Simona Halep a fost internată în spital în noaptea de sâmbătă spre duminică, a notat WTA pe contul de Twitter, citând ESPN. Sportiva noastră suferea de deshidratare și de epuizare, după cum relatează Sports Illustrated. I s-au administrat perfuzii. Simona Halep a fost internată la terapie intensivă, la Royal Melbourne Hospital, cea mai mare unitate medicală din Australia. Diagnosticul: "deshidratare severă". Sportiva a fost externată duminică dimineață, după 4 ore de tratament sub supraveghere medicală. I s-a recomandat să evite zborul de 14 ore între Melbourne și Peninsula Arabică.

Simona Halep a pierdut a treia finală de Mare Şlem a carierei! Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă cu 7-6 (2),3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, sâmbătă, la Melbourne, într-o finală memorabilă la turneul Australian Open. Cu această finală, Simona pierde și locul 1 mondial în ierarhia WATP. Simona a avut și mai multe probleme medicale.
Într-o finală dramatică, la Melbourne, Halep a mers umăr la umăr cu Caroline Wozniacki. A pierdut însă meciul pe ultimele trei game-uri. Mai proaspătă,  Wozniack a reușit să îi fure Simonei titlul. Românca pierde și primul loc în clasamentul Mondial WATP.  Meciul a durat 2 ore şi 53 de minute. Este a treia finală de Grand Slam pierdută de Halep, după cele două de la Roland Garros.
 
Uzată fizic după disputele maraton cu Lauren Davis şi Angelique Kerber, compatrioata noastră a  tras de ea cât a putut în partida de sâmbătă, cu Wozniacki. Oboseala şi suferinţa i s-au putut citi Simonei pe chip încă din finalul primului set, dar constănţeanca nu a cedat, ci s-a agăţat de fiecare minge.

În setul secund chiar a chemat doctorul, pentru a-i lua tensiunea arterială, dar a continuat şi a egalat situaţia la seturi. A pierdut în final, însă nu i se poate reproşa nimic. Fosta mare jucătoare Pam Shriver spunea chiar că Wozniacki ar trebui să-i mulţumească lui Kerber pentru victorie, deoarece nemţoaica a fost cea care a chinuit-o pe Halep în semifinala de vineri.

A fost una dintre cele mai frumoase finale din istoria recentă a Australian Open, prima după 1980 în care s-au întâlnit două jucătoare care nu au mai câştigat până acum un turneu de Grand Slam. A făcut-o acum Wozniacki, care îi va lua lui Halep şi fotoliul de lider mondial. Cât despre Simona, ea are în continuare uşile deschi, iar minunea s-ar putea întâmpla în primăvară, la Roland Garros.
 

 Simona Halep - Caroline Wozniacki este prima finală de turneu de Mare Şlem din Era Open în care se întâlnesc două sportive care au salvat cel puţin o minge de meci în precedentele şase partide. Românca este prima jucătoare din istorie care ajunge la meciul de titlu la acest nivel după ce a salvat pe parcurs mingi de meci în două partide.
Numărul 1 şi numărul 2 mondial nu s-au mai întâlnit într-o finală în tenisul feminin din 2015, iar ultima finală de la Australian Open între primele două favorite s-a consumat tot în 2015, când #1, Serena Williams, a învins-o pe Maria Şarapova.

Mi-am dorit foarte mult să câștig, dar Caroline a fost mai bună astăzi! Cu siguranță voi lupta, mai am mulți ani în față și sunt sigură că voi mai avea parte de o astfel de provocare. Vreau să le mulțumesc echipei mele, familiei și oamenilor care ne privesc acasă. Poate a patra oară va fi cu noroc. Mulțumesc tuturor pentru sprijin! Ați fost miniunați! Totdeauna este plăcut să joci în fața dmneavoastră și sper să revin din nou tot în această fază! - SImona Halep.

Ultima și singura româncă învingătoare într-un turneu de Grand Slam este Virginia Ruzici, care în 1978, la Roland Garros, ridicase deasupra capului trofeul.

Simona a mai disputat două turnee de Grand Slam. Ambele au fost la Roland Garros și au fost pierdute cu 6-4, 6-7, 6-4, în 2014, în fața Mariei Sharapova, și cu 4-6, 6-4, 6-3 anul trecut, în fața Jelenei Ostapenko.

Simona Halep s-a califiicat în finala turneului de la Shenzen, după victoria din semifinala românească în fața Irinei Begu. Numărul 1 mondial a declarat că își dorește revanșa în fața Katerinei Siniakova, cea care anul trecut a învins-o în finală.

Semifinală românească 100% la Shenzen. Irina Begu nu s-a lăsat foarte mult impresionată de colega sa de la dublu, Simona Halep. După ce liderul mondial a câștigat primul set cu 6 la 1, Irina Begu a avut o revenire în setul al doilea. Cu toate acestea, experiența și forța Simonei au fost decisive, iar Halep s-a calificat în finală. După meci, numărul unu mondial a declarat că este mândră de victoria obținută în fața compatrioatei sale. a fost a 11-a victorie la rând obținută de Halep în confruntările cu sportivele românce.

 ”A fost un meci greu, ştiu că este o jucătoare puternică şi s-a văzut în setul al doilea cum şi-a îmbunătăţit jocul. A fost o bătălie mai grea, dar am fost suficient de puternică să rămân acolo, să lovesc mingea mai tare la sfârşit, pentru că pierdeam energie, dar am reveni, am servit bine în ultimul ghem şi sunt foarte mândră de victoria mea de azi, a fost una grea. Sunt din nou în finală la Shenzhen, e o senzaţie extraordinară  Sunt foarte fericită să joc din nou în finală, în faţa acestui public minunat. Va fi o mare provocare mâine", a spus Halep.
Simona Halep își poate lua revanșa în fața Katerinei Siniakova, după ce numărul 47 WTA a învins-o anul trecut în finala de la Shenzen. Cehoaica a acces în finală după ce a trecut de Maria Șarapova, numărul 59 WTA, în trei seturi 6-2, 3-6, 6-3. Finala se va juca sâmbătă, la ora 8.

