ProArges

ProArges

Ministrul Tudorel Toader a explicat că a fost în Japonia la invitația și pe cheltuiala Băncii Mondiale,  pentru a participa la evaluarea marilor proiecte de regenerare urbană din mai multe țări. Cu această ocazie s-a discutat și despre Cartierul pentru justiție din București, care face parte din categoria proiectelor de regenerare urbană, urmând să fie finanțat de către Banca Mondială.
În zona centrală, a anunțat Tudorel Toader, vor fi construite sediile CSM, M. Justiției, ÎCCJ, Ministerului Public, Inpsecției Judiciare, Inst. Magistraturii, tuturor instanțelor și parchetelor din București. Pentru a clarifica acest aspect, la discuții au participat reprezentanți ai M. Justiției, ai M. Finanțelor Publice, ai Primăriei Capitalei, ocazie cu care a fost prezentat și  proiectul Cartierului pentru justiție.

Centrul, potrivit proiectului iniţiat în 2014 de fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a fost opera fostului secretar de stat din Argeș, Liviu Stancu. Conform proiectului, Cartierul pentru Justiție ar urma să fie construit în perimetrul delimitat de Bulevardul Unirii - Bulevardul Octavian Goga - străzile Nerva Traian şi Mircea Vodă din Bucureşti.


Proiectul Cartierului pentru Justiţie, pus în dezbatere publică în 2015, dar blocat timp de doi ani între Ministerul Justiţiei, Ministerul Dezvoltării şi Primăria Capitalei. Până în prezent, toţi miniştrii care s-au succedat la Justiţie şi Dezvoltare s-au arătat interesaţi de ideea care a avut ca precursoare alte două proiecte: abandonatul Centru Esplanada, gândit pe 11 hectare, pentru care s-au făcut exproprieri exorbitante şi o mai veche idee a lui Nicolae Ceauşescu, demarată în aceeaşi zonă prin anii ‘80, pe 27.000 de metri pătraţi, ale cărei fundaţii se mai văd şi astăzi.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, luna trecută, proiectul de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de a trece terenul amintit din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea CGMB. Întreg terenul pe care ar urma să se construiască centrul multifuncţional are o suprafaţă totală de aproape 11 hectare (106.000 de metri pătraţi), dintre care peste 4.600 de metri pătraţi au fost cumpăraţi deja de municipalitate, prin contracte de vânzare-cumpărare.
 

Tudorel Toader a anunțat de la sediul Ministerului Justiției că va prezenta în plenul Parlamentului raportul privind activitatea DNA, a Ministerului Public și a DIICOT. "Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunța în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conținutul și concluziile raportului cu referire la activitatea DNA", a spus ministrul. El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că va prezenta săptămâna viitoare, în camerele reunite ale Parlamentului, raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public.

 

  • așa cum ați fost anunțați, voi susține o declarație de presă
  • la invitația și pe cheltuiala Băncii Mondiale, pe data de 11 februarie am mers la Tokyo pentru a participa la evaluarea marilor proiecte de regenerare urbană din mai multe țări
  • cartierul pentru justiție face parte din categoria proiectelor de regenerare urbană, urmând să fie finanțat de către Banca Mondială
  • în zona centrală vor fi construite sediile CSM, M. Justiției, ÎCCJ, Ministerului Public, Inpsecției Judiciare, Inst. Magistraturii, tuturor instanțelor și parchetelor din București
  • va fi astfel rezolvată problema deficitului de spații pe de o parte, problema spațiilor necorespunzătoare pe de altă parte
  • au participat în acest scop reprezentanți ai M. Justiției, ai M. Finanțelor Publice, ai Primăriei Capitalei
  • am participat la 2 zile de dezbateri, timp în care a fost prezentat Cartierul pentru justiție
  • am avut întrevederi oficiale cu ministrul Justiției și o alta cu președintele Curții supreme din Japonia, curte care are și competența controlului de constituționalitate a legilor
  • la solicitarea d-nei prim ministru, am revenit în țară, date fiind dezbaterile din spațiul public referitoare la funcționarea sistemului judiciar
  • înainte de a accepta demnitatea de ministru am discutat cu liderii coaliției
  • am primit garanții de neimplicare a factorului politic în activitatea ministerului, în deciziile pe care le voi lua
  • ce s-a respectat se respectă și în prezent
  • înaintea ședinței de guvern am avut o întrevedere cu d-na prim ministru referitoare la evaluarea activității M. Public, solicitându-mi să comunic  public rezultatele evaluării, indiferent care vor fi acestea
  • voi prezenta in camerele reunite raportul privind activitatea desfasurata la nivelul M. Public, DIICOT, DNA
  • prezentarea respectivului raport constituie o obligatie a ministrului ustitiei
  • e prevazuta in art, 79 din legea privind organizarea judiciara
  • distinct de raportul pe care il voi prezenta, saptamana urmatoare in cursul zilei de joi la o ora pe care o voi anunta in timp util voi face o informare de presa in care voi prezenta continutul si concluziile raportului cu privire la activitatea DNA
  • va multumesc

De noaptea minții la Agenția Națională de Integritate. Inspectorii au decis că Elisaveta Tudose a fost în conflict de interese. Numai că decizia ANI a venit la doi ani după ce aceasta nu mai este primar! În 2016, primar a fost ales Nicolae Pană! Conform ANI, 

Elisaveta Tudose este acuzată de conflict de interese pentru că "în exercitarea demnității publice, având un interes personal de natură patrimonială, a semnat un Referat privind solicitarea emiterii unei hotărâri prin care să se aprobe organigrama, lista funcțiilor publice și a statului de funcții al Aparatului Propriu și al Serviciului de Alimentare cu Apă și Pază, precum și Dispoziția privind numirea în funcția publică și Dispozița privind avansarea în treaptă pentru fiica sa.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 din Legea nr. 393/2004".

Elisaveta Tudose A condus primăria comunei Coşeşti aproape 32 de ani! A devenit primar, prima dată, în 1979, apoi a făcut o pauză de şase ani imediat după Revoluţie, în perioada 1990-1996, ulterior câştigând de cinci ori la alegeri.

De asemenea, ANI a stabilit că LAZĂR GHEORGHE GABRIEL, consilier local al comunei Corbeni, este în stare de incompatibilitate după ce "în perioada 26 iunie 2012 – 25 ianuarie 2013, a exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului comunei Corbeni, județ Argeș, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) și art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003".

 

După Micești, un nou scandal a apărut pe problema transportului în comun. Numai că de data aceasta a fost legat de primăria Poltergeist din Argeș, cea a orașului Ștefănești. Primărița Jenica a venit însoțită de numai 3 consilieri locali și mai mulți susținători care au criticat masiv restul echipei din Consiliul Local și pe viceprimarul Mihalcea. Numai că delegația s-a oprit aici, așa cum remarca și prefectul Emilian Dragnea. Nu tu contabil, nu tu jurist, nu tu nimic. Așadar, discuția din CJ a fost adus aminte de romanele lui Kafka, din care nimeni de la Ștefănești nu a înțeles nimic, chiar dacă i s-a oferit un exemplu clar, transportul realizat de administrația din Bradu, după mai puțin de trei luni de eforturi.

Altfel, problema este destul de gravă, așa cum am notat în mai multe rânduri, pentru toate comunitățile din jurul Piteștiului, din așa-zisă zonă metropolitană, care de fapt nu a existat și nu există decât pe hârtie.

Disfuncționalitățile sunt pe mai multe paliere: decizii Primăriei și consiliului local Pitești de a se rupe de structura asociativă și să își promoveze un proiect propriu de achiziție de autobuze, revenind la forma de transport public local. Asta deși era un proiect similar și pe structura asociativă. De aici a pornit totul, toate localitățile limitrofe municipiului intrând în blocaj.

Legislația greoaie care pune piedici reorganizării și funcționării transportului public în comun.

CJ Argeș a preluat traseele din zona limitrofă Piteștiului și le-a transformat în trasee interjudețene, afectând astfel la licitații transportatorii care erau pe aceste trasee. La fel de adevărat este că unii transportatori funcționau ilegal, prin prelungiri la prelungiri la prelungiri de trasee.

