Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. Pacienții internați pe secție erau bolnavi Covid-19. Au fost confirmați 10 pacienți morți, iar alte șapte persoane, inclusiv medicul de gardă, în stare critică. Răniții sunt transferați la Iași. La nivelul MAI s-a constituit o celulă de criză.
Ministrul Sănătății s-a deplasat la Piatra Neamț. Parchetul General preia ancheta în cazul incendiului.
Parchetul General preia ancheta în cazul incendiului.  Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va prelua ancheta. Cauza privind incendiul cu 10 morți de la ATI Piatra Neamț a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care s-a sesizat din oficiu. În acest caz a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Medicul rănit după ce a încercat să salveze pacienții, dus la București
Medicul de gardă, rănit în incendiu, pregătit pentru transferul la Iași, Ulterior, va fi transportat la București cu o aeronavă militară. Medicul va ajunge la Spitalul Floreasca. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus la Antena 3 că acesta a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului iar arsurile de la nivelul membrelor sunt de gradul 4.
Tătaru a precizat că, în afară de medicul care era de gardă la momentul declanşării incendiului, mai mai sunt si alte cadre medicale care au suferit arsuri, dar situaţia acestora este mai puţin gravă.

Premierul României, Ludovic Orban, participă la celula de criză convocată la Ministerul Afacerilor Interne după incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț. Potrivit primelor informații, opt pacienți intubați au murit din cauza flăcărilor, iar două persoane au decedat în timpul transferului.

 
Pacienții de la secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț sunt transferați la Spitalul mobil de la Lețcani, județul Iași. Opt persoane sunt transferate cu autospeciale ISU din mai multe județe. Opt pacienții de la secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț sunt transferați la Spitalul mobil de la Lețcani din județul Iași.
 „Sunt pacienți COVID care vor fi preluați în zona Lețcani unde mai deschidem un salon de șase paturi. După ce am socotit cu cei care organizează, vom putea să absorbim toți pacienții cu probleme de la Neamț. Sunt șase locuri și alte două s-au eliberat. Trebuie să rezolvăm problema cu personalul medical”, a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași. Medicul de gardă care a încercat să-i salveze pe pacienți a suferit multiple arsuri și este transferat la Spitalul Județean din Iași. În total, 13 autospeciale din județele Iași, Neam, Bacău și Suceava sunt mobilizate în această misiune.

Numirile politice, fără număr! 8 manageri într-un an, inclusiv un patron de pompe funebre
Din luna octombrie 2019 și până în luna octombrie 2020, Spitalul de Urgență Piatra-Neamț a avut în toată această perioadă opt manageri. Numiți politic, majoritatea, ba de la PSD, ba de la PNL.
Lucian Micu, fost primar al oraşului Roman, a fost numit de către peşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene (PSD), în postul de manager al Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Micu nu a mai putut candida la alegerile locale întrucât fusese declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.
În perioada 17 mai – 20 mai , spitalul a fost condus de Marius Ghineț, patron de pompe funebre, instalat la conducerea spitalului de prefectul PNL.

Patronul Lactate Brădet a fost reținut pentru evaziune fiscală și spălare de bani. El a fost reținut pe data de 22 iunie, după care  afost eliberat condiționat sub cauțiune. Marius Badea trebuie să achite luna aceasta cauțiunea de o jumătate de milion de lei. Asta, în contextul în care procurorii estimează un prejudiciu din presupusele infracțiuni de un milion de lei. Conform săptămânalului Ancheta, SC Brădet SRL, ar fi achitat unei firme de publicitate servicii de colantare a maşinilor, care, în realitate, nu au avut loc, acestea figurând doar în acte.  În 2008, anul în care procurorii susțin că patronul firmei ar fi săvârșit infracțiunile, fabrica de la Brădet, construită pe fonduri SAPARD, a fost mistuită de un incendiu, fiind ulterior refăcută.
Contactat de jurnaliștii de la Ancheta Marius Badea susține că nici măcar avocații săi nu cunosc detaliile anchetei. 

În timpul guvernului Cioloș, Lactate Brădet a devenit cunoscută în toată țara și a beneficiat de un val de simpatie publică după ce a fost acuzată că ar fi fost cauza îmbolnăvirii cu E-coli a bebelușilor din județ. Acuzațiile s-au dovedit atunci a fi nefondate.

 

În această dimineaţă, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Piteşti, județul Argeş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni economico finanaciare şi spalarea banilor, din care fac parte mai multe persoane fizice si juridice.

