Mircea Sararescu

Mircea Sararescu

Un piteștean în vârstă de 78 de ani a murit de gripă, acesta fiind primul caz înregistrat oficial în Argeș. Conform DSP Argeș, bărbatul a murit în urma complicaţiilor cauzate de afecţiuni preexistente şi asocierea cu virusul gripal de tip B. Bărbatul nu era vaccinat. Tot astăzi, DSP Argeş a anunţat că numărul cazurilor confirmate de gripă a ajuns la 61. Dintre acestea, 56 sunt copii şi cinci adulţi.




 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 ianuarie 2020, a inculpatului Ionel Ilie, avocat în Baroul Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, prevalându-se de o presupusă influență pe care ar fi avut-o asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Pitești care soluționau apelul în dosarul penal în care era judecat cumpărătorul de influență, în cadrul discuțiilor purtate, a pretins în mod direct acestuia suma de 2.000 euro, promițându-i că îi va determina pe membrii completului de judecată să pronunțe o soluție favorabilă, de condamnare cu suspendare, iar apoi, în ziua de 01.10.2019, în jurul orelor 19:00, a primit de la cumpărătorul de influență suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior.
La data de 22 ianuarie 2020, inculpatul a fost prezentat Curții de Apel Pitești cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de instanța de judecată, dispunându-se măsura preventivă a arestului la domiciliu.
 

Ion Mânzână a afirmat că înainte de Congres dorește să fie organizate adunări generale pentru alegerea conducerilor și stabilirea candidaților. Mi-aș fi dorit ca până pe 29 să avem stabiliți toți candidații, dar nu știu dacă se va întâmpla asta. În privința desemnării lui Cristian Gentea drept candidat la primăria Pitești, Mânzână a afirmat că noul președinte executiv al PSD Argeș este în opinia sa cea mai bună variantă, dar candidatul va fi decis de organizația Pitești.

"Și cu dl Ionică eu am făcut o declarație. Este mai mult dorința mea ca dl Gentea să candideze. Decizia finală o ia organizația de la Pitești. Dânsul nu a participat la adunarea generală a organizației Pitești nici la funcțiile pentru PSD Argeș din motive incașe. Cred că declarațiile dânsului sunt corecte. Eu afirm că varianta cea mai bună este dl. Gentea. Îl voi exprima inclusiv în cadrul organizației Pitești", a menționat Mânzână.

Cristian Gentea susține că supărarea lui Ionică (plecat în Peru la momentul alegerilor din județ) este îndreptățită, și a explicat că în stabilirea viitorului candidat va fi luat în calcul și un sondaj. "Îi mulțumesc dlui președinte pentru părerea sa. Evident că dl. Ionică avea tot dreptul să se supere, este primar în funcție și membru al organizației noastre. Candidatul la primăria Pitești se va stabili în cadrul organizației locale. Nu s-a stabilit că dl Ionică nu mai candidează. Vom face un sondaj să vedem cine este cel mai bine văzut, dar și ce doresc piteștenii", a subliniat Cristian Gentea.

 

Ion Mânzână, președintele PSD Argeș, crede că s-a pus cruce odiseei prorectorului Emanuel Soare către mandatul de prefect. Reamintim că la finalul anului, Adrian Miuțescu l-a anunțat pe Soare drept viitorul prefect, în contextul în care acesta nu îndeplinea obligația legală de a fi funcționar public, existând presupuneri că liberalii ar fi încercat să îi aranjeze un concurs de funcționar public la una din primăriile din Argeș.

"Cred că este meritul presei că Emanuel Soare s-a retras din concursurile pentru funcționar public. Dacă un candidat pentru funcția de prefect își aranjează concursul ilegal, să luăm un ditamai prorectorul să ducem candidat la primărie și debutant pe probleme de mese și scaune la o primărie de la marginea județului, ca să îl punem prefect, e o bătaie de joc la adresa oricărui partid aflat la guvernare. Cum putem să credem că el va veghea la respectarea legii?", a afirmat Ion Mânzână.

