Video! Starețul Mânăstirii Robaia a fost înmormântat. Arhimandritul Caliopie Ichim, despre ultimele clipe din viața părintelui său spiritual, Arhimandritul Vichentie

Ziua de 21 iunie a adus multă tristeţe în inimile credincioşilor din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Curtea Mânăstirii Robaia a fost plină, dar tăcută. Credincioșii, aproape toți cu măști de protecție, au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu Arhimandritului Vichentie Punguță, starețul locașului de cult, trecut la Domnul vineri. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În Cuvântările lor, ÎPS Calinic Argeșeanul și Arhimandrit Caliopie Ichim au vorbit despre nemurirea sufletului și despre faptul că, deși plecați dintre noi, oamenii speciali la care ținem sunt veșnic nemuritori în sufletele noastre și prin ajungerea lor la Domnul.

"Dumnezeu a făcut omul din cel mai ieftin material - țărâna. I-a pus suflet. Moartea este la fel de nedureroasă ca și nașterea. Nu simțim nimic. Ne întoarcem de unde am plecat, adică la Domnul", a spus, în Cuvântul său, ÎPS Calinic.

Născut în 1953, Părintele Vichentie, așa cum a spus în Cuvântul său Arhimandritul Caliopie Ichim, i-a fost părinte spiritual. A ajuns stareț, la Robaia, uns de ÎPS Calinic Argeșeanul, după ce a încercat, timp de doi ani, să predice ortodoxismul chiar în America.

Arhimandrit Caliopie a vorbit despre faptul că, deși a fost greu încercat de boli în ultima perioadă a vieții, părintele Vichentie a fost un om în slujba lui Dumnezeu și prezent ori de câte ori putea la slujbe. "A întrebat cât este ceasul. Ne pregătim să mergem la Utrenie. Peste patru, cinci ore, el a pășit în lumea de dincolo. Iată cât de mult a vrut să nu fie prins vreodată de momentul slujbei în afara bisericii. A vrut mereu să fie acolo unde îi era locul. Nu lucra niciodată cu jumătăți de măsură", a povestit Arhimandrit Caliopie ultimele clipe de viață ale părintelui Vichentie, originar din Neamț și trecut prin Mănăstirea Frăsinei și Mânăstirea Negru Vodă înainte de a ajunge stareț la Robaia.

În ciuda durerii care era aproape palpabilă în rândul măicuțelor, în rândul celor pe care i-a mângâiat cu o vorbă bună, pe toată durata slujbei s-au auzit râsete și glasuri de copii. Poate și de aceea și în cuvântările lor, ÎPS Calinic și Caliopie Ichim au vorbit despre nemurire, despre partea pozitivă în ciuda pierderii unui om dintre noi.
Chiar și vremea a fost în rezonanță, afară fiind foarte frumos, până ce părintele a fost înhumat. La scurt timp, o ploaie zdravănă a venit să ude pământul și să mai curețe din lacrimile celor care l-au plâns.  

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.