Zeci de percheziții au avut loc joi în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj, la firme și persoane suspectate că ar fi obținut ilegal subvenții pentru angajarea unor persoane în pandemie.

Printre cei vizați în dosarul penal se află și Dan Stănescu, așa numitul “Rege Internațional al tuturor romilor creștini de pretutindeni”. La “palatul” acestuia au fost mobilizate efective importante.
 Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. Patru persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri. În total, au avut loc 38 de percheziții domiciliare în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj.

În județul Argeș, percheziții au avut loc la Pitești, Bradu și Costești, vizată fiind și casa lui Dan Stănescu, autointitulatul rege al romilor creștini ortodocși.

Subvenția ar fi rămas însă în buzunarele angajatorilor, iar prejudiciul calculat de anchetatori pentru perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021 se ridică la 400 de mii de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au descins joi dimineața la palatul lui Dan Stănescu, dar și la alte 37 de adrese, în căutare de probe.
"Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii ai trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu", informa joi IGPR.
Prejudiciu de 400.000 de lei. Percheziții și în Costești, la casa lui Dan Stănescu

Colegiul Național Zinca Golescu și Școala Mihai Eminescu din Pitești și școlile gimnaziale din Bălilești, vor suspenda cursurile și vor trece în sistemul de predare online, conform unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș de, astăzi, 17 martie. Această măsură a fost luată la propunerea conducerilor celor două instituții de învățământ, ca urmare a creșterii numărului de infectări în rândul elevilor.
De acum înainte, timp de 14 zile, vor merge fizic la școală doar elevii de clasa a VIII-a și a XII-cea, care au de susținut examene la sfârșitul anului școlar.

O familie din Pitești își va pierde locuința socială din blocul G1 după ce a fost surprinsă aruncând gunoi pe geam în repetate rânduri. Inițial, echipele Primăriei Pitești au făcut curățenie în cartier, însă gunoaiele au reapărut în scurt timp. În zonă au fost montate camere de supraveghere și, astfel, autoritățile au aflat că locatarii aruncă gunoiul pe geam.

Familia a fost amendată de două ori de polițiștii locali și, deoarece a apărut și a treia abatere, va fi evacuată.

De la 1 aprilie, locatarii apartamentului supravegheat nu vor mai putea locui în G1. Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului va cere în instanță evacuarea familiei și recuperarea sumei de 4566 de lei, cât datorează municipalității Pitești la chirie și întreținere, au anunțat autoritățile piteștene!

Polițiștii locali vor continua să supravegheze zona.

Recent, prefectul Emilia Mateescu a avut o întrunire de lucru cu primarii comunelor Bascov, Merișani, Băiculești, mai mulți reprezentanți ai municipiilor Pitești, Curtea de Argeș și conducerea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș. Pe agenda discuțiilor s-a numărat și găsirea unor soluții juridice pentru deblocarea unor sincope apărute în cadrul lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești-Secțiunea 5 județul Argeș.
 
Tot luni, la ședința de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost hotărâtă aprobarea și înaintarea către Guvernul României a solicitării de acordare a despăgubirilor pentru comuna Valea Danului lovită de alunecări de teren... acum câteva zile.
 
De asemenea, prefectul de Argeș a solicitat Inspectoratului pentru situații de Urgență să verifice situația de fapt privind respectarea normelor de prevenire a incendiilor în clădirea în care funcționează Instituția Prefectului județului Argeș.

 

Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile  a fost informat de către laboratorul MedLife că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu SARS-COV-2, noua variantă Africa de Sud - Linia genetica B.1.351.

 Primul caz este o persoană de sex feminin, din Mun București, care provine dintr-un focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din care unul (cazul la care facem referire) a fost confirmat cu B.1.351.

Al doilea caz este un bărbat de cetățenie turcă, având județ de infectare Argeș, asimptomatic, testat la cerere în vederea plecării în Turcia, fără istoric de călătorie, fără contact cu caz confirmat. Sursa nu poate fi precizată

„În urma analizării unui nou lot de 93 de probe în cadrul studiului de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2, divizia de cercetare a Grupului MedLife a identificat primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de pe teritoriul României. Una dintre probe provine de la un pacient din București, iar cealaltă este a unei persoane din Pitești.

 

Noua tulpină a coronavirusului identificată în Africa de Sud în octombrie, predominantă în prezent în ţara de pe continent cea mai afectată de pandemie, nu este mai mortală, dar este de 1,5 ori mai contagioasă, a afirmat luni un grup de experţi sud-africani.

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.