Dinamo a venit astăzi la Mioveni aproape sigură de cea de a doua victorie consecutivă, ceea ce ar fi relansat echipa lui Rednic în lupta împotriva retrogadării. Și lucrările chiar păreau să stea astfel, pentru că în minutul 90, Dinamo conducea cu 0-1. Mioveniul a crezut până la fluierul de final și a reușit, în prelungiri, să revină și să marcheze două goluri, obținând astfel probabil cea mai spectaculoasă  și mai dramatică victorie din istoria sa. Jucătorii lui Pelici au intrat însă destul de hotărâți pe teren și au masat, în prima parte, echipa bucureșteană în propria jumătate. După acest meci, Dinamo rămâne penultima în Liga 1 cu 12 puncte, în timp ce Mioveni face un salt impresionant și scapă de locurile de baraj.
Prima repriză a fost dominată în totalitate de CS Mioveni, care a trecut pe lângă deschiderea scorului prin Oancea, în minutul 12, și Scarlatache, șase minute mai târziu, însă cea mai mare ocazie a elevilor lui Alexandru Pelici i-a aparținut lui Blănaru.

Nesperat, Dinamo a obținut un penalty după ce Balaur l-a faultat pe Sorescu în careu.

Același Deian Sorescu a transformat cu emoții și alb-roșii conduceau cu 1-0. Mioveni s-a aruncat în atac și până la urmă a reușit golul egalizator.

Iliev l-a faultat în careu pe Rusu, iar Mousa Sanoh a transformat fără emoții. Nu avea să fie rezultatul final, Bogdan Rusu a marcat pentru 2-1 cu un voleu superb, aducându-le victoria aregșenilor.
Sorescu a fost dezbrăcat de fanii frustrați la finalul meciului, aceștia reproșându-i că nu merită să poarte tricoul lui Dinamo.

„E un moment fericit. Ne doream să încheiem anul cu un joc bun. În prima repriză am avut 3 situații foarte mari. La primul moment în care ne-au prins descoperiți, cei de la Dinamo au scos penalty și au marcat.

Am crezut până la final. Ne doream măcar să egalăm. Nici cel mai optimist nu se gândea la victorie. Meritam însă. Ce s-a întâmplat în seara asta se întâmplă o dată la foarte mult timp. E vorba și despre mâna lui Dumnezeu, mai ales că Dinamo a avut o șansă foarte mare de a marca la 1-1”, a declarat Pelici la final.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
Ion Georgescu a fost, probabil, cel mai rezervat, dorind probabil să își țină echipa focalizată pe obiectivul de a scăpa de orice emoție a retrogradării și să nu cadă pradă euforiei.
"Felicitări CS Mioveni, pentru rezultat!
Deși nu înțeleg evoluțiile oscilante din teren, îi felicit pe jucători pentru ambiția demonstrată la finalul meciului".
Primarul din Pitești, Cristian Gentea, a anticipat cu câteva ore înainte de meci, determinarea cu care CS Mioveni va intra pe teren în confruntarea cu Dinamo. După meci, a  avut o reacție mai exuberantă decât primarul din Mioveni și nu a ezitat să își exprime, în acest fel, și dezamăgirea față de atitudinea multora dintre fotbaliștii de la FC Argeș.

"Felicitări, CS Mioveni!
Felicitări, Ion Georgescu!
Felicitări pentru ambiție, pentru determinare, pentru speranță!
Mi-aș dori mult să vad așa ceva la FC Argeș.
Din păcate, echipa noastră, cu salarii și prime net superioare, face figurație în Liga 1.
Atitudine și daruire!
Asta am cerut. E mult??? Nu, nu este, dar nu poți să faci performanță cu jucători blazați, aduși de antrenori și manageri fricoși!
Încă o dată, un sincer BRAVO pentru CS Mioveni!", a transmis Cristian Gentea.
La rândul său, președintele CJ Argeș Ion Mînzînă a salutat victoria celor din Mioveni și și-a exprimat speranța că fotbalul din județ va deveni din nou performant și își va recăpăta gloria de acum câteva decenii.
"Felicitări #CSMioveni pentru victoria spectaculoasă și în același timp dramatică în fața lui Dinamo.
Până la urmă, determinarea și speranța într-un rezultat mai bun sunt două dintre secretele sportivilor profesioniști.
Felicitări #GeorgescuIon pentru că sunt convins că a pus presiune pe jucători ca să dea ce au mai bun din ei.
Îmi doresc foarte mult ca #FCArgeș și #CSMioveni să rămână în prima Ligă și, în edițiile următoare, să producă performanță, pentru ca județul nostru să redevină o școală de fotbal și o forță, ca pe vremuri", a reacționat și Ion Mînzînă.
 