 

 

 

 

Magistrații Curții de Apel Pitești au decis, în cadrul Adunării Generală, reducerea activității instituției la o treime din capacitate. La baza deciziei stă iminenta abograre a pensiei speciale de serviciu. Magistrații argeșeni consideră abrogarea pensiei de serviciu drept o încălcare a independenţei şi statutului constituţional al judecătorilor.
Magistrații au anunțat că vor lucra doar la o treime din capacitate până la renunțarea la acest proiect de lege.
„În perioada protestului, se vor soluţiona cauzele urgente de competenţa secţiei penale şi a secţiilor civile ale Curţii de Apel Piteşti, asigurându-se desfăşurarea a 1/3 din activitatea judiciară a instanţei. Totodată, începând cu aceeaşi dată (22 ianuarie, n.r.), şi personalul auxiliar şi conex va suspendat activitatea judiciară, respectiv participarea la şedinţele de judecată în aceleaşi condiţii ca şi magistraţii instanţei, respectiv cu participarea doar la şedinţele de judecată având ca obiect soluţionarea cauzelor urgente, restul lucrărilor urmând a fi efectuate în continuare”, se arată într-un comunicat al  Curții de Apel Piteşti.  
Și judecătorii de la Tribunalul Argeș sunt într-un protest similar. La Tribunalul Argeș nu se vor mai înregistra şi repartiza în sistemul informatic acţiunile de sesizare a instanţei, precum şi dosarele înaintate în căile de atac, cu excepţia acţiunilor şi cauzelor cu caracter urgent.

Pentru asigurarea patrulărilor preventive în masivul Iezer Păpușa, Salvamont Argeș a achiziționat o bază modulară care, în aceste zile, este instalată pe platforma Voina, de unde se poate interveni radial în masiv. Baza este compusă din cinci containere și reprezintă un sistem folosit, în ultimii ani, pe pârtiile de schi și în zonele turistice pentru serviciile de salvare. Înainte de achiziționarea bazei, salvamontiștii de la Câmpulung făceau patrulare preventivă într-un modul de locuit cu condiții destul de precare. Astfel, noua bază modulară va asigura condiții decente patrulei Salvamont de serviciu, fiind dotată cu sală de prim ajutor, toalete și dormitoare. Baza modulară a costat 100.000 lei.

 

 

Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici l-a atacut virulent pe ministrul Finanțelor Florin Câțu, după ce acesta a lăsat să se înțeleagă ca este foarte probabil ca progrmaul "Prima Casă" să fie abandonat de guvernul Orban. "Prima Casă se află binenţeles pe această listă de programe (aflate în analiză -n.red.). Nu a fost nevoie (de bani la rectificare pentru "Prima Casă" -n.red). Programele rămân. Doar facem o analiză. După ce facem o analiză, voi vedea care va mai rămâne în picioare sau nu", a declarat Cîțu. Acesta s-a declarat sceptic în privința continuării programului "O casă, o familie". Declarațiile lui Câțu nu au rămas fără ecou.
Mircea Drăghici acuză ministrul Finanțelor de faptul că vrea să stopeze un program care s-a dovedit că a sprijinit familiile tinere, fără venituri foarte mari, în încercarea de a avea un cămin, forțând românii să apeleze direct la bănci, care au dobânzi și comisioane mult mai ridicate decât cele stabilite prin programul Prima Casă.
"Încă o măsură bună pentru tinerii din România se află pe eșafodul Guvernului Orban! După ce, ani la rândul, a strigat din Opoziție că economia este în prag de colaps, ministrul Cîțu a descoperit dintr-o dată că nu suntem în criză - Taman la timp ca să ne anunțe că liberalii se gândesc să oprească Programul Prima Casă, pentru că, spun ei, economia se descurcă singură să se dezvolte prin credite imobiliare.

Costurile unei asemenea decizii le vor suporta, bineînțeles, tot românii! De reținut: Avansul unui credit luat prin „Prima Casă” este de 5.000 €, pe când la creditul imobiliar este de 3 ori mai mare!! Mai mult, forțați de ministrul Cîțu să cumpărăm case prin credit imobiliar, noi, copiii noștri, vom fi nevoiți să dăm băncilor în 30 de ani cu circa 22.500 € mai mult decât prin programul „Prima Casă” - practic, cu 30% peste valoarea apartamentului.
Bună afacere, nu? Sigur, nu pentru buzunarele noastre, din care liberalii vor să scoată cât mai mult ca să aibă grijă de săracele bănci bogate.
Ca să înțelegeți că anunțul finanțistului din mediul privat Cîțu nu este întâmplător, comparați suma prinsă pentru garanțiile din programul „Prima Casă” pe anul 2019 - 2 miliarde, versus 200 de milioane pentru 2020, prin grija prietenilor noștri liberali. Doar de 10 ori mai mică!
Abia acum ne spune Cîțu că vrea să facă studiu de impact ca să vadă dacă mai continuă cu „Prima Casă” - O mică observație, domnule ministru: studiul de impact se face ÎNAINTE de realizarea legii bugetului, și nu după, heirupist și ipocrit!
În final, înțeleg faptul că ați făcut bugetul acestui an relaxați, pentru că ați găsit, ajunși în Guvern, o economie în creștere, departe de criza anunțată constant în anii de guvernare PSD. Ce nu înțeleg este de ce ne amenințați cu noi crize economice doar atunci când trebuie să mărim veniturile și pensiile românilor!
Iată adevărata expertiză a actualului ministru de Finanțe: jocul la cacealma de-a alba-neagra cu economia românească. Pe banii noștri", a subliniat Mircea Drăghici.

