Începând de miercuri dimineață, în Argeș, masca devine obligatorie și în spațiile publice deschise, pentru toți locuitorii și în aer liber, acolo unde sunt mai mult de două persoane. Excepție vor face copii sub 5 ani. Conform deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, vor fi aplicate și amenzi, cuprinse între 500 și 2500 de lei pentru cei care sunt prinși fără mască. Prefectul Emanuel Soare a anunțat că va lua legătura cu autoritățile locale pentru transmiterea informației, mai ales în mediul rural, și a făcut apel la primăriile care mai au fonduri, dar și la organizațiile civice să strângă fonduri pentru achiziționarea și distribuirea de fonduri pentru achiziționarea de măști care să fie distribuite persoanelor defavorizate, având în vedere că măștile promise de guvern nu au sosit.
În același timp, prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a spus, la finalul ședinței, că o altă regulă decisă este aceea ca evenimentele private să se desfășoare până la orele 22:00 în timpul săptămâni, iar până și până la ora 23:00 în weekend.
„Orice operator economic care nu respectă legislația în vigoare va fi amendat și va avea activitatea închisă pentru 14 zile. Inclusiv cei care organizează evenimente private precum nunți sau botezuri trebuie să respecte acest program. Suntem pe un trend crescător în Argeș, dar am speranța că de acum încolo lucrurile se vor îmbunătăți. Nu considerăm în acest moment că izolarea și carantina sunt soluții eficiente, de aceea am venit cu propuneri adaptate”. , a mai declarat prefectul județului Argeș.
Săptămâna trecută, în Argeș au fost luate și alte restricții. Astfel, au fost închise târgurile și piscine, iar programul teraselor a fost redus.
Va fi pus la dispoziție și un call center pentru cetățeni, cu personal medical voluntar care să dea sfaturi cetățenilor.
Vă reamintim că aproape 20 de localități, printre care Piteștiul, Mioveniul sau Ștefăneștiul, au fost sub pericolul de a fi carantinate, însă primarii s-au opus, iar prefectul a subliniat că nu sunt îndepliniți cei opt indicatori care să determine impunerea carantinării unei localități în niciuna din unitățile administrative. El a subliniat că măsura carantinării este ultima care va fi luată în calcul.

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, întrunit miercuri în şedinţă extraordinară, a hotărât aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare, cu aplicabilitate imediată, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, se arată întru-un comunicat al Prefecturii Argeș. 
Apar dificultăți și pentru cei care au programate nunți sau botezuri.

“Aplicabilitate incepand cu ziua de maine pentru terase, piscine, targuri.

Verificarea respectarii regulilor va incepe imediat, toleranta zero pentru orice abatere de la respectarea legii.

Localurile care nu respecta regulile vor fi inchise.

Evenimentele private trebuie sa respecte regulile fara exceptii. In caz contrar, participantii si organizatorii vor fi sanctionati, localul inchis.

Programul se aplica localului, indiferent de ce se face acolo”, a precizat prefectul Emanuel Soare.

Conducerea CJSU Argeș face apel la Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pentru aplicarea cu maximă exigență a măsurilor stabilite de lege. În calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, primarii localităților din județul Argeș răspund de aplicarea întocmai a măsurilor și acțiunilor stabilite în planul local de monitorizare. În același timp, conducerea CJSU Argeș face apel la argeșeni să respecte măsurile de prevenire (portul măștii în spațiile închise, igiena mâinilor, păstrarea distanței fizice) pentru a împiedica răspândirea virusului și pentru a se evita carantinarea zonală.

Măsurile suplimentare, dispuse prin hotărârea CJSU, în întregul județ, sunt următoarele:

-Administratorii piețelor agro-alimentare, precum și operatorii economici având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale a respectării de către vănzători și cumpărători a măsurilor de conduită socială și prevenție – evitarea aglomerării, păstrarea distanței de 1,5 metri între cetățeni, purtarea măștii de protecție și a mănușilor de unică folosință de către personalul care deservește populația;
-Se dispune suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg, bâlci și alte asemenea, precum și activitatea de agrement în spații de tip piscină, bazin de înot, cu excepția activităților fizice desfășurate, potrivit legii, de către sportivii de performanță, în toate localitățile județului Argeș, în perioada 23.07. - 09.08.2020, cu posibilitatea de prelungire a duratei în funcție de evoluția fenomenului Covid 19;
-Administratorii societăților comerciale care dețin terase a căror activitate a fost redeschisă pe perioada stării de alertă vor proceda la reducerea programului de funcționare a acestora până la ora 22.00 în cursul săptămânii și ora 23.00 în zilele de sâmbătă și duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.

În funcție de eficiența măsurilor aplicate de către autoritățile locale la nivelul fiecărei localități și a modificării incidenței numărului de cazuri active Covid-19 raportat la o mie de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va analiza luni oportunitatea carantinării  pentru 12 localități: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești.

Conform prefecturii, în Argeș au fost 89 de persoane confirmate cu COVID-19 și 44 de cazuri reconfirmate. 3 pacienți care aveau și COVID-19 au decedat în ultimele 24 de ore.

nstituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ, conform datelor DSP, se prezintă după cum urmează:

-persoane aflate în carantină: 0;
-persoane aflate în izolare (anchetă epidemiologică): 664;
-persoane externate la cerere: 350;
-persoane internate în spital: 432 (dintre care 16 la ATI);
-persoane vindecate: 596;
-persoane diagnosticate pozitiv: 2265;
-persoane decedate: 93.

