urmă...nu a mai fost loc. Între convocatorul furnizat de Secretariatul General și cel folosit azi de Miutescu&Tofan, sunt diferențe de sute de oameni: 1 433 vs 1 183
Pentru că nu a vrut să participe la acest surogat de alegeri, echipa mea nu și-a mai depus candidatura.  
Organizației PNL Pitești i s-a furat încă o dată șansa de a deveni una respectabilă și credibilă, rămânând în continuare o anexă a PSD, fapt ce a îndepărtat liberalii și electoratul de organizația noastră.
Dar noi nu vom renunța! Această procedură va fi contestată. Am încredere în organismele interne, aceste alegeri vor fi invalidate. Stimați colegi liberali pitesteni, ne vom revedea în curând, la un nou vot pentru PNL Pitești!
 Pentru că democrația nu strică, pentru că avem nevoie de alegeri corecte. Pentru că noi suntem membri ai Partidului Național Liberal!", a fost reactia acestuia.

 Nervii au fost întinși la maximum, Adrian Miuțescu fiind atât de stresat încât a urmărit personal momentul votului. Știa și de ce, pentru că Piteștiul este o organizație care cântărește greu la alegerile de la nivel județean. De menționat că, dacă miza era una mare pentru Miuțescu, Cîțu și Orban nu și-au bătut capul cu Piteștiul îndeajuns încât să vină personal. Și-au trimis oameni de încredere care să asiste la alegeri: secretarul general Robert Sighiartău și vicepreședintele PNL Virgil Guran (ultimul omul lui Orban). Aici a greșit probabil Cîțu, a cărui prezență ar fi arătat că fiecare organizație contează și cu siguranță ar fi înclinat balanța în favoarea lui Mihai Coteț. Așa, a câștigat Gelu Tofan, cel care este și viceprimar al Piteștiului. Este drept, la o diferență foarte mică, însă a câștigat. Tofan a obținut 273 de voturi, iar Coteț doar 210.
La conferința municipală a fost prezent și europarlamentarul Vlad Nistor.  
Nici nu mai are rost ce au spumegat candidații -  că vor să facă politică pentru cetățeni, că vor să câștige primăria Pitești. Acestea sunt vorbe spune în PNL de la Revoluție încoace. De câștigat primăria s-au dovedit mereu neputincioși, iar de făcut politică pentru cetățeni am văzut cu toții ce politică sunt în stare să facă, din momente ce se temeau fiecare de celălalt să nu fie furat.
Altfel, jocurile nu sunt făcute, chiar dacă Miuțescu va pleca cu un ascendent după această victorie. Să nu uităm că mai sunt zone - Curtea de Argeș, Câmpulung, Mioveni, Ștefănești sau Topoloveni unde lucrurile pot lua alte întorsături. Numai că, dacă speră să obțină victoria în Argeș, Radu Perianu, Narcis Sofianu și compania trebuie să fie mult mai prezenți, mai inteligenți și mai...atenți.

Nici o supriză la alegerile parțiale din cele două comune argeșene. PNL-ul lui Orban a înregistrat o nouă înfrângere, ca la toate rundele de alegeri din Argeș de la revenirea la conducere a lui Adrian Miuțescu. PSD și-a păstrat mandatele de primar intacte, după ce consilierul județean Narcis Manole a fost ales primar la Aninoasa, iar la Rociu Victor Bălășoiu, fiul fostului primar Aurel Bălășoiu (ales parlamentar de Argeș). Degeaba l-a adus Miuțescu pe Ludovic Orban la Aninoasa pentru că, probabil, cu un alai format din încă liderul PNL Argeș, Gelu Tofan sau Emanuel Soare, mai mult rău i-au făcut candidatului PNL. La urma urmei, niște inși care se țin de burți și le-au spus oamenilor cât de buni sunt ei, în contextul în care Orban a rămas în istorie cu restricțiile neconstituționale din timpul pandemiei și un guvern care a refuzat creșterile de pensii și de alocații, nu a dat subvențiile la timp pentru agricultori și care a scăzut per ansambul puterea de cumpărare a oamenilor, iar ceilalți sunt cvasi-necunoscuți, nu aveau cum să aducă un profit electoral. De cealaltă parte, candidații PSD au beneficiat de sprijinul unor foști miniștri, al lui Marcel Ciolacu și al liderilor PSD Argeș.
Primul care a anunțat vestea a fost vicepreședntele CJ Argeș Adrian Bughiu: "Felicitări noilor aleși, domnii Victor Bălășoiu (Rociu), respectiv Marius Manole (Aninoasa), ambii PSD!!!", încă înainte de miezul nopții. După ce numărătoarea paralelă a aratăt că cei doi candidați ai săi au câștigat fără probleme, a fost rândul PSD Argeș să își anunțe victoria: "#PSD, victorie categorică în #Argeș!Marius Nicolae Manole și Victor Mihai Bălășoiu au câștigat alegerile la Aninoasa și Rociu.Le mulțumim locuitorilor din cele două comune pentru încrederea și votul acordate!"