Și, în particular pentru Ștefănești, faptul că primărița, chiar dacă de la PSD, nu se poate înțelege cu restul consilierilor locali PSD, care formează majoritatea covârșitoare, și cu viceprimarul orașului. 

Și mai grav, problema stă la PSD, care și-a nominalizat candidați incapabili la unele primării, în frunte cu Piteștiul, dar și alegătorii pentru că i-au ales. Este scandalos să ai șeful PSD Argeș și președintele CJ Argeș locuitori în Ștefănești, un oraș care la capitolul servicii este mai slab decât jumătate din comunele din Argeș și să nu poți să impui o disciplină și o colaborare în zona administrativă acoperită de oamenii din partidul pe care îl conduci.

Avem tomograf la Pediatrie

Februarie 14, 2018

În sfârșit, mult așteptatul computer tomograf a sosit la Spitalul de Pediatrie. Noul aparat nu va veni doar în sprijinul micilor pacienți, ci și al celor mari deoarece tomograful de la Spitalul Județean și cel de la Spitalul Militar erau folosite deseori și pentru cazurile de la Pediatrie. Cu propriul aparat de imagistică, medicii de la Spitalul de Pediatrie nu vor mai fi nevoiți să apeleze la colegii lor de la cele două unități amintite ceea ce va mai elibera activitatea la spitalele pentru adulți.

Computerul tomograf care tocmai a sosit la Pitești este unul performant. Contractul privind dotarea Spitalului de Pediatrie cu un astfel de echipament a fost semnat de Ministerul Sănătății în urmă cu o lună, judetul Arges urmând, de asemenea, să mai primesca si un RMN cu un sistem informatics PACS pentru Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti.
Conform calendarului de instalare, în urmatoarele 45 de zile, pentru a asigura cele mai bune conditii de functionare, se vor efectua lucrari de amenajare a spatiului pentru instalarea echipamentului de imagistica si probe tehnologice specifice, solicitate de furnizor. Computerul tomograf care a intrat in dotarea Spitalului de Pediatrie Pitesti a fost achizitionat de Ministerul Sanatatii in cadrul Proiectului privind reforma sistemului sanitar - Imbunatatirea calitatii si eficientei sistemului sanitar, finantat prin Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că 27 dintre secretarii de stat propuşi de PSD vor fi înlocuiţi. Argesul doreste un secretar de stat la Transporturi in persoana lui Gheorghe Mihaita. Si consilierul judetean Marius Parvu ar putea sa ii ia locul lui Bogdan Pandelica la sefia Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorului.

"Am finalizat evaluarea secretarilor de stat. Sunt 27 de secretari de stat care vor fi înlocuiţi din 96. Mai sunt 2-3 cazuri în care vor mai fi discuţii zilele următoare", a precizat Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat de ce sunt înlocuiţi aceşti secretari de stat, Dragnea a spus: "Din mai multe motive".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai a declarat că un congres extraordinar al partidului va fi organizat pe 10 sau pe 17 martie.

"Despre congres, 10 sau 17 martie, urmând ca în zilele următoare să identificăm în care din cele două date găsim o locaţie unde să putem să facem un congres serios. Tematica congresului este în mare cea despre care am vorbit la intrare. S-a discutat şi despre eventualitatea organizării unor alegeri pentru vicepreşedinţi. Eu le-am spus că voi fi de acord doar în situaţia în care modificăm structura Biroului Permanent Naţional şi competenţele şi modul de alegere pentru vicepreşedinţi", a spus Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Liviu Dragnea a anunţat înaintea începerii şedinţei intenţia organizării unui congres extraordinar al partidului.

"Astăzi (miercuri - n.r.) vom avea o evaluare a activităţii secretarilor de stat şi propuneri pentru ca activitatea unora dintre ei să înceteze. Astăzi, de asemenea, voi propune colegilor din CEx convocarea unui congres extraordinar. O să încerc să vă spun şi principalele motive pentru care o să le cer asta. Asistăm de o perioadă bună de timp la dezbateri aprinse în societatea românească, care este plină de turbulenţe, dezbateri în mai multe domenii, în economie, fiscalitate, sănătate, educaţie, justiţie, salarii, pensii şi PSD trebuie să aibă o poziţie foarte bine definită în cadrul acestor dezbateri. Societatea românească, în ansamblu, trebuie să aibă nişte clarificări şi, bineînţeles, şi PSD", a declarat Dragnea înaintea începerii şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Redefinirea şi relansarea programului de guvernare se vor afla, de asemenea, pe agenda congresului.

"Vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupuri nedemocratice şi ilegitime asupra instituţiilor democratice. Vreau să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti şi a pune instituţiile de forţă strict în matca lor constituţională. Vreau să angajăm PSD-ul în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung din istoria României. Acestea sunt principalele motive pe care o să le prezint colegilor mei astăzi pentru a convoca în martie congresul extraordinar al PSD", a mai declarat Dragnea.

El a adăugat că la acest congres va cere şi un vot de reconfirmare a sa în funcţia de preşedinte al partidului, iar colegii pot face şi alte propuneri pentru ordinea de zi.

Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, sustine miercuri seara, de la ora 19.30, o conferinta de presa, in contextul acuzatiilor lansate in ultimele zile la adresa DNA.

Nu am niciun motiv ca să îmi dau demisia. S-a respectat legea în tot ceea ce s-a făcut. "Sunt în funcţia asta de patru ani. Până nu voi fi revocată, eu sunt în funcţie. Ministrul ştie dacă face sau nu revocarea, eu nu pot răspunde în locul minitrului de Justiţie. Nimeni nu a întrebat. Am informat în scris Procurorul general despre această situaţie. Cererea de extrădare a fost făcută de procurorul de caz.- a spus Laura Codruța Kovesi într-o conferință de presă maraton care a durat 2 ore.

 

Declarații Laura Codruța Kovesi

 