Conform DIICOT, Nicola Inquieto este cercetat pentru evaziune fiscală, dar acuzațiile sunt și mai grave. Omul de afaceri italian este suspectat că a finanțat o fracţiune a clanului de tip mafiot Zagaria. Patronul Vitality Spa & Wellness Pitești este considerat a fi unul dintre cei mai importanți jucători pe piața imobiliară din Pitești. La inaugurarea cu mare tam-tam a centrului Vitality Spa & Wellness Pitești a participat și primarul Cornel Ionică, cel care a și tăiat panglica și care l-a caracterizat drept un important om de afaceri din Pitești. 

Vezi video AICI de la inaugurare!

 

Iată comunicatul DIICOT

În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2002, pe teritoriul Italiei și al României a acţionat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracțiuni economico finanaciare şi spălarea banilor.

În fapt, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cadrul acestei proceduri penale, se reţine că gruparea era coordonată de către suspectul  I.N. - cetăţean italian, care controla direct sau prin persoane interpuse mai multe societăţi, care erau parte integrantă din grupul infracţional organizat, cu roluri bine definite.

Activitatea infracţională a suspectului I.N. a început pe teritoriul statului italian în urmă cu mai multi ani, respectiv din anul 2002, prin înfiinţarea unor societati comerciale cu obiecte de activitate diverse (în principal în domeniul tehnologiei comunicaţiilor).

Ulterior, începând din anul 2004, unul dintre membri clanului de tip mafiot Zagaria, care a acţionat pe teritoriul României, respectiv suspectul I.N., direct şi prin intermediul membrilor săi de familie şi-a transferat în mod disimulat veniturile obţinute din activităţile infracţionale în România, ocazie cu care a înfiinţat de-a lungul timpului mai multe societăţi comerciale pe raza municipiului Piteşti, având ca obiect principal de activitate construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Activităţile comerciale desfaşurate de către cele patru societăţi înfiinţate pe teritoriul României, în judeţul Argeş, s-au derulat sub o aparentă legalitate, iar profiturile obţinute în domeniul imobiliar au fost transferate de asemenea în mod disimulat către membrii familiei sale din Italia, aceştia din urmă având rolul de persoane interpuse în circuitul infracţional, adevăratul scop fiind de fapt finanţarea clanului de tip mafiot Zagaria, care acţionează pe teritoriul Italiei.

Prin intermediul acestui mod de operare, suspectul I.N.  a controlat, manipulat si transferat fluxuri financiare importante din România în Italia.

De asemenea, din materialul probatoriu a rezultat în mod clar probe care confirmă apartenenţa suspectului I.N. la clanul de tip mafiot Zagaria, fiind un membru important al acestui clan pe teritoriul României.

Totodată, din conţinutul procedurii penale reiese ca suspectul I.N. a finanţat printre altele si sprijinit în mod concret deţinutii clanului DEI CASALESI, o fracţiune a clanului de tip mafiot Zagaria.

În cauză se efectuează activităţi complexe în vederea identificării şi strângerii de probe pentru savârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi grup infracţional organizat, respectiv asociere criminală de tip mafiot, aceasta din urmă raportată la legislaţia autorităţilor din Italia.

Faţă de suspect a fost emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia.

Acţiunea s-a desfăşurat în baza ordinului european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Italia (Parchetul Republicii din Napoli – Direcția Generală Antimafia).

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților autorităților judiciare italiene și al polițiștilor de investigații criminale și de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

La activități au participat și jandarmi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Citește AICI COMUNICATUL DIICOT

Încă o veste care a produs rumoare în mediul de afaceri argeșean. Vatică Bold, patronul firmei Biff International, a murit chiar în ziua de Crăciun, după ce cu trei zile înainte își serbase ziua de naștere. Biff International a fost mulți ani în topul celor mai bune firme din sudul țării în ceea ce privește lucrările de reparații-intervenții gaze.

Cătălin Brînduşi, zis Elefantul, patronul localului Bistro 27, va fi cercetat în libertate pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, după ce a produs un grav accident luni seara pe strada Smeurei și a fugit de la locul accidentului.
Un ford Fiesta a fost lovit de un Mercedes condus de către Cătălin Brînduși, fiind proiectat într-un stâlp de susţinere a firelor electrice, pe care l-a rupt.
Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, martorii spunând că el  conducea cu viteză excesivă un Mercedes, urcând panta către cartierul Trivale. Inițial, poliţiştii au vrut să emită pe numele lui Cătălin Brînduși o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Oamenii legii au renunţat însă la intenţie, motivînd că şoferul a colaborat, recunoscîndu-şi vina şi declarând că regretă cele petrecute. Soţia lui, Elena Carmina Brînduşi, este procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piteşti.
Conducătoarea auto şi pasagera din dreapta au fost rănite. Una dintre victime a suferit o fractură de coloană vertebrală.

.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.