Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a verificat stadiul lucrărilor de modernizare pe DJ 508 Căteasca - Furduiești – Teiu – Buta, în comunele Teiu și Negrași. 

Sunt lucrări așteptate de locuitorii din această zonă. Se știe că una dintre prioritățile mandatului actualei conduceri a C.J. Argeș este să schimbăm în bine modul în care arată infrastructura județeană. Lucrarea aceasta, în valoare de 12.199.127 lei (inclusiv TVA), proiectare plus execuție, este finanțată integral de la bugetul Consiliului Județean Argeș. Lucrarea, în lungime de 4,817 kilometri, va fi finalizată la jumătatea anului viitor, iar în toamna acestui an terminăm primul strat de asfalt" , a precizat vicepreședintele Marius Nicolaescu.   

  

 Din investiția începută în acest an s-au executat următoarele categorii de lucrări:  

  • S-au finalizat lucrările la fundație pe toată lungimea drumului.  
  • S-a turnat primul strat de asfalt, în grosime de 6 cm, pe o lungime 1 km  
  • S-au construit șanțuri de beton în lungime de 205 metri liniari și podețele transversale. 

    Până la sfârșitul acestui an va fi turnat primul strat de asfalt pe 3,817 kilometri de drum.
    Lucrarea are ca termen de finalizare luna iulie 2022 și este executată de asocierea de firme SC DEVELOPMENT FUTURE SOLUTION SRL , SC GENERAL TRUST ARGEȘ SRL și SC HVID CONSULTING GROUP SRL.   

 

Încep lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană neramburabilă ale Consiliului Județean Argeș, prin care vor fi modernizați 42 de kilometri de drum județean.
Luni a avut loc procedura de predare a amplasamentului către constructor, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a echipei tehnice responsabilă de proiect și a primarilor localităților implicate.
“Asistăm astăzi la un moment istoric, mult așteptat de toți locuitorii celor opt localități tranzitate de DJ 503. Este unul dintre cele mai importante proiecte pe infrastructură rutieră derulate de Consiliul Județean Argeș atât prin valoarea investiției cât și prin însemnătatea proiectului în sine. Sunt convins că proiectul va fi de succes și va conduce nu doar la confortul șoferilor dar și la dezvoltarea acestei zone a județului Argeș”, a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian Dumitru BUGHIU.
 Sunt prevăzute lucrări precum: asfaltul pe întreaga lungime a drumului, lucrări de reabilitare la următoarele poduri: pod km 105+223 – râul Mozacu în localitatea Mozăceni, pod km 134+561- râul Neajlov la Oarja, pod km 137+100 -Valea Rogoz la Oarja, execuţie de podeţe accese la proprietăţi, trotuare în interior localităților, podețe pentru asigurarea continuității scurgerii apelor, amenajare intersecţii cu drumurile laterale, semnalizare rutieră pe verticală şi orizontală ,sanţuri betonate în intravilan și șanțuri de pământ în extravilan, 14 stații de autobuz noi, lucrări de mutări și protejări rețele (electrice,telecomunicatii, gaze).
 Proiectarea și execuția lucrărilor se va realiza pe tronsoane, după cum urmează:
-Tronson I – km 97+856 – km 102+340, L= 4,484 km (com. Slobozia)
-Tronson II -km 102+340 - 112+646, L = 10,306 km (comunele Mozaceni și Negrasi)
-Tronson III - km 112+646 - 130+953, L= 18,307 km (comunele Teiu, Rociu și Suseni)
-Tronson IV - km 130+953 - 140+307, L = 9,354 km (comunele Oarja și Căteasca).
 Valoarea totală a contractului de finanțare este de 99.818.008,40 lei, din care 96.486.185,95 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 3.331.822,45 lei este contribuţia Consiliului Județean Argeș.
 Executantul lucrării este Asocierea S.C. GENERAL TRUST ARGES S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE), S.C. DEVELOPMENT FUTURE SOLUTION S.R.L. (ASOCIAT 1), S.C. ALPENSIDE S.R.L. (ASOCIAT 2), S.C. WFA IMPEX S.R.L. (ASOCIAT 3), S.C. H.V.I.D. CONSULTING GROUP S.R.L. (ASOCIAT 4 -PROIECTANT).
 Durata de executie a lucrărilor este de 24 luni.

 

Drumul Județean 503, care face legătura între Dâmbovița și Oarja, și care trece și prin Mozăceni, Negraşi, Teiu, Rociu, Suseni, Oarja şi Căteasca este una din cele mai importante investiții pe fonduri europene din portofoliul Consiliului Județean Argeș pe acest an. Au fost făcute licitațiile, numai că totul s-a împotmolit după ce la elaborarea proiectului s-a descoperit că mulți cetățeni aveau cadastru făcut pe suprafețe care se întindeau inclusiv pe drum. Pentru că așa s-au gândit unele firme să întocmească un cadastru, ca să le iasă suprafețele, incluzând inclusiv suprefețe de drum. Totuși, pentru ca investiția să nu rămână blocată, Consiliul Județean a început deja discuții separate cu cei care sunt împroprietăriți în speranța ca va reuși să îi convingă să renunțe la acea parte din suprafața care coincide cu drumul și a cerut și o actualizare a cărții funciare și a cadastrului în comunele traversate de acest drum.

