Jandarmii argeșeni au fost sesizați ieri, prin apel 112, că în zona Posada – Vidraru, la carosabil, se află mai mulți urși.
Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat prezența unei ursoaice cu pui, dar și a unor turiști care hrăneau animalele.
Animalele sălbatice au fost îndepărtate în mediul lor natural, iar cei doi turiști au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 lei la HCL nr. 21/2020 (Arefu), art. 5 lit. t pentru ’’hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică, cu excepția celor care au calitatea de administrator al fondului cinegetic’’ și, respectiv, cu avertisment la HCL nr. 21/2020 (Arefu), art. 5 lit. u, pentru ’’fotografierea sau filmarea animalelor sălbatice aflate la o distanță mai mică de 20 de m, precum și apropierea de acestea’’.
Jandarmeria Argeș recomandă turiștilor care tranzitează sau campează în zonele frecventate de animale sălbatice, să nu intercționeze cu acestea și, mai ales să nu le hrănească.

O femeie din București a fost la un pas să fie sfârșiată de un urs pe Transfăgărăşan, în zona barajului Vidraru din Argeș. Femeia a coborât din autoturism pentru a face câteva fotografii cu animalul care i-a apărut în cale. Ursul a fugit în direcţia turistei. Femeia a reușit în ultima clipă să urce în mașină.  
Zona este împânzită de turiști care opresc pentru a imortaliza câteva cadre cu urșii, punându-și viața în pericol.
”Atenţie, a fost semnalat un urs în comuna Arefu, DN7C, Transfăgărăşan, în zona Baraj Vidraru. Luaţi măsuri de autoprotecţie, circulaţi cu atenţie şi nu vă expuneţi la pericole”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, astăzi, 01 iulie 2020, începând cu ora 8:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00-21:00.

Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții între orele 21:00-07:00.

Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.

De asemenea, atenționăm pe cei ce tranzitează acest sector de drum că în ultima perioadă este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile și îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora.

 

Dominația lui Simone Tempestini în Raliul Argeșului pare de nestăvilit. Singurul care l-ar fi putut învinge, Vali Porcișteanu, a rămas fără sponsorii de anul trecut din cauza crizei economice, așa că a concurat mai mult pentru a onora competiția de acasă și fanii care au urmărit cursa online. Chiar și așa, Valentin Porcișteanu și Dan Dobre au încheiat pe trei în clasamentul general FIA și sunt câștigători în cadrul clasei RC2N, după un parcurs spectaculos.

În ziua de sâmbătă, cu cele patru probe speciale de pe Transfăgărășan, concurenții au avut parte de provocări interesante și de dueluri cu secundele într-un cadru și un peisaj unic, de la Barajul Vidraru până la Cabana Capra.

Simone Tempestini și Sergiu Itu se impun dupa un parcurs perfect, în care au dominat aproapte toată cursa, reușind să fie cei mai rapizi pe cinci din șase speciale. Echipajul Napoca Rally Academy a fost urmat pe podium de Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, Skoda Fabia R5 purtându-i pe cei doi către un început excelent de sezon.

La bordul superbului Porsche 911 GT3 CUP, Alexandru Pițigoi și Anton Avram au ocupat ultima treaptă a podiumului în clasamentul OPEN și s-au impus în cadrul clasei NAT12.

La bordul unui Mitsubishi Lancer EVO IX, Valentin Porcișteanu și Dan Dobre au încheiat pe trei în clasamentul general FIA și sunt câștigători în cadrul clasei RC2N, după un parcurs spectaculos.

Cu un ritm fenomenal de-a lungul celor două zile de concurs, Norbert și Francesca Maior au surprins prin viteza pură. Echipajul s-a impus în clasamentul dedicat mașinilor cu tracțiune față și pe 5 în clasamentul general OPEN. Podiumul 2FWD a fost completat de echipajele Mihai Manole/Marc Banca și Dorin Costea/Horațiu Voicu.

Clasa RC3 a fost adjudecată de Mihai Manole și Marc Banca, urmați de Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh, cei care au avut probleme pe coborârea de la Capra, în timp ce frații Maior au fost urmați în clasamentul RC4 de bulgarii Mishev/Yanakiev și echipajul Ene/Barbu.

După un incident ieri, Dănuț și Lucian Budai au revenit excelent pe probele de astăzi și s-au impus în clasamentul RC5, unde au fost urmați de un alt echipaj din Swift Cup, format din Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă, bronzul cupei fiind adjudecat de Bogdan și Andrei Gheorghiu. Raul Badiu și Gabriel Găină au ocupat ultima treaptă a podiumului clasei, dar s-au impus în Cupa Dacia, cu echipajele Cristi Sugar/Vlad Colceriu și Horea Balea/Mihai Luncan pe podiumul cupei monomarcă.

Adi Iliescu și Rareș Badea au avut un ritm excelent ieri și s-au impus în cadrul clasei 11, Bogdan și Delia Năstase urmându-i pe locul secund în raliul de casă al echipajului, în timp ce Dorin Banciu și Ioana Stan au încheiat podiumul.

În Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice, Gunther Graef și Bogdan Iancu s-au impus categoric, urmați de Dorin Alexandrescu și Andrei Moțescu pe doi și Andrei Agapian și Mihai Matara pe trei. În Rally2, Emanuel și Denisa Resiga s-au impus fără probleme la debutul cu noua mașină de concurs, fiind urmați pe podium de echipajele George Marinescu/Alex Șimon și Cristi Pesoțchi/Bianca Radu.

 

Descoperire macabră făcută luni seară, în apropierea Barajului Vidraru. Un fost jandarm a fost găsit mort într-o râpă de pe DN 7 C Transfăgărășan. 

Jandarmii și salvamontiștii din Argeș au intervenit, luni seară, pentru extragerea unui bărbat de 53 de ani, care a fost găsit mort într-o prăpastie pe Transfăgărășan. Polițiștii fac cercetări în acest caz, după ce mașina bărbatului a fost găsită la marginea drumului, lovită de un parapet. Pentru că nu există urme că bărbatul ar fi fost aruncat prin parbriz și având în vedere distanța dintre mașina tamponată și locul unde a fost descoperit cadavrul, procurorii iau în calcul și ipoteza sinuciderii, existând posibilitatea ca bărbatul să se fi aruncat în prăpastie. 

Mașina bărbatului a părăsit carosabilul şi a pătruns cu partea frontală în parapetul de la marginea drumului. În timp ce trupul bărbatului a fost găsit într-o zonă abruptă și plină de vegetație. Bărbatul avea 53 de ani și locuia în Dobrești, Topoloveni. Conform, IJJ Argeș, persoana decedată a activat în cadrul Jandarmeriei Argeșene, dar este pensionată din anul 2004, din cauza unei boli. 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.