  • Voi incepe cu cateva precizari referitoare la informatiile din spatiul public cu privire la modul de instrumentare a unor dosare pe rolul DNA
  • Am solicitat colegilor de la Ploiesti un raport scris cu privire la stadiul dosarelor in care sunt implicate persoanele care au facut declaratii in spatiul public
  • In urma informatiilor primite azi, voi face cateva precizari
  • Un raport scris a fost trimis si procurorului general
  • La Ploiesti au fost instrumentate mai multe cauze in care Mircea Cosma, Vlad si Andreea Cosma au fost in calitate de martori si inculpati
  • Intr-un dosar, Vlad Cosma a fost trimis in judecata pentru trafic de influienta alaturi de Mircea Cosma, pentru luare de mita si abuz in serviciu
  • Cauza a fost inregistrata la ICCJ prin sentinta penala din noiembrie 2016, cei doi fiind condamanti: Cosma Mircea la 8 ani, Vlad Cosma la 5 ani
  • Acum dosarul este in apel, cu termen saptamana viitoare, 19 februarie
  • Mentionez ca in aceasta cauza cererile si exceptiile de camera preliminara, inclusiv cu privire la legalitatea administratii probelor, au fost respinse
  • Cererile prin care au spus ca procurorii nu au procedat legal au fost respinse, s-a constatat definitiv in camera preliminara ca probele au fost administrate legale
  • Ce inseamna procedura de camera preliminara?
  • E procedura care se deruleaza cand procurorii fac un act de inculpare, e faza in care inculpatii care cred ca procurorii nu au administrat legal probe sau sunt acuzati ca au falsificat probe, judecatorii fac un control asupra modului in care procurorii au respectat legea
  • Acesti inculpati care fac acuzatii nereale au invocat in fata judecatorilor cereri si exceptii, care au fost respinse
  • Vlad Cosma a avut calitate de martor in 12 dosare
  • De foarte multe ori, prezenta sa a fost solicitata de procurori, in special cand a fost audiat ca inculpat, dar de foarte multe ori, din proprie initiativa, s-a prezentat si a formulat denunturi cu privire la fapte de coruptie
  • Dupa pronuntarea sentintei de condamnare, care nu e definitiva, acesti inculpati condamnati in prima instanta au inceput diverse demersuri pentru a obtine un act care sa ii ajute sa obtina o pedeapsa mai mica
  • Vineri, 9 februarie, persoane din anturajul lor s-au prezentat la sediul DNA Ploiesti incercand sa intimideze procurorii sub fgorma unor avertismente de difuzare in presa a unor inregistrari trunchiate de natura sa compromita procurorii
  • Evident ca procurorii nu au cedat pentru ca stiu ca au respectat legea
  • Persoana care s-a prezentat vineri a facut mai multe afirmatii, extrem de relevante
  • A sustinut duminica se iese pe televizor, sa distruga pe toata lumea, o sa iasa un scandal fantastic, e ditamai regia facuta
  • Procurorilor li s-a cerut expres sa ne asezam undeva sa cautam o varianta, sa picam la pace
  • Procurorii nu au cedat pentru ca stiu ca nu au falsificat probe
  • Iata ca duminica seara au aparut exact acele situatii descrise inca de vineri de persoane din anturajul inculpatilor
  • Procurorii si politistii de la Ploiesti nu s-au temut
  • Inculpatii au trecut la aplicarea planului si au devoalat propriile lor fapte de santaj
  • Acesta e unul dintre motivele pentru carelui inculpatului Cosma Vlad care era martor protejat (nr martorul supranumit Serghei Petruș) intr-un dosar i s-a ridic at protectia, pentru ca si-a devoalat singur marturia
  • Procurorii din DNA nu falsifica probe, respecta legea
  • Modul in care lucreaza e supus controlului judecatoresc, in toate dosarele noastre
  • Judecatorii verifica daca s-a respectat legea la administrarea probelor
  • E in curs o verificare a Inspectiei Judiciare. Am fost intrebata ce am facut? Am facut ce prevede legea. Orice suspiciune de abatere se cerceteaza de IJ
  • IJ s-a seziat luni, doi dintre colegii ale caror nume au fost vehiculate in presa au sesizat chiar ei CSM
  • Asteptam sa se verifice modul in care s-a lucrat in acest dosar
  • Am declarat la preluarea mandatului toleranta zero la coruptie, la neprofesionalism in DNA
  • Nu e prima oara cand sunt incidente cu privire la activitatea DNA
  • A fost prima oara in mandatul meu cand un procuror sef a fost investigat pentru coruptie, a fost arestat si condamnat
  • Atunci cand procurorii nu au respectat legea, am sesizat IJ, am cerut CSM revocarea unor procurori care nu si-au indeplinit atributiile
  • La primul semn ca un procuror nu a respectat legea, am reactionat, conform atributiilor legale
  • Avem mecanisme interne de autocuratare
  • Dar asta nu inseamna ca toti procurorii sunt la fel
  • In ultimii 4 ani DNA a obtinut cele mai bune rezultate
  • Peste 70 de demnitari trimisi in judecate, doi prim ministri, ministri, deputati si senatori
  • DNA a dovedit ca legea e egala pentru toti
  • Daca un procuror a incalcat legea, nu inseamna ca toti sunt la fel
  • Nu trebuie sa culpabilizam tot corpul procurorilor si sa spunem ca asa se lucreaza. Nu, nu asa se lucreaza
  • E o coincidenta ca in ultimul an s-au pronuntat sentinte pentru persoane dintr-un partid, in dosare investigate de DNA? Ma intreb
  • Nu se falsifica probe in DNA. Cine incalca legea, imediat se iau masurile legale
  • Nu cred ca acest atac e intamplator. Asistam in ultima perioada la un festival disperat al inculpatilor, care spun neadevaruri, parti de adevar
  • Aici nu e vorba de Kovesi, si va reamintesc ce am zis la primul raport de activite. DNA nu e un om, DNA e o institutie
  • Acest atac nu e despre Kovesi, e despre procurorii care si-au facut treaba. Vizeaza ingenucherea statului roman, umilirea societatii si a poporului roman
  • Suntem atacati ca ne-am facut treaba
  • Justitia e sub un asalt de peste un an
  • Daca ne uitam cine ataca vedem inculpati condamnati, trimisi in judecata, oameni care au bani, resurse, posibilitati si care vor sa decredibilizeze justitia, ce s-a facut corect, sa duca in derizoriu faptele de coruptie
  • Daca esti condamnat azi pentru o fapta de coruptie pare ca nu e atat de grav in opinia unor inculpati
  • Aici vorbim de un mesaj transmis intregii societati si in special justitiei

 

 

Intrebari

 

 

Din ce ati citat acele dialoguri dintre emisarii lui Cosma?

Din raportul scris primit vineri in care procurorii au relatat discutia. Discutia e inregistrata. Toate activitatile s-au derulat conforma legii
Nu pot sa confirm sau sa infirm daca exista ordonanta. S-a respectat legea


Daca DNA face din probe o declaratie publica, nu se incalca legea?

Nu va confirm daca e autorizare din partea judecatorului, CPP prevede mai multe posibilitati de a face o inregistrare

In comunicarea publica respectam ghidul de comunicare publica al CSM. Cei care considera ca am incalcat legea prin modul in care am comunicat public pot adresa o sesizare Inspectiei Judiciare, care va verifica


Veti merge in instanta cu aceste probe?

E un dosar in lucru, procurorul decide ce probe pot fi utile cauzei. Din pacate, nu pot sa raspund la intrebare, e strict raspunderea procurorului de caz ce probe foloseste

Cine a decis ca in comunicat sa apara aceste citate?

Orice comunicat de presa e responsabilitatea mea

Procurorii Onea si Negulescu au marturisit sa vina seful DNA Prahova si ca dvs ati fost foarte incantata. Asa procedati si in alte dosare?

De unde ati citat afirmatia?

Sunt inregistrarile...

Sunt supozitii aparute in spatiul public. Teoretic nu comentez supozitiile. dar va raspund. Nu am avut nicio discutie cu Negulescu, Vlad Cosma despre modul de ancheta, si ce trebuie facut. Aceasta speculatie a aparut intr-o inregistrare care nu e facuta in sediul DNA

Probabil in sediul Curtii de Apel Ploiesti, cand Negulescu nu era procuror, moment in care nu il cunosteam pe Negulescu, deci nu puteam sa am o discutie cu el


A fost la dvs seful DNA Prahova? Ati avut aceasta discutie, ca ati fost foarte incantata?

Nu am avut niciodata o astfel de discutie cu procurorul Onea, nici cu cu Negulescu. In discutiile profesionale nu vorbim de satisfacii, ci de criterii de performanta


Aveti ceva sa va reprosati?

Si ca om ai tot timpul ceva sa iti reprosezi


De cate ori a renuntat Vlad Cosma si a primit reducerea la jumatate a pedepsei? De ce a primit calitate de martor protejat? Va veti da demisia tinand cont ca se imputa atatea lucruri?

Vlad Cosma a facut mai multe denunturi, din motive evidente, nu spun cate sunt, confirm ca a venit din proprie initiativa, nu a fost cautat de procuori, s-a prezentat singur

Nu pot sa confirm in cate dosare a promit identitate protejata

Spun cetatenilor la unele intrebari nu pot raspunde pentru ca sunt chestiuni ce tin de ancheta si nu pot comenta public

Intr-un dosar, in care a fost discutat in ultimele zile, a avut calitate de martor protejat

Potrivit CPP ca nd un martor e amenintat, cand exista riscuri asupra vietii, ca va suferi repercusiuni, legea prevede posibilitatea ca identitatea sa reala sa fie protejata

Aici martorul primeste alta identitate, un alt nume consemnat in ordonanta, cu care apare in proces, numele real fiind protejat

E o procedura care se foloseste peste tot in lume, nu este o procedura inedita
Aceasta ridicare a protectiei are loc cand masurile care au impus luarea protectiei au disparut

Legat de a doua intrebare: Nu e vorba de Kovesi aici, e vorba de asaltul asupra justitiei, de festivalul inculpatilor care vor sa umileasca societatea, romanii. Nu am niciun motiv sa imi dau demisia, am respectat legea in tot ce am facut


Aceste proceduri presupun si conspirarea anumitor dovezi? Si probele pot avea un regim conspirat? Procurorul Negulescu a lucrat in dosarele in care Cosma era martor protejat?