"În urma numeroaselor sesizări ale cetățenilor din Comuna Oarja precum și a articolelor din presa județeană scrisă și online cu privire la starea drumului județean DJ 503, Consiliul Județean Argeș face următoarele precizări: “Modernizare DJ 503 Limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja”, în lungime de 42,034 km este unul dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Județean Argeș, cu finanțare europeană.

Contractul pentru finanțarea acestui drum a fost încheiat în luna mai 2019, valoarea totală fiind de  99.818.008,40 lei, inclusiv TVA.
 
În luna iunie 2020, în urma licitației, a fost încheiat contractul de proiectare şi execuție lucrări cu firma câștigătoare, Asocierea S.C. GENERAL TRUST ARGEȘ S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE), S.C. DEVELOPMENT FUTURE SOLUTION S.R.L. (ASOCIAT 1), S.C. ALPENSIDE S.R.L. (ASOCIAT 2), S.C. WFA IMPEX S.R.L. (ASOCIAT 3), S.C. H.V.I.D. CONSULTING GROUP S.R.L. (ASOCIAT 4 - PROIECTANT), în valoare de 91.229.068,44 lei, inclusiv TVA.
 
Numai că, odată cu începerea elaborării Proiectului tehnic de execuție, de către SC H.V.I.D. CONSULTING GROUP SRL (proiectant), s-au identificat suprapuneri/necorelări între limitele cadastrale și ampriza drumului proiectat, respectiv suprapuneri ale proprietăților private peste limitele cadastrale ale drumului județean. Altfel spus, s-au descoperit sute de suprapuneri peste limitele exterioare ale drumului, ale unor parcele cadastrale aparținând unor persoane fizice sau juridice.  
 
Drept urmare, în paralel cu elaborarea proiectului tehnic, a fost necesară și s-a început procedura de actualizare a documentațiilor tehnice cadastrale şi a cărților funciare existente, aferente şi adiacente drumului DJ 503, pe teritoriile comunelor Slobozia, Mozăceni, Negraşi, Teiu, Rociu, Suseni, Oarja şi Căteasca, de către Serviciul Patrimoniu al Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Argeș.
 
Până la această oră, a fost actualizată cartea funciară de pe teritoriul  comunei Slobozia, drept urmare primul tronson care va intra în execuție va fi tronsonul de pe raza acestei localități. Se estimează că lucrările vor începe în luna septembrie 2021, în urma predării- primirii amplasamentului între administratorul drumului (R.A.J.D. Argeș R.A.), autoritatea contractantă (U.A.T. Județul Argeș) și executant.
 
Începerea execuției pentru tronsoanele următoare ce parcurg comunele Mozăceni, Negraşi, Teiu, Rociu, Suseni, Oarja şi Căteasca, se va face pe măsura realizării proiectului tehnic de execuție în urma actualizării cadastrului şi a cărților funciare.
 
Elaborarea, verificarea si avizarea proiectului tehnic se face de către specialiști atestați. Conform Legii 10/1995 privind calitatea în construcții, aceștia purtând întreaga responsabilitate în ceea ce privește realizarea unei documentații tehnice în conformitate cu normele tehnice în vigoare ce garantează execuția lucrărilor în condiții de calitate.
 
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni.
 

Ne cerem scuze cetățenilor din cele 8 (opt) localități care își doresc ca lucrările de modernizare a acestui drum să înceapă cât mai repede și îi asigurăm că instituția Consiliului Județean Argeș depune toate eforturile pentru soluționarea cât mai rapidă a problemelor apărute independente de voința noastră", se arată într-o poziție a conducerii CJ Argeș care a explicat situația.

 
 

Tragedie în Argeș, în localitatea Teiu. Un bărbat în vârstă de 81 de ani a decedat în curtea unei secții de votare.
Bărbatului i s-a făcut rău în curtea secției de votare unde a mers pentru alegerile parlamentare. Medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze, dar nu au avut succes. Vârstnicul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.

O femeie din comuna argeşeană Teiu a ţinut cu forţa în casă trei tinere pe care le obliga să se prostitueze şi chiar îşi punea fiul cel mic de numai 10 ani să se culce cu acestea.

Familia se dădea drept cea mai amărâtă din sat şi primea chiar şi ajutor social, deşi numai în ultimele 6 luni a câştigat 50.000 de lei de pe urma fetelor exploatate, spun poliţiştii.

Femeia împreună cu fiul ei cel mare şi cu concubinul său le-a racolat pe fete, două minore şi una majoră, din Bucureşti. Acestea erau ameninţate şi bătute dacă refuzau să se prostitueze.

Fetele erau duse zilnic pe autostrada pentru a le oferi servicii sexuale şoferilor de tir. Ca să nu se prindă nimeni de ceea ce se întâmplă în casa lor, toţi cei din familie se prefăceau că sunt săraci.

Cei trei au ajuns în arest sub acuzaţia de proxenetism. Copiii minori ai femeii, o fată de 5 ani şi un băiat de 10 ani care ar fi fost pus şi el să se culce cu prostituatele, au fost preluaţi de cei de la Protecţia Copilului. Fetele abuzate au fost duse într-un centru al victimelor traficului de persoane.

 


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.