In caz de necessitate, medicii rezidenţi, studenţii şi elevii în regim de voluntariat vor fi redistribuiţi, începând de miercuri, pentru a veni in sprijinul personalului medical din spitale şi serviciile de urgenţă, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: "Începând cu data de 18 martie, rezidenții la specialitățile medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secții în care sunt distribuiți și se vor prezenta până la ora 12.00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează.
Rezidenții în specialitățile medicină de internă și medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire și se vor prezenta la Direcțiile de Sănătate Publică în vederea repartizării la Serviciile Județene de Ambulanță, unitățile de primiri urgențe, camerele de gardă sau secțiile de spital, în funcție de necesități.
Rezidenții din alte specialități medicale decât cele enumerate până acum vor fi luați în evidență pentru a fi repartizați în funcție de necesități.
Rezidenții aflați în alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidențiat în vederea luării în evidență și repartizării în funcție de necesități.
În localitățile unde sunt mai multe spitale, rezidenții vor fi repartizați în funcție de nevoile fiecărei unități spitalicești, în colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică.
Programul de pregătire pentru obținerea atestatului în medicină de urgență prespitalicească va fi suspendat și cursanții se vor întoarce de urgență la unitățile de unde provin.
La nivelul fiecărui centru universitar, din cadrul facultăților de medicină, vor fi recrutați studenți, începând cu cei din anul patru, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă. Studenții recrutați desfășoară activități de sprijin doar în situația depășirii capacității curente a unităților medicale.
Recrutări similare se vor face în fiecare județ unde există școli postliceale sanitare, începând cu cei din anul 2. De asemenea, elevi recrutați vor desfășura activități de sprijin doar în cazul depășirii capacității curente a unităților medicale.
Comitetele județene și locale de urgență se vor asigura de cazarea și hrănirea studenților și elevilor recrutați.".

Studenții de la Jurnalism din cadrul Universității din Pitești au celebrat într-un mod cu totul inedit Crăciunul. Ei au îmbinat tradiționalul cu tehnologia modernă utilizată în meseria pentru care se pregătesc în cadrul unui proiect intitual Secret Santa. Acțiunea studenților a fost susținută de conf.univ.dr. Georgiana Drăghici și s-a derulat sub sloganul anul 2019, "Informația înseamnă putere."

Așa se face că a venit și Moș Crăciun, însă tradiționalul brad a fost confecționat și împodobit cu obiecte neconvenționale. Ghirlande din telefoane, beteală din bandă magnetică, globulețe din casete video și audio, acestea au fost accesorile folosite pentru împodobit. Nu au lipsit nici microfoanele, aparatele foto, camerele video și alte dotări utilizate în practicarea meseriei de jurnalism.

Și nu doar Moșul a fost colindat de studenții de la Jurnalism, ci și cadrele universitare care s-au implicat în acțiune - Delia Duminică, Elena Popescu, Carmen Nicolescu și, desigur, pe Remus Cârstea, cel care a și coordonat din punct de vedere tehnic întregul eveniment.

A fost, într-un fel, modul inedit al studenților de la Jurnalism din cadrul Universității din Pitești a le ura tuturor un Crăciun fericit!

Sursa video: Pro Media TV

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței. Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza următoarelor documente:
a) contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
b) contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, ale căror date de contact sunt disponibile la adresa: www.anofm.ro

Statul ar putea deconta biletele de transport aerian pentru studenți

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, în timpul întâlnirii cu social-democraţii din Topoloveni, că i se pare o idee bună ca statul să deconteze 50% din biletele de transport aerian intern, după ce o tânără i-a propus acest lucru, motivând că există schimburi de experienţe între facultăţi.

”Aş avea o idee, dacă îmi permiteţi, pentru transportul aerian intern, să fie redus la 50%, pentru că există schimburi de experienţe între facultăţi şi ar fi ceva foarte util pe lângă facilităţile pe care PSD ni le-a oferit”, a spus o studentă, membră PSD, în timpul întâlnirii lui Liviu Dragnea cu social-democraţii din Topoloveni. Ea a spus, în discursul său, de ce un tânăr ar vota PSD. ”Noi, tinerii, suntem viitorul. Nu e momentul să fim ca un cetăţean turmentat în lumea asta teatrală. Ştim ce vrem, ştim că PSD e opţiunea noastră. PSD susţine tinerii”, a afirmat ea.

În replică, Dragnea a catalogat propunerea ca fiind ”o idee foarte bună”. ”Mi se pare o idee foarte bună şi asta cu 50% pentru biletele de avion în interiorul ţării. Cred că vor fi bucuroase şi companiile de transport, dar, da, eu cred că se poate face”.

Vă reamintim că pe CFR elevii și studenții pot călătorii gratuit.

Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii Petre Daea și candidatul la europarlamentare Gabriela Zoană sunt în campanie electorală în Argeș. Au fost în Topoloveni, unde a fost organizată o întâlnire cu simpatizanți PSD și o vizită la o familie de fermieri, și la Corbi, la un alt fermier care și-a dezvoltat ferma pe fonduri europene.

Comandat de Partidul Social Democrat – PSD; executat de SC Macazin Muntenia SRL; CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Deputatul de Argeș Mircea Drăghici anunță că Programul „Euro 200” continuă! Acest program vine în sprijinul elevilor și stundenților care pot primi fonduri pentru achiziționarea de calculatoare. Guvernul a decis continuarea acestui program și anul acesta. "Inițiativa de sprijin financiar pentru elevi şi studenţi pentru achiziţia de calculatoare se desfășoară şi anul acesta, termenul limită pentru depunerea cererilor fiind 19 aprilie. În cei 15 ani de aplicare a „Euro 200” au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 300.000 de elevi şi studenţi. Este un program menit să sprijine tinerii din familiile cu venituri mici, pentru acces neîngrădit la informație și dezvoltarea de competențe în zona IT&C, a menționat Mircea Drăghici pe pagina sa de Facebook.

Pentru facilitarea Pentru accesului la informațiile necesare, ministerul Educației a lansat portalul ”Euro 200” și forumul de discuții unde informațiile sunt mult mai detaliate.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.