Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România filiala Argeș, în parteneriat cu Spitalul Orășenesc Mioveni, cu sprijinul Primăriei Orașului Mioveni, au încheiat cu succes prima activitate din campania ”EDUCAȚIE AZI, PENTRU A PROTEJA ZIUA DE MÂINE!”, campanie care cuprinde  o serie de activităţi cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a publicului privind importanța cunoașterii și înțelegerii diabetului, în vederea prevenirii lui, a diagnosticării la timp, cât și al tratării lui corecte.
Astfel, sub motto-ul ”Să facem din prevenție medicina viitorului!”, ziua de 14 noiembrie a fost ziua dedicată în exclusivitate prevenției diabetului.
Activitățile de screening, de testări gratuite a glicemiei, măsurarea tensiunii arteriale, pulsului, indicelui de masă corporală, consilierea participanților cu privire la valorile obținute și distribuirea de materiale informative (pliante) cu factorii de risc în  diabet, BVC și/sau schimbări comportamentale ale stilului de viață prin adoptarea unor măsuri simple au avut un impact pozitiv în comunitate, aproximativ 400 de persoane beneficiind de acestea.
Vestea  că în curând în Mioveni se  va avea deschide cabinetul de diabetologie i-a bucurat pe toți, accesul la servicii de specialitate fiind astfel sporit.
Alături de asistentele medicale Rizescu Aura, Pavel Mihaela, Buică Mihaela, Petrescu Alexandra, Costache Mihaela, Stroe Elena, Marinescu Violeta, moașa Radu Gabriela, au fost elevele Școlii Postliceale sanitare Christiana din Mioveni și, nu în ultimul rând, au avut suportul și îndrumarea organizatorică a reprezentanților Primăriei Mioveni, d-na Ciobanu Alina și d-na Constantinescu Otilia.
Activitățile campaniei mai cuprind
Distribuirea unui număr de 300 pliante cu informaţii utile despre importanţa activităţii de prevenire a diabetului;
Eveniment dedicat temei organizat  la nivelul spitalului în data de 17 noiembrie;
Rubrică dedicată diabetului în  numărul lunii noiembrie-decembrie al revistei Pro Asistent Medical Argeșean;
 Postarea periodică de informaţii utile într-o rubrică dedicată temei, plasată pe website-ul filialei OAMGMAMR, al Spitalului Orășenesc Mioveni și al Primăriei Mioveni;
Vocea persoanelor cu diabet: publicarea/postarea unor interviuri luate câtorva persoane cu diabet, care prin experiența  personală  pot transmite mesaje de interes privind controlul diabetului;
Derularea și prezentarea rezultatelor unui studiu privind incidența diabetului realizat în lunile iunie, iulie, august, în cadrul secțiilor de medicină internă, gastroenterologie și chirurgie generală din Spitalul Orășenesc Mioveni;
 Continuarea parteneriatului cu Primăria Mioveni și Spitalul Orășenesc Mioveni  în vederea instruirii asistenților medicali în managementul îngrijirilor acordate pacienților cu diabet zaharat.
Campania pune încă o dată în lumină că apropierea permanentă de pacient, empatia, participarea activă și implicarea, contribuie la poziționarea profesiei și a profesioniștilor în comunitate.
”Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această acțiune, asemenea activități fiind dovada incontestabilă că prevenția poate face diferența stării de sănătate a populației.
Educația pentru sănătate este parte din rolul propriu al profesiei de asistent medical, statuat într-o serie de acte normative specifice profesiei.
Asistenții medicali sunt bine pregătiți pentru a gestiona o gamă largă de servicii pentru sănătatea populației, având competențe profesionale dobândite încă din perioada de formare în acest domeniu, dezvoltate și diversificate pe parcursul carierei, odată cu asumarea unor roluri din ce în ce mai avansate și specializate. Ei trebuie să ofere informații orientate spre creșterea culturii sanitare a populației, de maximă acuratețe, suficiente și la timp și să se asigure că mesajele transmise au fost corect  înțelese.
Făcând referire la diabetul zaharat, lumea medicală apreciază că educația pentru sănătate este de o asemenea importanță încât tratamentul medical fără educație și cunoaștere sistematică este privit ca inadecvat.
Pe agenda organizației profesionale sunt prezente permanent proiecte privind inițierea și organizarea  campaniilor dedicate educației pentru sănătatea argeșenilor, pe care le derulăm în parteneriat cu instituții sanitare  din județ.
Este important să promovăm și să conștientizăm că prevenția este despre sănătatea oamenilor și începe cu fiecare dintre noi.” a declarat Estera Stămoiu, președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