Deces 91: Femeie, 37 de ani, internată pe 20.07.2020 la UPU în Spitalul Județean de Urgență Pitești, decedată pe 21.07.2020 în secția ATI. Comorbidități: IRA, acidoză mixtă lactică și diabetică, diabet zaharat, sindrom Down;
Deces 92: Bărbat, 72 de ani, internat pe 22.06.2020 la SJU Pitești, secția Medicală I, decedat pe 21.07.2020 în același spital. Comorbidități: formațiune pulmonară hilară în observare, TVP ax femuro-popliteu;
Deces 93: Bărbat, 66 de ani, internat pe 14.07.2020 la SJU Pitești, secția Boli Infecțioase, decedat pe 21.07.2020 în același spital. Comorbidități: boală ischemică coronariană.

 

Conform prevederilor legislative în vigoare, utilizarea poștei electronice este unul dintre mijloacele de comunicare pentru solicitarea și acordarea drepturilor de șomaj.
Începând cu data de 2 iunie 2020, accesul publicului în sediul agențiilor AJOFM Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni, Costești se face cu respectarea regulilor de acces în instituție, de comportament și a măsurilor de igienă personală.
Accesul se face în mod controlat, astfel încât la fiecare ghișeu să fie permis accesul unui singur solicitant de servicii. Solicitanții au obligația să respecte distanța de 2 metri față de ghișeu și față de orice persoană cu care se intersectează.
Accesul în sediul instituției se face cu mască de protecție (care trebuie să acopere atât nasul, cât și gura).
Solicitanții vor beneficia de dezinfectat (alcool sanitar) la intrarea în instituție.
La intrarea în sediul instituției, solicitanților de servicii li se va măsura temperatura corporală cu un termometru digital non contact, care măsoară automat temperatura de la o distanță mai mică de 5 centimetri.
Accesul în instituție este permis pentru persoanele care au o temperatură de până la 37,3 grade inclusiv.

Primarul Ion Georgescu transmite un mesaj locuitorilor din Mioveni, privind programul instituţiilor publice, în această perioadă.

 „Stimați cetățeni ai orașului Mioveni, deși o parte dintre instituțiile și serviciile publice naționale și județene și-au restrâns sau chiar suspendat temporar activitatea, vă anunțăm că primăria orașului Mioveni, precum și instituțiile din subordine funcționează la program normal, evident, cu respectarea normelor stricte de prevenție impuse de Guvern, în situața de stare de urgență, decretată în contextul epidemiologic mondial.

Program instituții publice:
Primărie: Program normal cu respectarea măsurilor de prevenție - accesul publicului este permis doar la parterul primăriei, în număr restrâns de persoane. Pentru mai multe informații contactați Ofițerul de Serviciu și veți primi indicații.
La biroul Taxe și Impozite pot intra maxim 4 persoane în același timp.
Evidența Populației: Program normal cu respectarea măsurilor de prevenție. Nu se mai eliberează pașapoarte.
Stare Civilă: program normal, cu precizarea că se vor oficia cununii civile în prezenta unui număr restrans de persoane (4-10), la intervale de minimum 15 minute.
Piața Dacia: Program normal
Biblioteca Orășenească: Program normal cu respectarea măsurilor de prevenție
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Mioveni: Program normal cu respectarea măsurilor de prevenție

Servicii Edilitare pentru Comunitate:
Accesul în sediul S.Ed.C este permis doar la parter. În contextul evoluției actuale a situației epidemiologice de la nivel national cu COVID-19, vă informăm că relațiile directe cu clienții sunt restricționate în perioada 13-31.03.2020.
Caserie: Program normal
Ecarisaj – Închis
Bazin de Înot și Agrement – Închis
Restaurant Club Mioveni – Închis
Departament Apă-Canal – Program normal
Stația de Epurare – Program normal
Departament Iluminat Public – Program normal
Departament Construcții Reparații – Program normal
Departament Salubritate - Spații Verzi – Program normal
Transport auto – Program normal
Baze sportive – Închis

Transport Public Mioveni - Pitești și localitățile limitrofe, inclusiv retur: Program Normal cu precizarea ca autobuzele pleaca din 30 in 30 de minute
Transport Public Mioveni - București: 6:50; 12:50; 14:50; 19:50.
Transport Public București - Mioveni: 8:45; 12:45; 15:10; 18:30.”, a scris Ion Georgescu pe pagina de Facebook.

Programul de lucru al Biroului teritorial Pitești al Avocatului Poporului se modifică pe toată perioada în care își produc efectele prevederile Decretului nr 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și în conformitate cu dispozițiile Avocatului Poporului.

Astfel, în întervalul 17.03.2020-16.04.2020, activitatea de audiențe acordate cetățenilor din județele Argeș și Vâlcea rămân suspendate.

Puteți contacta zilnic Biroul teritorial Pitești, de luni până joi, în intervalul orar 9-16 și vineri între orele 9-14, prin următoarele mijloace de comunicare:

- telefon/fax: 40 248 211 101

- email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

- poștă: Pitești, strada Garoafelor nr 6, județul Argeș

"Avocatului Poporului, Biroul teritorial Pitești stă la dispoziția cetățenilor din Argeș și Vâlcea sau din străinătate, a celor aflați în izolare sau în carantină pentru a le oferi informații, îndrumări, pentru a soluționa sau lămuri plângerile conform atribuțiilor specifice reglementate prin Legea nr 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, republicată, inclusiv în contextul situației excepționale în care ne află cu toții. Cu solidaritate umană și uniți într-un efort comun de înțelegere vom reuși să depășim această încercare care ne afectează pe toți", transmite, printr-un comunicat de presă, Avocatului Poporului Pitești, Mihaela Stănciulescu.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.