In CPP sunt prevazute mijloacele ce pot fi folosite pentru a obtine probe

In toate dosarele respectam dispozitiile legale

Nu pot sa fac publice metodele prin care protejam identitatea unor persoane

La modul general, cand o persoana, indiferent ca e cu identitate protejata sau reala, are posibilitatea sa puna la dispozitia anchetatorilor documente. Sunt situatii in care martorul aduce documente

Sunt situatii in care, intrebat despre anumite imprejurari, spun: cu privire la acest aspect am documente, nu le am la mine

Legea nu prevede expres ca martorul trebuie sa vina cu documentele. Depunerea se poate face personal, prin posta, fax, email, prin avocat

Daca ne refeirm strict la speta dezbatuta, modul in care au fost depuse documentele la dosar face obiectul verificarii de catre Inspectia Judiciara. IJ va decide daca au fost depuse lagal sau nelegal, e atributul exclusiv al sau. Nu trebuie sa judecam la televizor daca un document a fost depus legal sau nu

Procurorul Negulescu nu a lucrat in aceasta speta in care martorul a avut identitatea protejata


Cand ati aflat despre actiunile procurorului Negulescu?

La momentul incare si-a inceput activitatea in DNA, cred ca avea o vechime de peste 20 de ani in magistratura. Nu era nicio cercetare disciplinara in curs, nu am primit nicio sesizare privind conduita sa

In cadrul DNA se fac controale cu privire la modul in care se lucreaza din punct de vedere al ritmicitatii. Nu se asista la audieri

Nu am primit plangeri, reclamatii, am vazut cu totii ca au aparut anumite inregistrari in care parea ca are un comportament care nu e potrivit pentru un magistrat

La acel moment si-a dat demisia din DNA

E foarte greu pentru seful institutiei, sunt in DNA peste 11.200 de dosare, zilnic sunt 70 - 80 de audieri. Daca persoanele cu care intra procurorul in contact nu au reclamat acest lucru...

Dar repet, la primul semn cand aflam ca un procuror nu a respectat legea, am reactionat. Cand am vazut acele inregistrari si acel comportament cu care personal nu sunt de acord...

Unii au incalcat legea, codul deontologic, aceste lucruri s-au verificat, s-au luat masurile legale. Cand au aparut primele indicii, am dispus masuri


Tudorel Toader spunea ca are un raport si e pregatit cu o masura. La ce raport se refera?

Nu stiu despre ce raport e vorba, nu am avut nicio discutie cu ministrul, singura discutie a fost in fata dvs la CSM, cand s-a dezbatut raportul de control al Inspectiei Judiciare anul trecut.

De la acel moment nu am mai avut nicio discutie cu el. Nu mi s-a cerut niciun fel de date, ca atare imi e foarte greu sa va raspund ce are in vedere. Nu pot sa raspund in locul ministrului de Justitie

Daca tot am vorbit de controlul IJ, anul trecut DNA Ploiesti a fost contorlat de IJ, inclusiv din perspectiva managementului. Nu s-au constatat deficiente, nu s-au facut propuneri de revocare din functie sau alte recomandari


In inregistrari apare un document atribuit lui Sebastian Ghita. Presa spune ca ar fi fost trimis la DNA de catre dl Coldea?

E un aspect care urmeaza sa fie verificat de IJ. Nu pot confirma ca inscrisul prezentat public e identic cu cel de la DNA. IJ va verifica cum au fost depuse la dosar documentele si daca s-a respectat legea si va lamuri cine a trimis documentul si daca a fost trimis legal sau nu


Sebastian Ghita spunea ca ati fost prezent la el acasa. E adevarat? Daca prezinta dovezi, va dati demisia?

Anul trecut, exact pe vremea asta, am raspuns la aceste intrebari. Am spus ca e prima si ultima oara cand comentez afirmatiile nereale ale inculpatilor. Cred ca e momentul sa imi rezerv dreptul ca atunci cand inculpatii fac afirmatii neadevarate sa nu intru in discutii cu acestia


In foarte multe dosare sunt folosite denunturi ale unor persoane condamnate, care sunt luate de bune...

Sunt situatii in care inculpatii fac denunturi, e dreptul lor. Nu putem interzice unor persoane sa faca denunturi, accesul la justitie e liber

Nu luam de bun orice denunt, in spatele denuntului de foarte multe ori sunt alte interese. Orice denunt e verificat, poate fi confirmat prin probe sau poate fi infirmat. Nu inseamna ca un inculpat care face un denunt automat procurorii trimit in judecata


Inregistrarile arata administrarea probelor in dosarul privind campania electorala

Am vorbit despre toate dosarele, in care a fost audiat ca martor si ca inculpat

Dosarul la care fac referire a fost transmis printr-un comunicat de presa, deci probele nu au fost verificate de judcator

Ma refer la dosarul in care cei doi inculpati au fost trimisi in judecata

Pentru dosarele in curs de investigare, oricine considera ca procurorl nu a respectat legea, poate sesiza Inspectia Judiciara


Luati in calcul posibilitatea suspendarii vreunui procuror?

Legea nu prevede nicio posibilitate a procurorului sef de a suspenda procurorii din functie, e competenta CSM. Eu nu pot suspenda procurorii, nu am acest atribut, care este la CSM


Spuneati ca DNA Ploiesti e o structura de elita. Sunteti la fel de multumita?

Eu nu am nicio certitudine ca acele inregistrari sunt reale sau nu. Va intreb, toata activitatea DNA se rezuma la un dosar in care un inculpat condamnat face afirmatii despre un procuror?
Faptul ca un inculpat acuza un procuror nu inseamna ca acuzatia e adevarata. Sa asteptam sa vedem daca se verifica


Ati cerut explicatii procurorului Onea?

Sigur. Sigur ca am vorbit la telefon, vorbesc cu toti colegii la telefon. Am solicitat si explicatii scrise, cum e firesc


Cum a fost posibil ca Vlad Cosma sa faca acele inregistrari, au fost in sediul DNA?

Atunci cand persoanele sunt citate, se face un control la intrarea in sediu, dar care are ca scop prevenirea unor fapte de violenta, inclusiv autoranirea

Sa fim realisti, traim in era informationala, e foarte dificil sa controlezi un om, sa-i controlezi toate hainele. O astfel de inregistrare poate fi facuta, suntem constinenti cu totii ca persoana din fata ta te poate inregistra. Acest lucru arata ca nu avem nimic de ascuns. Orice procuror care respecta legea nu se teme ca este inregistrat

Sunt situatii in care si procurorii cand fac audieri inregistreaza. Nu pot reprosa colegilor ca cineva a intrat in sediu si a facut o inregistrare

In ce-l priveste pe Sebastian Ghita, in septembrie 2016 am spus ca am raspuns la aceste intrebari in mod repetat, am spus ca sunt minciuni lansate in spatiul pubic

Aici eu nu am iesit sa-i raspund inculpatului Vlad Cosma, ci sa va spun ca nu falsificam probe, sa raspunde cetatenilor cinstiti din Romania care se intreaba daca in Romania se adminsitreaza corect probe

Eu raspund oamenilor cinstiti din Romania, care cred sau nu in DNA. Care intreaba: aveti probleme cu procurori care nu respecta legea? Da, cateodata avem probleme, dar luam masuri

Cand vedem un festival disperat al inculpatilor care ne ataca, inregistrari trunchiate, e normal sa iesim sa dam explicatii, ce am facut sau ce nu am facut

Nu suntem o institutie perfecta, ne dorim sa fim. Dar la astfel de acuzatii nu putem sa avem pasivitate

Eu asta le spune cetatenilor: nu falsificam probe si respectam legea

Avem un dublu control, judecatoresc si din partea Inspectiei Judiciare, suntem controlati tot timpul

Daca cineva a inteles ca am iesit sa raspund inculpatilor se insala, eu nu raspund inculpatilor

Dar la anumite neadevaruri am raspuns in mod repetat. Sigur ca imi rezerv dreptul, daca sunt intrebata de mai multe ori acest lucru, sa spun ce e o situatie lamurita

In legatura cu acest inculat, am raspuns la toate intrebarile


Sunteti pregatita pentru orice decizie a ministrului Justitiei?

