Echipajul format din argeșenii Mihai Tentea şi Nicolae Daroczi a ocupat locul 18 în proba de bob-2 masculin de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang Medaliile de aur au fost împărţite de Canada şi Germania.
Românii au ocupat locul 14 după prima manşă, au fost pe 17 în manşa secundă și pe 25 în manşa a treia după echipajul a ratat startul, copilotul alunecând exact în momentul în care trebuia să intre în bob. Cu toate acestea, cel mai tânăr echipaj de la olimpiada din coreea a reușit în ultima manșă cea mai bună performanță, un loc 12, în final ocupând poziția a 18-a, cu timpul de 3 mininute 18 secunde.
Canadienii și gemernanii și-au împărțit medial de aur cu un timp identic, 3 minute 16 sec și 86 de sutimi, în timp ce echipajul leton a obținut bronzul. Acesta este al doilea caz în care două echipaje au cucerit medaliile de aur, prima oară petrecându-se la ediţia din 1998, la Nagano.

Boberii calificati la Jocurile Olimpice de la PyeongChang in proba masculina de dublu au avut programate doua antrenamente oficiale, pe pista de la Olympic Sliding Center din Alpensia, printre care si reprezentantii Romaniei Mihai Tentea si Ciprian Daroczi, ambii originari din Mărăcineni, Argeș, legitimați la CS Muscelul din Câmpulung, in competitia de bob doua persoane.

Inainte de startul primei runde, toti sportivii si antrenorii romani aflati in zona startului au avut parte de o vizita surpriza: Printul Albert de Monaco a venit sa le ureze succes in competitie!

Fost olimpic la aceasta disciplina, cu cinci participari la Jocurile Olimpice, Albert de Monaco s-a oprit si la standul echipei Romaniei, salutandu-se cu sportivii si cu antrenorii.

Dan Scurtu, antrenorul bobului de 4 persoane, l-a invitat pe principe sa faca o fotografie cu grupul tricolor, oferindu-i o insigna a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. Albert de Monaco a acceptat fotografia si a ”replicat” cu o insigna a Principatului.

”Le-am urat succes sportivilor romani, care sunt prezente traditionale ale competitiei olimpice”, a spus Albert de Monaco. ”Mi-ar fi placut sa fie aici si prietenii mei, Ilie Nastase si Nadia Comaneci, pentru a impartasi impreuna valorile Jocurilor Olimpice, dar profit de aceasta ocazie pentru a le transmite salutari”, a spus Prințul Albert de Monaco.

Sursa: Comitetul Olimpic Roman

Romania ataca proba de bob doua persoane la Jocurile Olimpice de la iarna de la PyeongChang cu Mihai Tentea, un pilot de numai 19 ani, cel mai tanar din competitie, dublu campion european si medaliat mondial U23. Argeseanul este primul roman dupa Panturu (1964) si Panaintescu (1972) care a primit ”Rookie Trophy” din partea forului international.

Ca foarte multi alti boberi, Tentea a inceput cu atletismul. ”Am facut cinci ani de atletism la CSM Pitesti, cu doamna Otilia Esanu. La un concurs, in 2015, m-a vazut insa domnul antrenor Iulian Pacioianu, de la bob, si a sunat-o pe doamna mea antrenoare, sa-mi dea voie sa incerc si acest sport. Nu stiam nimic despre bob, dar am zis ca nu am nimic de pierdut”, povesteste tanarul.

Scoala dse pilotaj a facut-o la Innsbruck

Iulian Pacioianu, el insusi fost sportiv, a vazut ceva special la pustiul nu foarte inalt, dar cu picioare foarte puternice, specifice bobului. In perioada respectiva cauta sportivi eligibili pentru Jocurile Olimpice de iarna pentru Tineret, care urmau sa se desfasoare la Lillehammer, in 2016.

Pentru Mihai Tentea au urmat doua saptamani de antrenamente pe uscat, la Campulung, o selectie nationala in Bucuresti pe care a castigat-o pentru ca ”s-au dat mai mult probe fizice”, spune el, si o scoala de pilotaj la Innsbruck (Austria). Totul comprimat la maximum.