 

Iată prezența la vot la ora 21:00 în cele două comune:

ROCIU
Înscriși pe liste permanente 374 – Total votanti 201, prezență – 53,74 %, Votanți pe liste suplimentare – 13, Votanți cu urna mobila - 10
GLIGANU DE JOS
Înscriși pe liste permanente 338 – Total votanti 188, prezență – 55,62 %, Votanți pe liste suplimentare – 5, Votanți cu urna mobila - 11

GLIGANU DE SUS
Înscriși pe liste permanente 529 – Total votanti 315, prezență – 59,54 %, Votanți pe liste suplimentare – 16, Votanți cu urna mobila - 24


ŞERBĂNEŞTI
Înscriși pe liste permanente 799 – Total votanti 501, prezență – 62,70 %, Votanți pe liste suplimentare – 10, Votanți cu urna mobila - 30



ANINOASA
Înscriși pe liste permanente 1.226 – Total votanti 793, prezență – 64,68 %, Votanți pe liste suplimentare – 6, Votanți cu urna mobila - 9


VALEA SILIŞTII
Înscriși pe liste permanente 496 – Total votanti 337, prezență – 67,94 %, Votanți pe liste suplimentare – 9, Votanți cu urna mobila - 4


SLĂNIC
Înscriși pe liste permanente 911 – Total votanti 584, prezență – 64,10 %, Votanți pe liste suplimentare – 10, Votanți cu urna mobila - 14

Consilierul local Mihai Coteț, cel care a fost înlocuit pe ultima sută de metri de Miuțescu cu fostul pesedist Sorin Apostoliceanu la candidatura pentru primăria Pitești, și-a anunțat candidatura la șefia PNL Pitești. Mihai Coteț se află în echipa formată de Radu Perianu și Alina Gorghiu pentru PNL Pitești și PNL Argeș. Este vorba de echipa care îl susține pe Florin Cîțu la șefia PNL și, în Argeș, se poziționează împotriva lui Adrian Miuțescu și a acoliților săi. Este evident că, dacă Mihai Coteț va câștiga, și Gelu Tofan va fi schimbat din funcția de viceprimar, o funcție în care a aterizat strict pentru faptul că îi este supus lui Adrian Miuțescu.

"Da, candidez pentru conducerea organizației PNL Pitești!
Este o decizie pe care am luat-o în mod natural, animat de aceleași intenții ca în prima zi în care am intrat în PNL: o comunitate mai bună, mai frumoasă, mai activă și atractivă, mai prietenoasă cu membrii ei, indiferent că această comunitate înseamnă organizația unui partid sau orașul în care trăiesc. E important să facem din locul în care trăim și activăm un loc mai bun, mai normal.
În egală măsură, este o decizie luată la sugestia multora dintre colegii din organizație, care m-au asigurat de sprijinul lor pentru că văd în mine o alternativă onorantă și pentru asta le mulțumesc.
Când am intrat în PNL am găsit o organizație municipală în dezintegrare, aflată în zodia interimatului, așa cum este și în acest moment: oameni excluși la lot, organizații de tineret dizolvate peste noapte, primari care mergeau la București să ceară demisii, numiri controversate... Din respect pentru gazda în casa căreia tocmai intrasem, o luare de poziție din partea mea ar fi fost cel puțin ridicolă și neavenită, întrucât nu făcusem parte până atunci din viața organizației. Treptat, am început să înțeleg și să văd lucrurile în complexitatea lor, cu bune și cu rele. Voi vorbi pe parcurs despre experiența mea de până acum, despre ce am înțeles din ea, despre cum cred că am putea să facem lucrurile bine, despre ce înțeleg eu că ar trebui să fie organizația unui partid.
Nu candidez ca să câștig pentru mine - pentru că nu fac parte din categoria celor care vânează titluri de pus în CV -, candidez pentru că vreau să câștigăm împreună; candidez pentru că îmi pasă și pentru că niciodată nu mi-a fost indiferent; candidez pentru că vreau să știți că sunt aici pentru voi și că am toată disponibilitatea și dorința de a face lucruri frumoase pentru comunitate. Sunt aici pentru voi și pentru noi, organizația extraordinară care am putea fi dacă am avea un strop de curaj", a fost anunțul făcut de Mihai Coteț.
Au curs comentariile de susținere din partea liberalilor și nu numai. Candidatura lui Coteț este doar o parte - este drept cea mai importantă- din puzzle-ul de la nivel județean, acolo unde se încearcă răsturnarea oamenilor lui Miuțescu în cât mai multe organizații pentru ca, lovitura finală, să fie îndepărtarea lui Miuțescu de la șefia PNL Argeș, al cărui comportament este considerat despotic.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

În premieră, România găzduiește meciuri ale EURO. Sigur, având în vedere valoarea extrem de scăzută a fotbalului românesc și a actualelor "vedete", naționala a ratat calificarea, așa că românii merg la stadion pentru alte naționale. Acestea este un efect al modului în care Federația a înțeles să gestioneze problemele fotbalului românesc care nu se mai învârte decât după bani, iar valoarea și creșterea de jucători au fost uitate. Și, pentru că aveam nevoie totuși de o bomboană peste colivă, la meciul Austria - Macedonia de Nord, de pe Arena Națională, Gheorghe Hagi, Gică Popescu și Dorinel Munteanu au urmărit partida de la tribuna a doua a Arenei Naționale, în timp ce oficialii FRF și mai mulți politicieni au fost repartizați în zona VIP. Practic, trăim vremuri de groază în care nomenclatura de partid bate orice respiră, indiferent de domeniu. Am ajuns ca Orban să își permită să se uite la meciuri de la VIP, alături de Nicușor Dan, Anca Dragu sau Barna!
Cu toate acestea, Gheorghe Hagi a avut o reacție mai mult decât decentă, arătând că Regele este rege chiar și atunci când maimuțele îl exilează în antecameră!

"N-am o problemă. Am vrut să văd meciul, am stat unde am avut loc, mi-a plăcut partida, atât pot să spun. În rest, n-am nimic de comentat", a declarat Gică Hagi, pentru GSP.ro.

"Pe oricare alt stadion din Europa am fi avut bilet la oficială. Pe Arena Națională am primit la tribuna a II-a!", a comentat Gică Popescu.

"Când am văzut unde am bilet, nici n-am vrut să mă mai duc la stadion", a fost reacţia lui Dorinel Munteanu.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.