Nu am avut nicio discutie cu el, nu mi-a cerut nicio explicatie

Am avut o discutie doar cu procurorul general Augustin Lazar

Sunt in functia asta de 4 ani, am un mandat pe care trebuie sa il duc la capat, sunt pregatita pentru orice implica aceasta functie

Pana nu va exista o solutie legala, imi voi continua mandatul

Pot sa va spun ca nu ne-a intrebat nimeni daca ce a aparut in presa e real sau nu


Daca Vlad Cosma a depus plangere in 9 februarie, ce sens mai avea santajul?

Cred ca trebuie sa va raspunda inculpatul

Cand s-a dechis dosarul de santaj?

Vorbim de un dosar deschis anul trecut, apoi unul in februarie, cele doua cauze au fost reunite intr-un singur dosar


Personal, va asteptati ca ministrul Justitiei sa va revoce? Dar decizia finala o ia seful statului. Ati discutat recent cu presedintele, v-a cerut explicatii?

Singurele explicatii pe care le-am dat au fost catre procurorul general. Legea nu prevede o informare de alt tip catre alte institutii

Aici vorbim de Justitie si de asaltul asupra Justitiei si de mesajul care se intentioneaza sa se dea celor din Justitie, nu vorbim de mine personal; despre mesajul care se transmite celor care au avut curajul sa lupte cu coruptia la nivel inalt

Pentru ce acest asalt? Pentru ca s-au pronuntat anumite condamnari. Cine ataca? Inculpatii disperati


Revin cu aceeasi intrebare: ati discutat cu dl Iohannis?

Nu, de cand au aparut aceste informatii publice, nu


Despre raportul comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile din 2009, unde se spune ca ati participa la intalnirea de la Gabriel Oprea. Ati fost?

Ce am avut de raspuns comisiei am raspuns in scris. Va rog sa ma intrebati ce am facut in calitate de procuror sef al DNA, va rog sa ma intrebati in aceasta calitate


Aveti obiceiul sa criticati deciziile CCR. Cum se impaca acest lucru cu pozitia de procuror-sef?

Va rog sa imi dati un singur exemplu

Despre decizia CCR privind abuzul in serviciu

Va respect opinia, spuneti ca e o critica... Nu, cand spun ca dosare au fost inchise ca urmare a deciziei CCR, prezint efectele deciziei

Am prezentat statistic care sunt efectele deciziei. In 2016, am spus ca in urma unei decizii a CCR activitatea procurorilor care participa in sedinta de judecata a crescut cu 40%

E obligatoriu pentru un sef al unei institutii sa prezinte efectele unei decizii asupra sa

Nu am criticat deciziile CCR, am prezentat efectele lor, le-am respectat intotdeauna


Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a spus ca i-ati cerut urgentarea unui dosar

Nu am avut niciodata discutii cu ea despre un dosar in care sa fie inplicat un ministru care urma sa ajunga premier. Nu am avut niciun fel de discutie in acest sens

E totusi interesant, dupa ce am cerut revocarea sa din DNA, ca apar astfel de afirmatii. Nu am avut o astfel de discutie cu ea si nu i-am cerut sa urgenteze niciun dosar

Treaba procurorului sef sa le ceara procurorilor sa solutioneze dosarele vechi


E adevarat ca Negulescu a avut o relatie personala cu Andreea Cosma?

Nu stiu ce sa raspund, nu ii intreb pe procurori despre viata lor personala, nu verific ce fac ei in timpul liber

Aveti informatii ca a favorizat anumite persoane?

Primele informatii le-am vazut cand au aparut acele informari in spatiul public si atunci am luat si masuri

Aveti incredere ca veti avea un control de la IJ?

Nu am avut un conflict cu IJ, am contestat anumite aspecte la CSM, ne vom supune verificarilor

Si noi dorim sa se lamureasca aceasta situatie


Stiti de solicitarea ministrului de Interne?

Nu am primit nicio solicitare oficiala, am luat la cunostinta din spatiul public, de fiecare data am raspuns institutional, nu prin intermediul presei

Ii voi raspunde doamnei Carmen Dan, voi vedea ce motive a invocat, nu pot sa va spun ce decizie voi lua pana nu vad solicitarea


Ma refer la toti cei care fiind condamnati sau cercetati au facut turul televiziunilor, sunt seara de seara in studiourile televiziunilor, inculpati condamnati sau cercetati


Ghita, Adamescu Jr, toti sunt fugiti.. Aveti vreo vina?

Sunt situatii in care anumiti inculpati nu mai au masura preventiva, in aceste situatii DNA nu are niciun fel de atributii. Chiar si cand e control judiciar, DNA nu are nicio atributie

Polita Romana e cea mai in masura sa ne spuna ce impedimente sunt pentru a preveni astfel de situatii cand inculpati sub control judiciar pleaca din tara

 

Eu nu am spus ca am discutat cu procurorul Negulescu, ci cu procurorul Onea. Nu am avut nicio discutie telefonica cu Negulescu de cand a plecat din DNA. Si anterior am discutat intotdeauna cu procurorul sef, cu el vorbesc

Cand au aparut inregistrarile, am avut o discutie cu Onea si cei de la Ploiesti

A recunoscut ca el e in inregistrari?

A facut conferinta de presa si a spus ca nu poate spune 100% ca e vocea lui. Cand l-am intrebat, mi-a spus ca nu poate preciza daca e vocea lui. Ramane sa dea explicatii la IJ


Majoritatea parlamentara s-a pronuntat pentru revocarea dvs

Nu comentez ce zic politicienii


Spuneati ca justitia e atacata. Ce veti face?

Ce am facut si pana acum, ne continuma anchetele, lucram profesionist, nu cred ca la vreun moment am dat senzatia ca ne-am intimidat. O sa vedem daca dupa aceste inregistrari cadrul legal ramane acelasi

Eu niciodata nu am cerut apararea unui procuror, ci apararea independentei sistemului judiciar. Nu am cerut apararea procurorului Negulescu

Cand a aparut prima inregistrare, mi-a spus ca e un colaj, ca nu e vocea lui, dupa care stiti ce a urmat, si-a dat demisia si a plecat din DNA

Era vorba de atacuri ale unui alt inculpat cu privire la activitatea procurorilor

In raportul IJ despre Ploiesti se spune ca a incalcat in trei dosare diferite dezvaluire de date in dosare penale. Pentru aceste aspecte e cercetat

Eu m-am referit la controlul despre activitatea DNA Ploiesti, cu exceptia lui Negulescu, care era cercetat de IJ

IJ a verificat ce masuri a luat DNA Ploiesti pentru a preveni fapte de genul celor ale lui Negulescu, ocazie cu care s-a constatat ca toate masurile legale ce puteau fi dispuse au fost dispuse

Sunt aproape 500 de persoane in DNA, avem 150 de procurori. Ca sef, nu poti sti ce face un procuror acasa. Sigur, la birou, daca are un comportament neadecvat, observi. Ce vorbeste la telefon in timpul liber, nu poti...

Anterior acelor inregistrari nu am primit nicio informare despre un asemenea comportament

Avem un cod deontologic si de procedura penala pe care trebuie sa-l respectam

Vorbim de un procuror care a lucrat 20 de ani in sistem. Daca era un procuror care constant incalca legea, nu a vazut nimeni?


Ce ati facut dupa ce a fost exclus?

Am avut o discutie si i-am cerut sa plece


Nu aplicati aceeasi masura pentru Onea in acest moment?