Ministerul Tineretului și Sportului prin Casa de Cultură a Studenților Pitești a organizat miercuri, pe data de 15 ianuarie, un eveniment cultural închinat memoriei și personalității poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naștere s-au împlinit 170 ani.
Acțiunea a fost moderată de Robert Chelmuș și a reunit elevi, tineri, studenți, profesori, un public larg ce a dorit să păstreze vie personalitatea și opera poetului, sărbătorindu-l cu emoție și bucurie. În cuvântul său de deschidere, moderatorul, a vorbit despre semnificația sărbătoririi Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. Profesorul Gheorghe Dobre a vorbit despre rolul cititului în formarea substanței umane, dar și despre parcursul poetului național și rolul esențial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea și cultivarea limbii române și a identității  naționale dincolo de granițele țării. Au marcat evenimentul prin momente artistice ce au cuprins poezie și cântece următorii: Ștefan Dragnea, Andrei Dragnea, Elena Nedelcu, Ruxandra Păunescu, Andrei Vilău și Maya Bold.
La final toți cei care au participat activ la derularea evenimentului au primit diplome. Intrarea a fost liberă.


Copiii din Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung și cei din Casa de Tip Familial Câmpulung au participat joi, 17 ianuarie 2020, la o activitate susțintă de reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș. Întâlnirea face parte din proiectul ”Te învățăm să fii în siguranță!”, ce are o tematică amplă și de interes: consecințele comportamentului antisocial, violența, consumul și traficul de substanțe interzise, criminalitatea informatică, traficul de persoane.

Pe parcursul acestei activități de informare și de prevenție, participanților li s-a vorbit despre riscurile la care se expun ca urmare a consumului de substanțe psihoactive, despre siguranța în mediul on-line, dar și despre traficul de persoane, șantaj și anturaje periculoase.
Copiii au avut ocazia să vizioneze și un reportaj în care au fost prezentate cazuri concrete ale unor semeni de-ai lor care, din neatenție sau din neștiință, au trăit experiențe negative în urma cărora viața lor a căpătat un curs nedorit. La polul opus, din reportajul respectiv, copiii au putut afla și povești de viață de succes ale unor personalități reprezentative din lumea sportului românesc care prin munca lor, au reușit să devină adevărate modele.
Cei mici au fost încurajați să vorbească cu adulții care îi au în grijă, despre problemele cu care se confruntă ei sau prietenii lor, evitând astfel ca lucrurile neplăcute să degenereze și să se agraveze.
Activitățile din cadrul proiectului ”Te învățăm să fii în siguranță!” vor continua în Centrele de plasament și în Casele de tip familial din județul nostru, cu sprijinul polițiștilor experimentați ce desfășoară activități de poliție judiciară și cu sprijinul specialiștilor cu atribuții în domeniul asistenței sociale și protecției copilului din cadrul D.G.A.S.P.C Argeș.
Reducerea riscurilor la care minorii sunt expuși e o provocare atât pentru autorități, cât și pentru întreaga societate. În acest context, reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu colaborează, pentru a combate activitățile ilicite, dar și pentru a desfășura activități de informare și prevenție.
 

Niciun salon de înfrumuseţare sau unităţi care desfăşoară activităţi de coafură nu mai are autorizaţie începând de marţi, 14 ianuarie, dată de la care a intrat în vigoare un nou ordin de ministru.

Potrivit Ordinului MS 15/2020, „certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică este obligatorie pentru activităţile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare.

 Potrivit normelor vechi, saloanele de înfrumuseţare şi unităţile care desfăşoară activităţi de coafură şi frizerie putea obţine autorizaţia doar în baza unei declaraţii pe propria răspundere, însă, prin noul ordin de ministru, această posibilitate a fost abrogată.

 În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin toate persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare pe raza orașului Mioveni trebuie să solicite certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică de  către Direcţia de Sănătate Publică  Argeș.

Certificarea se face la cererea titularului activității, în acest sens fiind depusă o documentație specifică:

·        cererea și documentele aferente specifice domeniului activității

·        memoriul tehnic în care este descris modul de îndeplinire a cerințelor prevăzute de reglementările legale specifice domeniului de activitate;

·        dovada achitării tarifului de certificare, în cuantum de 200 de lei.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.