”Scoala de pilotaj am facut-o cu domnul Cezar Popescu de la Prahova. La Innsbruck este si o partie usoara, probabil cea mai usoara, e tocmai buna pentru incepatori. Ideea este sa sa nu te sperii din prima. M-am dat primele zile dintr-un start mai din josul partiei, apoi din ce in ce mai sus. M-am descurcat. De fapt, inceputurile au fost mai grele pentru mine, ca nu prea stiam nimic despre sportul acesta. Chiar am fost surprins ce se intampla in bob, era ca intr-un carusel. A fost experienta foarte frumoasa. Putin ciudata la inceput, dar frumoasa”, detaliaza Mihai.

”Experinta se acumuleza in cat mai multe coborari”

In 2016, a participat la JOT de iarna, prima lui competitie oficiala de anvergura, unde s-a clasat pe locul 4 la monobob. Startul era deja lansat… Tot in 2016 a debutat si la prima competitie de seniori, la Sigulda, in Letonia.

In 2017, un alt reper important al carierei: prima participare la Mondialele de seniori. Avea 18 ani, era cel mai tanar pilot din competitie, si multe emotii. ”Emotiile s-au resimti la rezultat, locul 34 la bob de doua persoane. In prima mansa am gresit intr-un loc foarte important. La iesirea din virajul 5 am coborat prea de sus si am lovit zidul din dreapta cu coada. Bobul a inceput sa derapeze, am pierdut viteza si implicit timp”, povesteste Mihai Tentea.

”O pista incepi sa o cunosti dupa cel putin o saptamana. Conteaza sa faci cat mai multe coborari, nu exista insa un numar prestabilit. De pilda, pentru mine cea mai familara pista este cea de la Konigsee, pe care am aproape 130 de coborari. Nemtii au sute de coborari pe toate partiile posibile. De placut, cel mai mult imi place cea de la St. Moritz, din Elvetia, pentru ca este frumoasa, foarte rapida si este naturala, nu exista vibratii ca la cea artificiala”, spune pitesteanul.

Picioare de halterofil! Face genuflexiuni cu 235 kg



Dupa Mondialele de seniori din 2017, desfasurate in februarie, a urmat o perioada de mari acumulari pentru Mihai Tentea. Antrenamentele bine gandite de Iulian Pacioianu l-au dus la o forma fizica foarte buna. ”Face genuflexiuni cu 235 de kilograme, ca un halterofil”, spune antrenorul de la Campulung. In vara, Mihai Tentea a primit si un cadou special de la federatie: un bob de doua persoane nou, mult mai bun decat cel vechi. ”Cateva luni l-am tinut in garaj si ne-am uitat la el. De fapt, l-am studiat pe toate partile, sa vedem cum sta treaba cu el, ce e diferit. Are o carena mult mai groasa care nu vibreaza la fel de mult. Aceasta carena ajuta bobul sa se accelereze la iesirile din viraje, sa aiba mai multa stablitate pe liniile drepte”, detaliaza Tentea.

Cu noul bob, construit in Letonia, pilotul roman a ”explodat” la inceputul acestui sezon, cand a obtinut medaliile de la europenele de juniori si mondialele de U23. La St. Moritz, la Mondiale, a prins si viteza sa de referinta, 144 km pe ora, insa la bobul de 4. La cel de dublu, are ca reper 142 km pe ora.

Cu ochii pe germani. ”Incercam sa prindem micile lor secrete”

Cum sta insa fata de nemti, etalonul in materie de performanta la bob? ”Ca viteza, am fost in top trei in ultimul timp la toate competitiile. Ca pilotaj sunt apropiat de nemti. Insa diferenta se face la start. Sunt la un nivel peste noi si avem de munca pentru a-i ajunge”, declara tanarul bober.

