La un momente dat, când Sorin Apostoliceanu era prima interimar, s-a anunțat că vom scăpa în sfârșit de organizarea comunistă și că nu vor mai fi scene. Nimeni nu poate bănui că Proarges.ro este o publicație care i-a adus prea multe laude lui Apostoliceanu. Din contră. Dar atunci când totuși a venit și cu inițiative decente, am punctat acest lucru.
Între timp, Cornel Ionică s-a întors, s-a întors și mentalitatea din ultimii 25 de ani. Și încă cum. Ca să se scuze că a reintrodus scena pentru oficialități, Ionică a mai inventat una, pentru spectatori. Dar numai la primărie. Iar la Casa Cărții, va mai fi una. Adică nu vom avea două, ci trei.

Probabil că lui Cornel Ionică i-e teamă că nu va mai apărea în fotografii. Dar nu avea motive de impacientare. La Simfonie nu va lipsi Gabi Zoană, așa că cel puțin o fotografie cu Ionică va apărea în spațiul public, pentru că Gabi Zoană iubește să își facă poze oriunde se duce. Pregătirile vor fi însă cam degeaba. Viorica Dăncilă nu mai vine anul acesta, Liviu Dragnea nici el și, conform programului oficial, se pare că nici Călin Popescu Tăriceanu, președinele Senatului și al doilea om în stat. Se pare că programul acestuia a fost bulversat de o deplasare în străinătate și sunt slabe șanse să ajungă la timp la Pitești pentru a prinde Simfonia. Așa că, dacă nici Tăriceanu nu va veni, Ionică, în ciuda scenelor, își va face fotografii cu Zoană și cu Ludovic Orban!

 

Atac şocant la un eveniment caritabil din oraşul polonez Gdansk. Victimă a fost chiar edilul oraşului, Pawel Adamowicz, care a fost înjunghiat la un eveniment caritabil, în timp ce se afla pe scenă, în faţa a sute de oameni.

Primarul se afla, împreună cu alţi oameni, pe scenă, atunci când un bărbat a urcat şi el, s-a dus ţintă către edil şi l-a înjunghiat de mai multe ori, relatează digi24.ro.
Oamenii din sală nu au văzut foarte bine ce s-a întâmplat. Şi, în timp ce pe scenă se instalase panica, iar primarului i se acorda primul ajutor, atacatorul a agitat prin aer cuţitul şi chiar a luat microfonul spunând că a fost aruncat în închisoare de partidul care l-a susţinut la alegeri pe primarul din Gdansk și că a fost „torturat”.
Agresorul, un tânăr de 27 de ani, a fost imobilizat apoi de forţele de ordine şi arestat.

Primarul a fost reanimat la locului incidentului după care a fost transportat cu ambulanţa la spital și a fost operat. El se află în stare gravă, centrul regional din Gdansk făcând apel la populaţie să doneze sânge.

Pawel Adamowicz, în vârstă de 53 de ani, este de 20 de ani primar în Gdansk, orașul-simbol al rezistenței anticomuniste poloneze.
Edilul fusese reales în toamna lui 2018.
Vezi AICI clipul cu momentul în care primarul a fost înjunghiat!

Actorul Florin Busuioc a suferit, marți seară, un infarct miocardic după un spectacol la Craiova, fiind transportat la Spitalul de Urgență din oraș pentru o intervenție chirurgicală. La un moment dat, cunoscutul preƶentator de la Pro tv nu a putut fi operat pentru că șeful secției de cardiologie își închisese telefonul. Busuioc a fost operat de doi medici tineri, Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă, dintre care primul este la finalul rezidenţiatului şi este deocamdată şomer, aşteaptând de luni întregi ca la Clinica de Cardiologie să se facă angajări.

Operația la care a fost supus actorul Florin Busuic la Spitalul de Urgență din Craiova a fost finalizată cu succes, în urmă cu doar câteva minute, a transmis corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geormăneanu, actorul se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operație minim invazivă, pentru montarea unui stent.

"Operația a fost o reușită, i s-a montat un stent și acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declarație. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine", a declarat purtătorul de cuvânt.

Florin Busuioc a suferit un infarct la finalul unei piese în care juca, a fost transportat de urgență la Spitalul din Craiova și, în ciuda faptului că s-ar fi dorit efectuarea intervenției la București, starea de sănătate a actorului nu a permis transportul.

Inna a avut parte de un accident mai puțin obișnuit în timpul unui concert din Turcia. Scena pe care cânta artista din România s-a prăbuşit, iar cântăreața odată cu ea. Accidentul din timpul concertului din Instanbul a băgat-o în spital pe artistă. Nu se ştie deocamdată ce anume a provocat accidentul, dar artista s-a lovit la picioare şi a fost transportată la spital. Este, din fericire, în afara oricărui pericol, după cum ea însăşi le-a transmis fanilor pe Instagram. "Iubire şi pace pentru voi toţi! Continuăm turneul nostru în Turcia. Ne vedem mâine la Ankara", a fost mesajul postat de Inna de pe patul de spital.

Nu este primul incident prin care trece artista. În 2009, la începutul carierei, ea a fost implicată într-un accident de circulaţie în Ungaria, din care a scăpat nevătămată.

Au fost mulți oameni în Mioveni și în Pitești care nu au ținut cont de titlul piesei. N-ai tu treabă! Ei au arătat că au avut și au venit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mioveni unde au umplut sala pentru a-l vedea pe Marcel Iureș. Și au avut ce vedea pentru că atât maestrul Iureș, cât și  Andrei Șeușan și Alexandru Voicu au oferit o punere în scenă de excepție pentru adaptarea scrisă de Cătălin Ştefănescu, după povestea ”Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija.  
Povestea lui Ion Creangă e adaptată şi adusă în zilele noastre. Dănilă Prepeleac e omul de succes care acceptă să spună cum a ajuns de la condiţia de sărăntoc şi idiot la un personaj prosper şi influent. Din prostie sau indolenţă, spune Creangă, Dănilă Prepeleac face un şir de trocuri dezastruoase: schimbă o pereche de boi pe-un car, carul pe-o capră, capra pe-un gânsac, şi pasărea pe-o pungă goală.
Norocul se întoarce, şi istetimea, când se ia la întrecere cu dracii! În spectacol, Marcel Iureş e omul care a pornit de jos şi a reuşit să-şi schimbe condiţia, iar cei doi draci, puşi la patru ace, sunt nişte parteneri de afaceri.
Spectacolul de la Teatrul Act, intitulat "N-ai tu treabă!", e o adaptare după Creangă, făcută de Cătălin Ştefănescu, în regia lui Alexandru Dabija.
După Ivan Turbincă şi Dănilă Prepeleac, ciclul din Creangă nu se va încheia. Va urma ceva filozofic, e tot ce dezvăluie Marcel Iureş.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.