Cu toată conducerea județului în tribună, cu primarul Ion Georgescu prins în tensiune mai ceva decât jucătorii, cu orgolii care au ajuns mult mai sus decât putința celor două echipe și s-au transformat într-o încrâncenare oarbă, CS Mioveni și FC Argeș au terminat la egalitate, 0 la 0. Cu Latovlevici în prima echipă din prima secundă, oricum FC Argeș pleca din postura de favorită. La fel ca și pretențiile, Cristian Gentea vorbind că nu este interesat decât de play-off.
Și totuși, au existat doar câteva șuturi pe poartă. Și nici acelea prea clare. Practic, neputința celor două echipe a mai fost mare decât s-au dorit a fi orgoliile. La un moment dat, practic FC Argeș a avut și patru jucători cu profil de atacant în teren și degeaba.
Până una alta, ambele echipe au obținut câte un punct. Tot este mai bine decât nimic. De menționat și un moment aparte, Telu Stancu fiind sărbătorit, de ziua lui de naștere, atât de CS Mioveni, unde este președinte executiv, cât și de FC Argeș, echipă unde a evoluat și unde a și fost antrenor.
447 de meciuri în Liga I, ocupând al șaptelea loc în clasamentul național ca prezențe în prima ligă de fotbal, 14 meciuri în Cupele Europene, 13 meciuri la Echipa Olimpică a României, 24 de meciuri jucate la echipa națională de tineret a României (U-21).

"După un meci ca ăsta pot spune că a fost prea multă încrâncenare și prea puțin fotbal. Poate un plus pentru Mioveni, care a apelat la mingea lungă. Am avut probleme, dar în repriza a doua am schimbat sistemul și am reușit să împingem jocul. Suntem la al șaptelea meci în care nu primim gol, dar la capitolul ofensiv suntem datori.

Aș evita să fac remarci individuale după un meci, dar pentru că m-ați întrebat de Kehinde Fatai, el are nevoie de timp. Vine după un an în care a stat, dar evoluția lui a fost peste așteptări. El vine după un an de pauză, deci este clar că are nevoie de timp. Latovlevici se vede că a avut jocuri, ritm, a fost altceva. S-a integrat repede.

 

La Tănase sunt două variante - ori să ducă această pubalgie la limita suportabilului, ori să se opereze, ceea ce ar însemna o lungă perioadă de indisponiblitate.

Antun Palic arată foarte bine și în momentul acesta, de asta am și apelat la el când Cristi Tănase s-a accidentat. El a jucat astăzi într-o altă poziție, puțin spre bandă, care nu este poziția lui. Poate că a intrat puțin și în vâltoarea jocului, când CS Mioveni domina un pic jocul cu mingea lungă. Nu e genul de jucător de luptă, dar el arată bine și înlocuirea lui a fost făcută doar din raționamente tactice", a spus Mihai Ianovschi.

Academica Clinceni şi CS Mioveni au remizat în a şaptea etapă a Ligii 1, scor 1-1. Ventura a deschis scorul pentru Clinceni, Buziuc a egalat, iar Ducan a apărat un penalty în ultimele minute ale meciului. CS Mioveni a urcat în clasament înaintea FCSB.
Ilfovenii au marcat încă de la începutul partidei, însă echipa lui Pelici a reușit să egaleze prin Buziuc de la punctul cu var, înainte ca aregntinianul Cascini să rateze şansa de a aduce toate punctele Academicii, Ducan apărând penalty-ul său. Portarul care merge acum în cantonament cu naționala sub 21 de ani a fost decisiv pentru punctul obținut de argeșeni.
 