La momentul discutiei cu Negulescu, nu fac public ce am discutat, am considerat ca e timpul sa plece din DNA. Sa nu comparam ce a facut dl Onea cu ce a facut un procuror. DNA nu inseamna Neguilescu

In acest moment nu am toate elementele pentru a-i cere procurorului Onea sa plece din DNA, pentru ca apar cateva pasaje in care spune "da, bine"

IJ a verificat si a spus ca procurorul Onea a luat toate masurile pentru preintaimpinarea acestor situatii

Am masura revocarii cand constat ca un procuror a fost sanctionat disciplinar sau si-a indeplinit necorespunzator atributiile

Nu am astfel de elemente

Haideti sa asteptam IJ, care e din afara DNA, sa stabileasca daca nu procuror din DNA a incalcat legea sau nu. A deschide o ancheta in paralel ar insemna sa ma suprapun peste IJ

La primul element ca nu procuror a incalcat legea, de fiecare data am reactionat si am sa reactionez

Am avut anul trecut o problema cu acest procuror, nu neaga nimeni. Dar asta nu inseamna ca toti procurorii DNA lucreaza asa si DNA trebuie desfiintata

De fiecare data cand un procuror a incalcat legea, care obtine o achitare unde constata instanta ca a gresit, de fiecare data am luat masuri

DNA e o structura de elita, trebuie sa fie doar procurori curajosi si profesionisti. Nu ne dorim printre noi oameni care nu muncesc, care incalca legea

S-a muncit in acesti 4 ani. Echipa din DNA a obtinut cele mai bune reultate din istoria institutiei si nu e normal ca un incident izolat sau un procuror care nu a considerat necesar sa aiba un alt comportament sa distruga munca intregii echipe


Cum vedeti ideea ca orice discutie sa fie automat inregistrata?

Exista prevedere in CPP care prevede ca discutiile sa fie inregistrate. Unii procurori pornesc camera imediat ce intra inculpatul, altii cand incepe audierea. Inculpatii vin cu avocati, exista obligatia de respectare a procedurii

Si daca nu respecta?

O sa vedem in acest caz daca s-a respectat sau nu

Daca nu respecti legea cand administrezi o proba, ea poate fi lovita de nulitate


Pe o scara de 1 la 5, ce nota ati da pentru impactul mediatic al acestui scandal? E cel mai grav atac?

Nu sunt sociolog. Rolul meu nu e sa fiu simpatica, nici sa ridic imaginea sau nu. Cetatenii trebuie sa judece

Rolul meu a fost sa explic cetatenilor ce e real si ce nu e real, si ca nu falsificam probe. Treaba mea e ca aceasta institutie sa mearga


Discutiile lui Negulescu nu erau din DNA, erau cand lucra la parchetul Curtii de Apel Bucuresti

In ce priveste discutia atribuita lui Onea, nu m-am lamurit cu ea. Fiind o inregistrare scurta, mi-a spus ca nu isi poate da seama daca era din cadrul unei anchete sau din alta parte. Eu nu am fost in acel birou cand s-au facut acele inregistrari


Cand un procuror primeste spre colaborare o persoana, raporteaza mai departe sefului iearhic?

Cand deschid o ancheta, inregistreaza dosarul intr-un registru

De obicei, colegii au anuntat despre anchete cand au dispus diferite masuri

Daca doresc un flagrant, avem un fond de flagrant si atunci trebuie o solicitare


Cum vedeti intentia ministrului Justitiei privind o posibila revocare a dvs?

E atributul ministrului Justitiei. Cand va avea o decizie, o sa aflu, pana atunci nu e niciun motiv de ingrijorare, trebuie sa imi fac treaba


Dvs vi s-a cerut sa cadeti la pace?

Niciodata


Procurorul Onea e fostul sef al dlui Negulescu. Cata incredere puteti avea in el daca se adeveresc inregistrarile?

Aici nu vorbim de incredere, vorbim de procedura. Cand a aparut ceva legat de un dosar al lui, primul lucru e sa-l intreb, el isi asuma in scris, am un raport scris

Eu trebuia sa verific daca informatiile sunt reale sau nu. Primul lucru e sa il intreb pe procuror

Si l-ati crezut?

Eu nu am spus ca l-am crezut sau nu, am spus ca am primit un raport scris, pe care l-am inaintat procurorului general. Eu nu pot sa speculez in acest moment

Informatiile pe care inculpatii le lanseaza in spatiul public nu sunt dovedite in niciun fel

Daca se dovedeste ca un procuror e corupt, da, dar pana acum vorbim de inculpati, condamnati si trimisi in judecata ca nu lucram legal... Haideti sa asteptam finalul cercetarilor, si noi vrem sa se afle adevarul


Ce veti face daca veti fi revocata, ce planumri aveti?

Preluati metodele procurorilor, intrebati de mai multe ori...

Spre linistea multora, nu o sa intru in politica, cred ca sunt multe alte lucruri de facut


Sebastian Ghita spunea ca ati fost la el in Prahova. Ati fost sau nu?

Nu mai reiau a treia oara acest raspuns, ati auzit ce am spus


In sufrageria generalului Oprea ati fost?

Am raspuns si la aceasta intrebare


De ce refuzati sa mergeti in Parlament?

Am transmis raspuns scris ca nu detin date si informatii despre obiectul acelei comisii parlamentare


De ce inregistrarile cu Negulescu au fost luate in calcul si acestea nu?

Pentru ca din primele verificari a rezultat ca acest procuror nu si-a respectat conduita profesionala

Nu am spus ca inregistrarile au fost reale sau nu. In acest moment eu nu pot sa spun ca un procuror din Ploiesti a incalcat sau nu legea, sau codul deontologic


Ce inseamna sa decapam, sa ajungem la premier?

Sunt doua expertize in dosar care constata ca nu am facut acea afirmatie, chiar IJ a constatat ca nu am facut acea afirmatie, si nu am facut acea afirmatie

Inca din prima seara am precizat ca anumite afirmatii nu le-am facut. Nu as vrea sa fiu acuzata ca imi fac apararea in public, dar daca ascultati atent veti vedea ca nu am rostit acele cuvinte, redarea este gresita

O expertiza a Institutului de criminalistica a stabilit ca inregistrarea a suferit editari

Nu am luat laptopul la mine, va aratam cu un simplu soft de pe net si o relatare din fata DNA cum nu criticati DNA, ci il laudati

Acest lucru mi s-a intamplat mie si s-a dovedit printr-o expertiza, ca s-au facut juxtapuneri de cuvinte


Dar scrisoarea trimisa procurorilor?

Nu am trimis nicio scrisoare din subordine. Zeci de mailuri trimit zilnic

I-ati facut lasi?

NJu am trimis public un mail cu privire la ce spuneti dvs. Nu am trimis scrisori, nu i-am denigrati prin mailuri sau scrisori

Sunt de aproape 23 de ani in procuratura, am tinut mii de sedinte si imi respect statutul si stiu cum sa vorbesc cu colegii mei

Niciodata in 23 de ani nu am fost cercetata disciplinar. Cand a inceput asaltul asupra justitiei, am avut 15 cercetari disciplinare


Ce l-a recomandat pe dl Negulescu sa intre in DNA?

Unul dintre scenariile lansate e ca ministrul Justitiei e pregatit sa ceara revocarea, dar nu e singurul


Au aparut referiri legate de comasarea cu DIICOT. Ar putea fi numarate zilele DNA?

Nu am cunostinta de un proiect oficial, comentam propuneri oficiale, deci nu pot sa va dau un raspuns

Ar fi o idee buna?

Categoric nu, sunt doua structuri care au ca obiect de investigare fapte total diferite

Nu am vrut sa fiu acuzata ca nu raspund la toate intrebarile, dar cred ca cumva trebuie sa finalizam


Dl Dragnea spunea recent ca nu i se pune la dispozitie dosarul electronic

Imi rezerva dreptul de a nu comenta declaratiile inculpatilor. Am raspuns ziaristilor, potrivit codului de procedura, toate persoanele au dreptul sa ceara o copie dupa dosar. Tariful care se percepe e stabilit prin ordin scris si se respecta in totalitate


E o evaluare a ONU anul trecut a institutiilor din Romania legat de respectarea drepturilor omului si concluzia e ca am respectat drepturile omului


Vi se pare normal ca la DNA sa ajunga procurori cu rang de judecatorie?