Romanul nu sta numai cu ochii pe nemti, ca si ceilalti sportivi din lume, dar incearca si sa fure secretele de la ei. Cele vizibile. Mihai zambeste: ”Ne uitam ce fac nemtii, vedem ce fac ei si incercam sa adaptam si la noi. Am vazut ca dau cu spray de silicon pentru parsocuri, lateralele bobului care ating gheata la lovituri. Ca atunci cand lovesc gheata sa nu se mai opreasca bobul atat de mult. Am pus si noi silicon, nu stim daca e acelasi, dar noi incercam. Am vazut ca nemtii folosesc o placuta la cauciucul din jumatatea patinei. Acest cauciuc e ca suspensia noastra. Ei foloseau placuta de fier ca sa apese pe tot cauciucul. Am furat si aceasta ideea, chiar mai demult”, zambeste tanarul.

”M-as multumi cu un loc intre primii 20”

Mihai Tentea se pregateste sa ia startul la PyeongChang 2018 la bob doua persoane alaturi de Ciprian Daroczi, pe post de impingator, coechipierul sau care a inceput sa practice acest sport in luna mai a anului trecut. Pana atunci Daroczi practicase atletismul la CSM Pitesti (probe de sprint). Cei doi urmeaza sa intre in competitia olimpica de bob doua persoane pe 18 si 19 februarie, cate doua manse pe zi. In mansa a patra vor intra insa numai primele 20 de echipaje din cele 30 inscrise.

”Tot traseul meu de pana acum imi da un plus de incredere”, spune Mihia Tentea. ”Aici e elita mondiala si incercam cu rabdare si munca sa ne apropiem cat mai mult de varf. Pista de la PyeongChang este una tehnica, nu foarte grea, dar necesita foarte multa finete pentru a avea o viteza buna. Sunt niste puncte speciale ale partiei, precum cel dintre virajele doi si trei, unde trebuie sa prinzi exact cum trebuie iesirea, altfel lovesti si s-a terminat cursa. Pana acum la antrenamente a fost destul de bine, mai trebuie sa lucram la finete. Mai avem cateva antrenamente cu cate doua coborari si speram sa avem la concurs niste manse cat mai constante. M-as multumi cu un un top 20, indiferent de loc. Chiar si 20, adica sa ajung in mansa a patra”, puncteaza el.

”Ideea la bob nu e sa reactionezi, ci sa anticipezi ce urmeaza si sa fii pregatit pentru ce faci. Asta se invata in timp si cu multe coborari. Eu sunt norocos, am doar 19 ani”, mai spune Tentea.

Sursa: Comitetul Olimpic Roman

Jocurile Olimpice de Iarnă au început astăzi la PyeongChang, din Coreea de Sud. Sub un frig extrem de puternic, ceremonia a fost una grandioasă. Nu au lipsit nici momentele de-a dreptul istorice. Jocurile Olimpice de iarnă se desfăşoară sub sloganul ”Olimpiada Împăcării”, având în vedere tensiunile politice existente la nivel mondial dintre SUA şi Coreea de Nord, dar şi Coreea de Nord şi Coreea de Sud. De altfel, delegaţiile celor două corei au purtat un singur steag unificator. 

În plus, vicepreședintele SUA, Mike Pence, a stat împreună cu soția sa, la gradena oficialilor, chiar alături de Kim Yong Nam, președintele Parlamentului Nord Coreean și Kim Yo Jong, sora liderului dictator din coreea de Nord, Kim Jong Un. Mai mult, oficialii din Coreea de Nord au stat lângă Moon Jae-in, președintele Coreei de Sud.

Trei sportivi din Argeș și un antrenor fac parte din delegația României. Toți sunt în echipa de bob, acolo unde Câmpulungul are o lungă tradiție. De fapt, Mihai Cristian Tentea și Nicolae Ciprian Daroczi, componenții echipajului de bob două persoane, sunt legitimați la CS Muscel Câmpulung. Amândoi sunt originiari din Mărăcineni. Al treilea sportiv este Beatrice Puiu, ea fiind rezervă în echipajul feminin de bob două persoane. Beatrice este absolventă a Liceului Național cu Program de Atletism din Câmpulung. Deși din Sibiu, este căsătorită cu un câmpulungean.