Sursa video: Tennis Channel LIVE

Proiectul are a reintrodus competiția sportivă la nivelul întregului județ în rândul elevilor și-a stabilit câștigătorii în urma finalelor desfășurate, timp de câteva zile, pentru baschet, fotbal fete, tenis și volei.
Acest proiect -  ”Intră în joc, câștigă-ți sănătatea” - unicat în țară este derulat de Instituția Prefectului din Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Argeș.
În urma finalelor desfășurate la Sala Sporturilor din Pitești, Școala Gimnazială ”I.L. Caragiale și Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” Pitești s-a stabilit podiumul celei de-a treia ediții a competiției. Astfel la:

URBAN GIMNAZIU

Handbal fete: locul I - Liceul Tehnologic Topoloveni; locul II - Şc. Gimn. Basarab I Câmpulung; locul III - Şc. Gimn. Adrian Păunescu Pitești.
Handbal băieți: locul I - Şc. Gimn. Ion Minulescu Pitești; locul II - Şc. Gimn. Carol I Curtea de Arges .

Volei fete: locul I - Şc. Gimn. Al Davila Pitești; locul II  Sc. Gimn. Liviu Rebreanu Mioveni.
Volei băieți: locul I – Șc. Gimn. Ion Minulescu Pitești; locul II - Sc. Gimn. I.L. Caragiale Pitești;

Baschet fete: locul I - Şc. Gimn. M. Eminescu Pitești; locul II - Şc. Gimn.  Nr.1 Oprea Iorgulescu C-lung ; locul III - Şc. Gimn.  Carol I Curtea de Arges.

Baschet băieți: locul I - Şc. Gimn. Carol I Curtea de Arges; Locul II - Şc. Gimn. Mircea cel Bătrân Pitești; locul III - Şc. Gimn. Sf. Iacob C-lung

Fotbal fete: locul I - Sc. Gimn. George Topârceanu Mioveni; locul II - Şc. Gimn.
Basarab I Curtea de Arges; locul III - Şc. Gimn. T. Mușatescu Pitești.
URBAN LICEE
Handbal fete: locul I - C.N.  Vlaicu Vodă Curtea de Arges; locul II - Lic. Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni; locul III - Colegiul Național Zinca Golescu Pitești.
Handbal băieți: locul I - Lic. Teoretic Ion Mihalache Topoloveni; locul II - C.N.  Vlaicu Vodă Curtea de Arges; Locul III -  Lic. Teoretic Ion Barbu Pitești;

Volei fete: locul I - Lic. Forestier Curtea de Arges.
Volei băieți: locul I – Lic. Forestier Curtea de Arges

Baschet fete: locul I - C.N. Ion C. Brătianu Pitești; locul II - C.N. Dinicu Golescu  C-lung; locul III - C.Ec Maria Teiuleanu Pitești.
Baschet băieți: locul I - C.N. Ion. C. Brătianu Pitești ; Locul II - C.N. Dinicu Golescu   C-lung; locul III - Lic. Teoretic  Iulia Zamfirescu Mioveni.

Fotbal fete: locul I - Lic. Tehnologic Dobrescu Curtea de Arges; locul II - Lic. Teoretic Ion Barbu Pitesti; locul III - Lic. Tehnologic Costești.

RURAL GIMNAZIU

Handbal fete: locul I - Sc. Gimn.   Rucăr; locul II - Sc. Gimn. Stolnici; locul III - Sc. Gimn. Vrănești .
Handbal băieți: locul I - Sc. Gimn.  Dragoslavele; locul II - Sc. Gimn. Bascov ; locul III - Sc. Gimn. Priboieni.

Baschet fete: locul I - Sc.Gimn. Nr.1  Valea Mare Pravat;
Baschet băieți: locul I - Sc.Gimn. Nr.1 Valea Mare  Pravat;

Fotbal fete: locul I - Sc. Gimn. Morărești; locul II - Sc. Gimn. Nr.1 Corbeni; locul III - Sc. Gimn. Vrănești.

Prefectul Emilian Dragnea și Inspectorul Școlar General  Dumitru Tudosoiu  îi felicită pe toți elevii si elevele care au participat la competiție și mulțumește profesorilor și tuturor celor  implicați  în organizarea și desfășurarea acestui proiect.

Cea de a XXXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Carpați s-a animat parcă la extrem după ce au fost anunțați câștigătorii. Publicul a avut parte de toate stările posibile. În timp ce unii dintre tinerii dansatori din Moldova erau cu ochii în lacrimi, dezamăgiți că nu au reușit să ocupe un loc pe podium, sute de dansatori  au celebrat împreună prin bucuria dansului Festivalul Carpați 2017. A fost cumva o explozie a bucuriei după tensiunea trăită înainte de anunțarea câștigătorilor și în timpul în care au performat și s-au întrecut pe scenele din Pitești, Mioveni, Câmpulung, Topoloveni și Curtea de Argeș. Câștigătorii au fost aplaudați, au fost făcute sute de fotografii de grup și, indiferent de naționalitate, de țară și chiar de continentul de unde veneau, artiștii s-au îmbrățișat, au dansat și s-au fotografiat împreună. A fost o încununare perfectă a unei ediții în care Ansamlul Dorul a aniversat 60 de ani de la înființare.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.