E o procedura pe care o derulam, suntem foarte atenti, avem criterii clare, dar sunt situatii particulare in care anumite lucruri nu pot fi prevazute

Prin verificarea cunostintelor profesionale nu poti sa stii daca o persoana in timpul liber respecta codul deonbtologic


Legat de procurorul Moraru Iorga: in ce moment ati avut informatii ca nu lucreaza cum trebuie la Microsoft?

Verificarea activitatii sale a fost in coordonarea unui adjunct. Sectia in care a lucrat a fost in coordonarea lui Nistor Calin, care a facut controale periodice

In ce priveste dosarele mai vechi de un an, am avut foarte multe controale din partea IJ. Cand am constatat ca in dosarul Microsoft nu s-a lucrat ritmic, doamna procuror a facut un referat ca iese din dosar

Eu am dispus un control, au fost facute mai multe sesizari la IJ, o sa vedem raspunsul IJ


Ati avut vreo discutie cu oficiali europeni sau americani pe modificarea legilor penale?

Punctul de vedere al DNA a fost pulicat pe site. Nu am fost contactata in mod expres de institutiile pe care le-ati amintit pentru un punct de vedere

 

 

 

Sursa: Privesc.Eu România

Liviu Dragnea a anunțat că a discutat cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și că săptămâna viitoare va fi înființată o comisie parlamentară pentru activitatea SPP. Serviciul de protecție și pază este condus de argeșeanul Lucian Pahonțu.

Astăzi (miercuri - n.r.) am decis împreună cu domnul preşedinte Tăriceanu să convocăm Biroul permanent reunit pentru mâine (joi - n.r.), la ora 12,00, având ca punct principal pe ordinea de zi înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP, domnul Pahonţu, şi să vedem dacă a implicat instituţia în activităţi dincolo de sfera atribuţiilor legale”, a spus Dragnea la sediul PSD înainte de începerea şedinţei conducerii partidului.

El a adăugat că nu ştie dacă la această comisie va fi invitată şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

 

Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai Cabinetului. (...) Este un coleg de-al nostru - de mine s-a ascuns - Paul Stănescu - probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui - eu cred că vorbea doar în numele dumnealui - şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului. Dacă acelaşi tip de discuţie l-a avut şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, putem începe să avem explicaţii. Mi se pare un lucru foarte grav”, spunea preşedintele PSD.

Vicepremierul Paul Stănescu a confirmat ulterior aceste informaţii.

Pe 31 ianuarie, el a afirmat că Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un “prieten” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi ‘executat’ şi că el ar putea prelua ”şi partidul chiar”. “A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării, că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a povestit Stănescu la Parlament.

Tot la acea dată, în şedinţa de guvern, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că nu vrea să beneficieze de protecţia SPP, la fel şi membrii Cabinetului său.

 

 

 

Social - democrații fac în aceste ore o analiză a celor peste 130 de secretari de stat din toate ministerele în cadrul unui Comitet Executiv al PSD. Unii lideri județeni au venit deja cu propuneri de înlocuiri. PSD Argeș dorește un post de secretar de stat la ministerul Transporturilor, pentru Gheorghe Mihăiță. Se pare că săptămâna viitoare ar putea fi convocată o altă ședință a Comitetului Executiv în care să fie analizată și activitatea miniștrilor. Ar trebui spus că și la ALDE vor fi schimbări. 4 din 14 secretari de stat vor fi schimbați pentru slaba performanță în ministere, cumulat cu slaba activitate politică.

Surpriza vine de la Liviu Dragnea care a anunțat că va cere colegilor convocarea în luna martie a unui Congres extraordinar, în care va cere inclusiv reconfirmarea sprijinului pentru șefia partidului.

Dragnea a precizat că la acest congres nu va fi desemnat şi candidatul partidului la Preşedinţie.

El a spus însă că va fi redefinit programul de guvernare. ”Vreau să redefinim programul de guvernare, vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupurile ilegitime, să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti, vreau să angajăm PSD în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai anunţat că unul dintre motivele organizării congresului extraordinar va fi "punerea în matca lor a instituţiilor de forţă".

 

Fostul deputat PNL de Arges Theodor Nicolescc a fost condamnat la 9 ani si 4 luni de inchisoare in dosarul mafiei ANRP.

Miercuri, Curtea de apel Bucureşti a decis condamnarea lui Horia Georgescu la 4 ani închisoare cu executare în dosarul privind despăgubirile de la ANRP.

Potrivit deciziei instanţei, din cei 4 ani de închisoare se va scădea perioada în care Georgescu a stat în arest preventiv, respectiv 18 martie 2015 - 9 iulie 2015. În plus, Horia Georgescu nu are voie să ocupe o funcţie publică pe o perioadă de cinci ani, după executarea pedepsei.

În acelaşi dosar, fostul deputat Cătălin Theodor Nicolescu a fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare, iar fostul deputat UDMR Marko Attila-Gabor (dat în urmărire internaţională) a primit 5 ani închisoare cu executare.

Condamnări au primit şi alte persoane care la data faptelor făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: Ingrid Zaarour (preşedinte al ANRP) - 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, Mihnea-Remus Iuoraş (vicepreşedinte ANRP) - 4 şi 6 luni ani cu executare, Ingrid Popa-Mocanu (vicepreşedinte ANRP) - 4 ani cu executare, Remus Baciu (vicepreşedinte ANRP) - 6 ani şi 4 luni cu executare, Cătălin Canagiu (reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice) - 4 ani închisoare cu executare.

Totodată, Florin Hanu (evaluator autorizat) a primit 5 ani închisoare cu executare, iar Cornel Drulă şi Niculai Nistor, ambii evaluatori autorizaţi, au primit câte 2 ani cu suspendare.

În schimb, Gheorghe Vişoiu (angajat ANRP) a fost achitat, el primind o amendă administrativă de 1.000 lei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

 

MINUTA:

Sentinţa penală nr.30/F din 14.02.2018 - În baza art. 386 C.p.p. respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin, a faptei de luare de mită reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 şi 5 C.pen. (24 acte materiale), în infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prevăzută de art. 289 C.p. rap. la art. 6 şi 7 lit. a din Legea nr. 78/2000. În baza art. 386 C.p.p. respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul Drulă Dorin Cornel, a faptei reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 al. 1 V.C.p. În baza art. 386 C.p.p. respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul Baciu Remus Virgil, a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, din 3 infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., în trei infracţiuni de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 298 C.p., cu aplicarea art. 38 C.p. În baza art. 386 c.p.p. admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Baciu Remus Virgil şi cea formulată de instanţă din oficiu, şi dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Georgescu Horia, Marko Attila Gabor, Canangiu Cătălin Constantin şi Vişoiu Gheorghe astfel: În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei Zaarour Ingrid, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Iuoraş Mihnea Remus, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Nicolescu Theodor Cătălin, din trei infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei Mocanu Ingrid Luciana, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Baciu Remus-Virgil, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Georgescu Horia, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Marko Attila Gabor, din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Canangiu Cătălin Constantin, din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi art. 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Vişoiu Gheorghe în actul de sesizare, din trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi 38 al. 1 C.p., într-o infracţiune de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi 5 C.pen. Face aplicarea art. 5 C.p. şi: În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 V.C.p. rap. la art. 2481 V.C.p., cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p., cu aplic. art. 74 al. 2 V.C.p., art. 76 al. 1 lit. b V.C.p. şi cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpata Zaarour Ingrid la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 65 V.C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita o funcţie publică) V.C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 861 V.C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. Pe durata suspendării sub supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - Se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; - Va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - Va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; - Va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 V.C.p. Face aplicarea art. 71 a. 1, 5 - 64 al. 1 lit. a teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita o funcţie publică) V.C.p. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Iuoraş Mihnea-Remus la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 89 C.p. anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 şi 35 al. 1 C.p. prin sentinţa penală nr. 619/10.10.2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 53/A/16.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Constată că cele două fapte sunt concurente. În baza art. 38-39 C.p. contopeşte pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 619/10.10.2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 53/A/16.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 al. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 al. 5 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea şi arestul preventiv de la 17.03.2015 la 09.07.2015 inclusiv. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p.. În baza art. 289 C.pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Nicolescu Theodor Cătălin la pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 38 - 39 C.p. contopeşte pedepsele concurente şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. aplică pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 al. 5 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26.03.2015 la 19.01.2016 inclusiv. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata Mocanu Ingrid Luciana la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea de 24 de ore din 16.03.2015 şi arestarea preventivă din 18.03.2015 la 09.07.2015 inclusiv. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Baciu Remus-Virgil la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. Constată că pedeapsa aplicată este concurentă cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g C.p., aplicată prin sentinţa penală nr. 62/15.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 97/A/16.04.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 38 - 39 C.p. contopeşte pedepsele concurente şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. contopeşte pedepsele complementare concurente şi aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 al. 5 C.p. contopeşte pedepsele accesorii concurente şi aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. Menţine măsura confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.134.900 lei luată prin sentinţa penală nr. nr. 62/15.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 97/A/16.04.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 72 C.p. deduce prevenţia şi perioada executată de la 27.08.2011 la 28.01.2012 şi de la 16.04.2014 la 06.02.2017 inclusiv. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 69/16.04.2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II - Penală şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Georgescu Horia la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea de 24 de ore din 16.03.2015 şi arestarea preventivă din 18.03.2015 până la data de 9.07.2015 inclusiv. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Marko Attila-Gabor la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 15 al. 2 Legea nr. 187/2012 anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 V.C.p. rap. la art. 2481 V.C.p. cu aplic. art. 5 C.p., art. 74 al. 1 lit. a şi 76 al. 1 lit. b V.C.p. prin sentinţa penală nr. 715/28.06.2012 pronunţată de Judecătoria Buzău Secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1179/26.11.2014 a Curţii de Apel Ploieşti Secţia Penală. Constată că faptele sunt concurente. În baza art. 38-39 C.p. contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 715/28.06.2012 pronunţată de Judecătoria Buzău Secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1179/26.11.2014 a Curţii de Apel Ploieşti Secţia Penală, şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 45 al. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 al. 5 lit. a C.p. contopeşte pedepsele accesorii concurente şi aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 399 C.p.p. menţine măsura arestării preventive în lipsă. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Canangiu Constantin-Cătălin la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea de 24 de ore din 16.03.2015 şi prevenţia de la 18.03.2015 la 09.07.2015 inclusiv. În baza art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Hanu Alexandru Florin la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C.p. În baza art. 289 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Hanu Alexandru Florin la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C.p. În baza art. 38-39 C.p. contopeşte pedepsele aplicate, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 al. 5 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C.p. În baza art. 72 C.p. deduce reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 17.03.2015 la 30.03.2016 inclusiv. În baza art. 11 pct. 2 lit. a V.C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. b1 V.C.p.p. rap. la art. 181 V.C.p. achită pe inculpatul Vişoiu Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 V.C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 V.C.p. rap. la art. 2481 V.C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p. şi art. 5 C.pen. În baza art. 181 V.C.p. şi art. 91 lit. c V.C.p. aplică inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei. În baza art. 26 V.C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 V.C.p. rap. la art. 2481 V.C.p. cu aplic. art. 74 al. 2 V.C.p., art. 76 al. 1 lit. b V.C.p. şi cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Drulă Dorin-Cornel la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 65 V.C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita profesia de evaluator) V.C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 861 V.C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Pe durata suspendării sub supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - Se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; - Va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - Va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; - Va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 V.C.p. Face aplicarea art. 71 a. 1, 5 - 64 al. 1 lit. a teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita profesia de evaluator) V.C.p. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data de 16.03.2015, şi arestat preventiv de la 18.03.2015 la 9.07.2015 inclusiv. În baza art. 26 V.C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 V.C.p. rap. la art. 2481 V.C.p., cu aplic. art. 74 al. 2 V.C.p., art. 76 al. 1 lit. b V.C.p. şi cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Nistor Neculai la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 65 V.C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita profesia de evaluator) V.C.p. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 861 V.C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Pe durata suspendării sub supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - Se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; - Va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - Va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; - Va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 V.C.p. Face aplicarea art. 71 a. 1, 5 - 64 al. 1 lit. a teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita profesia de evaluator) V.C.p. Constată că inculpatul a fost reţinut 24 de ore în data de 16.03.2015 şi arestat la domiciliu de la 18.03.2015 la data de 22.04.2015 inclusiv. În baza art. 25 al. 3 C.p.p. anulează Decizia nr. 4764/FF/25.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor Vişoiu Valentin (pentru cota de 71%), Manole Gheorghe Adrian (pentru cota de 12%) şi Barbu Florin Şerban (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 lei, titlurile de conversie nr. 942/29.09.2008 emis în favoarea intimatului Barbu Florin Şerban, nr. 943/29.09.2008 emis în favoarea intimatului Manole Gheorghe Adrian şi nr. 944/29.09.2008 emis în favoarea intimatului Vişoiu Valentin. Repune părţile în situaţia anterioară, şi dispune restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii Vişoiu Valentin (71%), Manole Gheorghe Adrian (12%) şi Barbu Florin Şerban (17%) a sumei de 375.050.942 lei către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor. În baza art. 397 şi 25 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi obligă în solidar pe inculpaţii Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea - Remus, Nicolescu Theodor-Cătălin, Mocanu Ingrid - Luciana, Baciu Remus Virgil, Georgescu Horia, Marko Attila Gabor, Vişoiu Gheorghe, Canangiu Cătălin (acesta în limita sumei de 82.857.750 euro echivalent lei la data plăţii), Hanu Alexandru Florin (acesta în limita sumei de 69.730.320 euro echivalent lei la data plăţii), Drulă Dorin Cornel, acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente ... (aceştia în limita sumei de 1.730.554 euro echivalent lei la data plăţii), şi Nistor Neculai, acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente SC .. SRL (aceştia în limita sumei de 13.127.430 euro echivalent lei la data plăţii), la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 84.588.304 euro echivalent lei la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei desfiinţate, conform art. 25 al. 3 C.p.p. În baza art. 112 al. 1 lit. e C.p. şi art. 289 al. 3 C.p. confiscă de la inculpatul Hanu Alexandru Florin suma de 10.000 euro şi de la inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin suma de 6.200.000 lei. Menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015 şi 7.04.2015 asupra bunurilor inculpaţilor Zaarour Ingrid, Vişoiu Gheorghe, Canangiu Constantin Cătălin, Georgescu Horia, Nicolescu Theodor Cătălin, Iuoraş Mihnea Remus, Drulă Dorin Cornel, Mocanu Ingrid Luciana şi Marko Attila Gabor, şi ia măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor Zaarour Ingrid, Vişoiu Gheorghe, Canangiu Constantin Cătălin, Georgescu Horia, Nicolescu Theodor Cătălin, Iuoraş Mihnea Remus, Drulă Dorin Cornel, Mocanu Ingrid Luciana şi Marko Attila Gabor, până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac. Ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, ale inculpatului Hanu Alexandru Florin, şi părţilor responsabile civilmente ... şi SC ... SRL, până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac. În baza art. 274 al.1, 2 şi 3 C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpaţii Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Georgescu Horia, Marko Attila Gabor, Canangiu Constantin Cătălin, Vişoiu Gheorghe, Hanu Alexandru Florin, Drulă Dorin Cornel în solidar cu partea responsabilă civilmente ... CO şi Nistor Neculai în solidar cu partea responsabilă civilmente SC .. CO SRL, la câte 18.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă inculpaţii Drulă Dorin Cornel, Mocanu Ingrid Popa, Zaarour Ingrid, Georgescu Horia, Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin şi Nistor Neculai, la plata sumei de 5.764 lei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice, cu titlul de onorariu cuvenit Comisiei de experţi. Respinge cererea apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul Marko Attila Gabor de majorare a onorariului avocaţial. Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul Baciu Remus Virgil, în cuantum de 500 lei, şi onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii Hanu Alexandru şi Marko Attila Gabor, în cuantum de câte 520 lei, vor fi avansate din fondurile MJ. Cu apel în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2018.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.