Locuitorii din Mioveni își pot testa gratuit glicemia luni, 14 noiembrie 2022, în intervalul orar 11.00-17.00, în cadrul unei campanii a Ordinului  Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș și Spitalului Orășenesc Mioveni, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni.
În acest scop au fost amenajate de administrația locală două centre de testare situate în următoarele locații: fostul Centru Cultural Mioveni, (bl. V2b - parter) și clădirea stadionului, lângă Piața Agroalimentară „Dacia”.
Prin această campanie, organizatorii  doresc să sensibilizeze opinia publică și să crească gradul de conștientizare privind pericolul pe care-l reprezintă diabetul zaharat, dacă nu este diagnosticat la timp, oferind populației din Mioveni oportunitatea accesului larg și gratuit la investigații de depistare precoce a diabetului, cât și la informații despre factorii de risc, complicațiile și posibilitățile de prevenție a diabetului.
Activitatea mai sus menționată se va desfășura de către asistenți medicali ai Spitalului din Mioveni, cu prilejul marcării Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Diabetului, sub sloganul ”TESTARE ȘI EDUCAȚIE, PENTRU A PROTEJA ZIUA DE MÂINE!”.
“Să facem din sănătatea noastră o prioritate! Este esențial să ne controlăm starea de sănătate. Diabetul poate afecta pe oricine. Netratat, poate fi fatal. De aceea trebuie depistat la timp. Procedura de măsurare a glicemiei este simplă, nedureroasă și gratuită. A alege să te testezi e o dovadă de grijă și responsabilitate pentru sănătatea ta”, a transmis Ordinul Asistenților Medicali Argeș.

Așa cum v-am informat, proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II - Sud-Muntenia”, derulat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni, Fundaţia Renaşterea și Instituția Prefectului Argeș, a ajuns și  în oraşul Mioveni.

Reamintim că cetățenii cu vârste între 50 și 74 de ani  care vor să fie testaţi, au la dispoziţie, pentru screening, cabinetul medicului  de familie Mihaela Bondoc.

Programarea poate fi făcută la numerele de telefon: 0770.710.474 și 0766.522.760.

Cabinetul este în Colibaşi, lângă Şcoala Generală.

Important!

Testarea este gratuită și o pot cere și persoanele care nu sunt înscrise pe lista medicului de familie.

Care este procedura:

- persoana vine la medic, primeşte un dispozitiv, dar şi instrucţiunile necesare ca să îl folosească şi completează un chestionar;

 - aduce proba la cabinetul medicului în maxim 7 zile; 

- probele sunt trimise la laboratorul Institutului Clinic Fundeni;

- medicul primește rezultatele şi le comunică pacienţilor.

- rezultat care indică o afecțiune - medicul de familie programează persoana la colonoscopie la Institutul Clinic Fundeni.

În cadrul acestui cabinet, s-au efectuat teste de screening la 270 de persoane, 19 având rezultat pozitiv.

Trei băieți au mers la scăldat în zona ,,Bemo”, dar nu au ținut cont de faptul că debitul apei era mai mare decât în mod obișnuit.

Cum unul dintre ei abia reușea să țină piept, s-a agățat de o creangă și le-a cerut ajutorul celorlalți doi.

Unul dinte ei a sunat la 112, iar cei ajunși la fața locului primii au fost polițiștii de la Mioveni, împreună cu adjunctul poliției, dl Comisar Șef Tinca Dragoș.

Cel din urmă a fost primul care a intrat în apă, unde între timp intrase și al doilea băiat, care nu reușise nici să își scoată prietenul, nici să mai iasă.

Polițistul a fost cel care i-a ajutat sa se mențină pe loc până au ajuns și pompieri, care i-au scos din apă cu o frânghie.

Regia Județeană de Drumuri Argeș, în calitate de administrator al drumurilor județene, informează că în data de 25 mai 2022, în intervalul orar 08:00 – 15:00, circulația pe DJ 741, Pitești – Mioveni, pe tronsonul cuprins între km. 0+000 – 1+450 (intersecția de la Școala Specială Valea Mare Ștefănești), va fi închisă pentru lucrări urgente la trecerea la nivel cu calea ferată km. CFR 107+578, executate de Divizia Linii Craiova-Secția L Pitești. Participanții la trafic pot folosi rutele ocolitoare DN 73, Pitești – Câmpulung și DN 7, Pitești – București – Râmnicu Vâlcea.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.