Iulian Păcioianu este din Câmpulung, este antrenorul secției de bob de la CS Muscel și totodată al lotului național. Pentru Iulian Păcioianu, acesta va fi la cea de-a şaptea prezenţă consecutivă la Jocurile Olimpice de iarnă. De trei ori a fost ca sportiv: Lillehamer (1994), Nagano (1998) şi Salt Lake City (2002); de alte trei ori a participat în calitate de antrenor: Torino (2006), Vancouver (2010) şi Sochi (2014), iar prezenţa la PyeongChang va fi cea de-a patra ca antrenor şi a şaptea în total.

În cele două săptămâni de concursuri vor fi decernate 102 titluri olimpice. România este prezentă cu 28 de sportivi. Primul român care va intra în concurs sâmbătă este schioarea de fond Timeea Lorincz, (schi fond).
Printre țările participante  nu se află şi Rusia, care a fost suspendată de CIO din cauza dopajului. 168 de sportivi din Rusia vor participa totuşi la întreceri sub steagul olimpic.  
Întrecerile Jocurilor Olimpice sunt găzduite în 12 baze sportive. Locaţiile sunt destul de apropiate, astfel că sportivii vor ajunge din Satul Olimpic şi până la bazele sportive în maximum 30 de minute. Aproximativ 90% din sportivi vor putea să ajungă de la cazări la locurile de competiţii în aproximativ 10 minute.

 Echipa României:


Bob (8 sportivi): Maria Adela Constantin şi Andreea Grecu (bob-2), Mihai Cristian Tentea şi Nicolae Ciprian Daroczi (bob-2), Dorin Alexandru Grigore, Florin Cezar Crăciun, Levente Bartha (bob-4), Beatrice Puiu (rezervă), antrenori Paul Neagu (bob-2 - feminin), Iulian Daniel Păcioianu (bob-2 - masculin), Silviu Dan Scurtu (bob-4);

Schi alpin (2 sportivi): Alexandru George Barbu, Ania Monica Germaine Caill - antrenor Sebastian Petruş Barbu;
Patinaj viteză (1 sportivă): Alexandra Ianculescu - antrenor Gregg Douglas Planert;

Schi fond (3 sportivi): Alin Florin Cioancă, Paul Constantin Pepene, Timea Lorincz - antrenori Carlo Zoller şi Constantin Daniel Borca;

Sărituri cu schiurile (1 sportivă): Daniela Vasilica Haralambie - antrenor Csaba Magdo-Nemeth;

Biatlon (6 sportivi): Eva Tofalvi, Cornel Dumitru Puchianu, Nicolae Remus Faur, George Răzvan Buta, Gheorghe Iulian Pop, Marius Petru Ungureanu - antrenori Gheorghe Gîrniţă, Gheorghe Vasile, Simon Marton; masor - Cristian Marian Mosoiu; serviceman - Roland Ciprian Gerbacea;

Sanie (5 sportivi): Raluca Strămăturaru (simpu feminin), Valentin Creţu, Andrei Turea (simplu masculin), Cosmin Atodiresei, Ştefan Muşei (dublu masculin) - antrenori Eugen Teodor Radu (sanie dublu), Alexandru George Comşa (sanie simplu);

Skeleton (2 sportivi): Maria Marinela Mazilu, Dorin Dumitru Velicu - antrenor Delia Ivas.

45 este poziţia ocupată de România în clasamentul all-time pe medalii, după ce a cucerit o singură medalie de bronz prin echipajul de bob 2 persoane (Ion Panţuru – Nicolae Neagoe) la ediţia Grenoble 1968.

În programul ediţiei 2018 au fost incluse şase probe noi: Snowboard ”Big Air” (masculin, feminin), Curling (Echipe mixte), Patinaj viteză (start în bloc, - masculin, feminin), Schi alpin (Probă pe echipe).  Aproximativ 7.500 de oameni au purtat torţa olimpică din Grecia şi până pe Stadionul Olimpic din PyeongChang.

 
Întrecerile supreme la sporturile de iarnă se vor desfăşura în perioada 9-25 februarie. Următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice va avea loc tot în Asia, în 2022, în Beijing.

Sursa Video: Global News

și CGTN

Pagina 2 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.