”Am avut sanşă pe final, din nou a fost Duchi foarte inspirat la acel penalty. Prima repriză am jucat prost, cred că a fost cea mai proastă repriză a noastră în Liga 1. Ne prieşte acest teren, am luat patru puncte din şase posibile, dar acum am luat un punct cu foarte multă şansă.

Cu siguranţă suntem mulţumiţi, ne uităm în clasament, suntem unde poate nici nu visam după şapte etape. Sper să gestionăm bine această mini-vacanţă, pentru că ne aşteaptă meciuri grele în continuare.

Avem momente de slăbiciune, avem momente când suntem aerieni, avem momente când parcă suntem şi începem jocurile pe altă planetă, dar ne bucură că acum suntem în clasament unde suntem”, a declarat Alexandru Pelici.
 „Am avut foarte multe ezitări, dar am scos-o la capăt, am venit aici să nu pierdem punct sau puncte. Știam, am văzut la vizionare că acolo bate și acolo am plecat.  Sunt alături de Vlad, e un portar foarte bun, cred că ar trebui lăsat în pace să își facă treaba. E foarte greu, dar trebuie să fii concentrat în timpul meciului, din greșeli înveți. Am avut și eu astfel de momente, cred că știe toată lumea.
Chiar acum merg la naționala sub 21.  Am venit aici să joc, să o fac cât mai bine și dacă vor avea nevoie de mine, cu cea mai mare plăcere voi da totul pe teren”, a spus și Ducan la finalul meciului.

Mioveni câștigă derby-ul nou-promovatelor și îi provoacă lui Adrian Mutu a 3-a înfrângere pe banca oltenilor. Elevii antrenați de Alexandru Pelici au deschis scorul rapid, în minutul 12, după ce Kovacic l-a faultat pe Bogdan Rusu în careu. Buziuc a înscris fără emoții de la punctul cu var.
CS Mioveni s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la U Craiova 1948. Pelici a bifat o victorie importantă, după o decizie controversată a arbitrajului care a dus la un gol anulat pentru formația antrenată de Adrian Mutu.
Prima ocazie importantă a partidei le-a aparținut elevilor lui Alexandru Pelici. După o acțiune frumoasă a echipei gazde, Rădescu a finalizat cu un șut care trece puțin pe lângă poartă.

În minutul 11, Kovacic l-a faultat în careu pe Bogdan Rusu, iar arbitrul acordat lovitură de la unsprezece metri. Buziuc a transformat penalty-ul. Scorul putea deveni 2-0, în minutul 23, atunci când Ionuț Balaur a trimis cu capul spre poarta lui Mogoșanu. Balonul a trecut puțin pe lângă poartă.

Oltenii au avut o ocazie mare abia în minutul 54, atunci când Ondaan a bătut lovitura liberă direct pe poartă, dar coechipierii săi nu au reușit să împingă balonul în poarta lui Ducan.

În minutul 62, Baeten i-a pasat foarte bine lui Hugo Vieira care l-a lobat pe Ducan, reușind un gol superb. Arbitrul a luat o decizie controversată și a anulat golul pe motiv de ofsaid.

Câteva minute mai târziu, echipa lui Pelici a ieșit din nou la atac. Rusu a reluat cu capul o minge aruncată în careul oltenilor, dar parada lui Mogoșanu a păstrat scorul neschimbat.

Pe finalul partidei, Oancea a văzut al doilea cartonaș galben, iar CS Mioveni a rămas în zece jucători.

În prelungiri, oltenii au avut șansa să egaleze. Baeten i-a pasat foarte bine lui Vieira care a șutat, dar balonul a ocolit poarta.

În urma acestui rezultat, oltenii rămân cu 7 puncte în timp ce Mioveni o egalează pe CSU Craiova, cu 9 puncte.

Câteva sute de fani olteni au făcut deplasarea și ei la Mioveni și, după meci, s-au răfuit inclusiv cu oamenii de ordine de la stadion, care îi împiedicau să pătrundă pe gazon pentru a discuta cu jucătorii lui Mutu. Ei i-au reproșat și fostului jucător al FC Argeș că a ajuns la a treia înfrângere pe banca Craiovei.

