Niculina Stoican, Irina Rimes și Andra au făscut un spectacol de zile mari de Simfonia Lalelelor. La Pitești au venit mii de oameni pentru a asista la spectacol, atât din oraș cât și din alte zone ale județului și chiar din țară. Niculina Stoican a încântat publicul cu repertoriul său arhicunoscut din zona Mehedințului, în timp ce Irina Rimes și Andra au rupt aplauze de la spectatori prin prezențele lor.

Şeful statului ar fi intenţionat să aibă, vineri dimineață, o discuţie cu premierul despre mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, dar nu i s-a răspuns la telefon. Surse oficiale au precizat pentru ŞtirileProTV că preşedintele Klaus Iohannis a sunat-o pe Viorica Dăncilă vineri dimineaţă, înainte de ora 10:00. Prim-ministrul nu i-a răspuns şi l-a sunat înapoi trei ore mai târziu, la ora 13:00.
”Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui”, a explicat premierul Dăncilă.
Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim, a anunţat joi seară preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PSD a anunţat joi seară că Guvernul a adoptat „un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim”. Dragnea a vorbit şi despre relaţia specială între România şi Israel şi a spus că mutarea ar putea “aduce nişte beneficii pe termen scurt, mediu şi lung foarte mari pentru România”.

La această ediție a Simfoniei Laleleor au fost prezente delegaţii din oraşele înfrăţite Tynaarlo (Olanda), Beit Jala (Palestina), Chişinău (Republica Moldova), Kragujevac (Serbia), Afyon (Turcia), precum şi dintr-un oraş din Grecia. De asemenea, sunt aşteptaţi în Piteşti nouă ambasadori „plini”: cei ai Argentinei, Armeniei, Olandei, Japoniei, Mexicului, Vietnamului șiCroaţiei. În plus, va fi prezent şi un reprezentant al Ambasadei Chinei în Bucureşti.

Interesant este însă că la Pitești au fost prezenți și ambasadorul Palestinei și Israelului. Cele două state se află în confict deschis. Și, dacă cei doi au făcut armistițiu cât au fost la un pas unul de celălalt, la nivel național s-a produs un adevărat scandal după ce guvernul și-a anunțat intenția de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Viorica Dăncilă a confirmat vineri că Executivul a adoptat un memorandum privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, precizând că se vor purta discuţii cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă a precizat că memorandumul aprobat de Guvern nu reprezintă o decizie de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ci “lansarea unei platforme de discuţii”.

“Nu este o decizie, este lansarea unei platforme de discuţii. Nu este o decizie, deci nu am încălcat niciun tratat internaţional”, a declarat Viorica Dăncilă, la Parlament, întrebată dacă decizia Guvernului privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim încalcă tratatele internaţionale.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un răspuns transmis AGERPRES, că “a fost lansat un proces de analiză şi evaluare” privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) adaugă faptul că acest proces include consultări cu toate instituţiile şi actorii “relevanţi”.

“Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituţională, cu includerea şi consultarea tuturor instituţiilor şi actorilor relevanţi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare”, arată MAE.

Totodată, menţionează ministerul, “prin iniţierea acestui demers, se urmăreşte identificarea celui mai potrivit mod de poziţionare sau acţiune a României, ţinând cont de ultimele evoluţii în acest dosar, precum şi de un proces de consultare şi coordonare, consistent şi aplicat, cu partenerii şi aliaţii strategici ai României”.

MAE subliniază că “obiectivele acestui proces complex sunt subsumate susţinerii intereselor României” şi aminteşte “poziţia echilibrată” a României în dosarul israeliano-palestinian.

″În mod tradiţional, România a avut o poziţie echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoaşterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian. Reamintim că poziţia echilibrată este susţinută inclusiv de preocuparea constantă a ţării noastre în ceea ce priveşte comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât şi în Palestina”, se încheie comunicatul MAE.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat cu privire la o posibilă mutare a Ambasadei României din Israel, a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială, care subliniază că un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia, şi că ”în această etapă” ar reprezenta “o încălcare a dreptului internaţional relevant”.

Ambasada Palestinei, reacție dură

Intenţia Guvernului de a muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă o acţiune care încalcă dreptul internaţional, deciziile Consiliului Europei şi contravine poziţiei statului român cu privire la rezolvarea conflictului israelo-palestinian, consideră reprezentanţii Ambasadei Statului Palestina la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Ambasada Statului Palestina la Bucureşti priveşte cu îngrijorare decizia Guvernului român de a adopta memorandumul cu privire la începerea procedurilor de relocare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Joi, 19 aprilie, începe Simfonia Lalelelor în Pitești. La cea de a 41-a ediție vor concerta artiști precum Andra, Niculina Stoican sau Irina Rimes, iar copiii vor beneficia de un recital Ella Bella în Piața Primăriei.
Joi, 19 aprilie, Filarmonica Piteștiv a susține un concert extraordinar, de la ora 19, dedicat „Simfoniei Lalelelor“.
Vineri, 20 aprilie, programul va cuprinde:
ora 10:00 Primirea invitaţilor (Primăria Municipiului Piteşti)
ora 10,30: Parada Tinerilor - Parada Florilor (traseu: Primărie - Complex Casa Cărţii)
ora 12:00 Deschiderea oficială a „Simfoniei Lalelelor“ (Complexul Expoziţional Casa Cărţii)
ora 19:00 Recital extraordinar de balet „Simfonia Dansului“ - susţinut de Colegiul Naţional de Coregrafie din Chişinău, Republica Moldova (Filarmonica Piteşti)
ora 21:00 Spectacol de sunet şi lumini al fîntînii muzicale (Piaţa Primăriei)

Sâmbătă, 21 aprilie

La ora 11, puteți asista la Retro Parada Primăverii - expoziţie de autoturisme de epocă, realizată în colaborare cu Retromobil Club România (Piaţa Primăriei).
De la ora 17.30: program folcloric susţinut de: Grupul vocal Zavaidoc, Rodica Oprican, Violeta Dinca, Ionica Stan, Niculina Stoican şi ansambluri de dansatori din Grecia.
La ora 20:00, concert Irina Rimes
La ora 21:00 concert Andra
la ora 22:00 Foc de artificii, Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti
ora 22:15 Spectacol de sunet şi lumini al fântânii muzicale, Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti

Duminică, 22 aprilie
ora 11:00 Spectacol pentru copii: Recital Ella Bella

Duminică, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a venit la Pitești unde a vizitat Simfonia Lalelelor. Împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, ministrul Cercetării, Șerban Valeca și viceprimarul municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu, ministrul Agriculturii a vizitat standurile producătorilor  de pomi fructiferi, arbori, arbuști fructiferi, plante ornamentale și flori prezenți în acest an la Simfonia Lalelelor. Ministrul Petre Daea a discutat cu expozanții despre problemele acestora ca și despre speciile și soiurile cele mai cerute și vândute și a cumpărat flori.  
Ministrul Petre Daea le-a a oferit și răspunsuri la întrebările acestora legate de proiectele și programele finanțate de minister.  Prezența ministrului Agriculturii în județul Argeș a fost un bun prilej pentru reprezentanții administrației județene de a aborda și problemele legate de agricultura din județul nostru și ale agricultorilor argeșeni. 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.