După câteva minute tensionate, lucrurile s-au liniștit, iar fotbaliștii celor de la FCU Craiova s-au îndreptat către vestiare.

Reacții după meci

Alexandru Pelici, antrenor Mioveni
„E bine că am reușit, e o victorie muncită cu fiecare por, daca se poate spune așa. Îmi felicit jucătorii pentru efort, mă bucur din suflet pentru ei, au dat dovadă încă o dată de mult caracter, de multă dorinţă şi au jucat până la ultima picătură de energie.

 În momentul în care jucătorii Craiovei ne-au prins unu contra unu a fost deranj mare, pentru că au calitate foarte, foarte bună.

Îmi felicit din tot sufletul jucătorii, este o victorie foarte mare pentru noi, împotriva unei echipe care a adus jucători de mare valoare. Din fericire pentru noi, situațiile pe care și le-au creat le-au ratat și rezultatul a rămas același.

Ne-a ajutat și soarta în momentele când nu am fost inspirați, dar una peste alta am muncit mult pentru această victorie și îmi felicit jucătorii. Suntem o nou promovată, suntem pe locul pe care suntem.

Adrian Mutu, antrenor FCU Craiova
Cred că am dominat în totalitate jocul. Câteodată fotbalul e nedrept, iar eu cred că în seara asta nu meritam să pierdem. Ne-am făcut jocul, ei s-au apărat cu 5, 6, 7 fundași, câți aveau. Am și marcat... Am văzut în timpul meciului ce s-a întâmplat la acea fază. Vă las să vedeți câte greșeli au făcut arbitrii în defavoarea noastră.

Lipsa de eficacitate s-a văzut la ultimul șut. Ajungem în fața porții, deci producem fotbal, atacanții trebuie să fie mai atenți însă. Fotbalul se joacă pe goluri. Eu sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor. În afară de lovitura lor de cap din repriza a doua, ei n-au avut nicio ocazie.

Putem să jucăm mai bine, dar eu cred că acest noroc care ne lipsește acum o să se întoarcă și o să avem și noi mai mult noroc. Nu mă recunosc învins, dacă vorbim de joc”
Mioveni câștigă derby-ul nou-promovatelor și îi provoacă lui Adrian Mutu a 3-a înfrângere pe banca oltenilor. Elevii antrenați de Alexandru Pelici au deschis scorul rapid, în minutul 12, după ce Kovacic l-a faultat pe Bogdan Rusu în careu. Buziuc a înscris fără emoții de la punctul cu var.
CS Mioveni s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la U Craiova 1948. Pelici a bifat o victorie importantă, după o decizie controversată a arbitrajului care a dus la un gol anulat pentru formația antrenată de Adrian Mutu.
Prima ocazie importantă a partidei le-a aparținut elevilor lui Alexandru Pelici. După o acțiune frumoasă a echipei gazde, Rădescu a finalizat cu un șut care trece puțin pe lângă poartă.

În minutul 11, Kovacic l-a faultat în careu pe Bogdan Rusu, iar arbitrul acordat lovitură de la unsprezece metri. Buziuc a transformat penalty-ul. Scorul putea deveni 2-0, în minutul 23, atunci când Ionuț Balaur a trimis cu capul spre poarta lui Mogoșanu. Balonul a trecut puțin pe lângă poartă.

Oltenii au avut o ocazie mare abia în minutul 54, atunci când Ondaan a bătut lovitura liberă direct pe poartă, dar coechipierii săi nu au reușit să împingă balonul în poarta lui Ducan.

În minutul 62, Baeten i-a pasat foarte bine lui Hugo Vieira care l-a lobat pe Ducan, reușind un gol superb. Arbitrul a luat o decizie controversată și a anulat golul pe motiv de ofsaid.

Câteva minute mai târziu, echipa lui Pelici a ieșit din nou la atac. Rusu a reluat cu capul o minge aruncată în careul oltenilor, dar parada lui Mogoșanu a păstrat scorul neschimbat.

Pe finalul partidei, Oancea a văzut al doilea cartonaș galben, iar CS Mioveni a rămas în zece jucători.

În prelungiri, oltenii au avut șansa să egaleze. Baeten i-a pasat foarte bine lui Vieira care a șutat, dar balonul a ocolit poarta.

În urma acestui rezultat, oltenii rămân cu 7 puncte în timp ce Mioveni o egalează pe CSU Craiova, cu 9 puncte.

Câteva sute de fani olteni au făcut deplasarea și ei la Mioveni și, după meci, s-au răfuit inclusiv cu oamenii de ordine de la stadion, care îi împiedicau să pătrundă pe gazon pentru a discuta cu jucătorii lui Mutu. Ei i-au reproșat și fostului jucător al FC Argeș că a ajuns la a treia înfrângere pe banca Craiovei.

După câteva minute tensionate, lucrurile s-au liniștit, iar fotbaliștii celor de la FCU Craiova s-au îndreptat către vestiare.

Reacții după meci

Ion Georgescu, primar Mioveni

”În această seară, CS Mioveni obține prima victorie din acest campionat, pe teren propriu, în fața echipei FC Universitatea Craiova!
Felicitări echipei noastre și staff-ului tehnic, pentru munca depusă!
Mult succes galben-verzilor în meciurile viitoare!”


Alexandru Pelici, antrenor Mioveni
”E bine că am reușit, e o victorie muncită cu fiecare por, daca se poate spune așa. Îmi felicit jucătorii pentru efort, mă bucur din suflet pentru ei, au dat dovadă încă o dată de mult caracter, de multă dorinţă şi au jucat până la ultima picătură de energie.

 În momentul în care jucătorii Craiovei ne-au prins unu contra unu a fost deranj mare, pentru că au calitate foarte, foarte bună.

Îmi felicit din tot sufletul jucătorii, este o victorie foarte mare pentru noi, împotriva unei echipe care a adus jucători de mare valoare. Din fericire pentru noi, situațiile pe care și le-au creat le-au ratat și rezultatul a rămas același.

Ne-a ajutat și soarta în momentele când nu am fost inspirați, dar una peste alta am muncit mult pentru această victorie și îmi felicit jucătorii. Suntem o nou promovată, suntem pe locul pe care suntem”.

Adrian Mutu, antrenor FCU Craiova
”Cred că am dominat în totalitate jocul. Câteodată fotbalul e nedrept, iar eu cred că în seara asta nu meritam să pierdem. Ne-am făcut jocul, ei s-au apărat cu 5, 6, 7 fundași, câți aveau. Am și marcat... Am văzut în timpul meciului ce s-a întâmplat la acea fază. Vă las să vedeți câte greșeli au făcut arbitrii în defavoarea noastră.

Lipsa de eficacitate s-a văzut la ultimul șut. Ajungem în fața porții, deci producem fotbal, atacanții trebuie să fie mai atenți însă. Fotbalul se joacă pe goluri. Eu sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor. În afară de lovitura lor de cap din repriza a doua, ei n-au avut nicio ocazie.

Putem să jucăm mai bine, dar eu cred că acest noroc care ne lipsește acum o să se întoarcă și o să avem și noi mai mult noroc. Nu mă recunosc învins, dacă vorbim de joc”

Noua sală de sport de la Mioveni va fi gata în curând. Se lucrează de zor la finisajele din exteriorul arenei. Parchetul a fost montat, scaunele își așteaptă spectatorii, ca să își susțină favoritele. Mai mult, în zona oficială, scaunele au fost personalizate.
Primarul Ion Georgescu a avut o nouă întâlnire pe șantier, pentru a se asigura că proiectul va fi gata la timp. Pe 25 august, urmează să fie făcută recepția, concomitent cu autorizarea ISU, iar în zilele următoare, va fi făcută și omologarea arenei cu 2300 de locuri. Noua sală va putea găzdui atât competiții naționale, cât și internaționale.  
Lucrările la viitoarea sală a sporturilor s-au reluat în octombrie 2018, după o pauză de trei ani și cu un nou constructor, după ce primăria a dat în judecată firma care a câștigat inițial proiectul. Valorea investiției se ridică la 26,2 milioane de lei fără tva.
Firma care realizează lucrarea este Construcţii Erbaşu SA, cea care a realizat şi stadionul Steaua. 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.