Sâmbătă, în prima zi de campanie electorală oficială pentru alegerile prezidențiale, a avut loc lansarea candidatului PSD. Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici s-a arătat încrezător în evoluția PSD la aceste alegeri. Au reușit să treacă o moțiune de cenzură datorită trădărilor. Nu este o problemă majoră. PSD a dorit să continue guvernarea pentru a pune în aplicare măsurile promise, așa cum a făcut și până acum. Noi ne-am asumat responsabilitatea. Să vedem cum vor reuși ceilalți să facă ceva pentru țară și dacă vor reuși să păstreze măcar creșterea economică impusă de guvernarea PSD. Cred că perioada următoarea va fi determinantă și românii vor înțelege ce partid este unul responsabil și care sunt partidele care au încercat să facă din această moțiune de cenzură un joc politic din campania pentru președinție. Sunt convins că Viorica Dăncilă, candidatul PSD, va intra în turul al doilea și că, o dată intrată în finală, va reuși să devină și prima femeie președinte, a subliniat Mircea Drăghici, după evenimentul de lansare.

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat că îşi propune ca şef al statului să transforme instituţia preşedintelui şi Administraţia Prezidenţială într-un simbol al transparenţei şi al bunei-credinţe.

“Candidez pentru că am credinţa unei schimbări profunde care trebuie să aibă loc de la nivelul instituţiei şefului statului spre celelalte instituţii şi am credinţa că va veni momentul ca o femeie să primească şansa să aducă echilibru, un echilibru între instituţii necesar bunăstării oamenilor. Lupta pe care o dau acum este pentru fiecare român care ar vrea să trăiască în pace, care ar vrea un trai mai bun şi care vrea stabilitate şi siguranţă pentru ţara sa. Preşedinţia României a fost prea mult timp un turn de fildeş, în care aleşii s-au ascuns de popor, a fost un buncăr al intereselor obscure şi al jocurilor de culise. Îmi doresc să transform instituţia preşedintelui şi Administraţia Prezidenţială într-un simbol al transparenţei şi al bunei-credinţe. Am 10 principii de la care nu mă voi dezice, care vor sta pe masa dialogului atât cu partenerii interni, cât şi cu cei internaţionali, sunt parte a viziunii mele pentru România şi alcătuiesc credinţa mea. Voi lucra pentru o societate în care nimeni nu e lăsat în urmă, voi susţine incluziunea socială reală, inclusiv la nivel economic şi cultural ”, a afirmat Viorica Dăncilă, sâmbătă, la evenimentul de lansare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

Deputatul Mircea Drăghici, fost sportiv profesionist, a reacționat fulminant după victoria istorică a Simonei Halep la Wimbledon în fața Serenei Wiliams.  Simona este primul sportiv din România care câștigă turneul de pe iarba londoneză la simplu.
Simona Halep nu trebuie să fie pe primul loc în clasamentul WTA ca să fie cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Simona a scris istorie cu adevărat. Nu numai că a câștigat prima sa finală jucată la Wimbledon, dar este și primul român care și-a adjudecat-o. Ilie Năstase a jucat de două ori finala acestei competiții prestigioase, însă nu a avut șansa să câștige. A făcut-o Halep, cea pe care unii deja începuseră să o critice, neînțelegând nimic din ceea ce înseamnă să rămâi la cel mai înalt nivel în orice domeniu. Simona a dat dovadă de siguranță, de stăpânire de sine, de forță mentală. Nu putem decât să o aclamăm și să o respectăm, a reacționat Mircea Drăghici, cel care este fost copilot de raliuri. 

În această dimineaţă, echipa formată din Ionuț Butoi, Augustin Pegulescu și Dorin Petruț a reuşit să câştige proba de arc compus. Militarii români - medaliaţi cu aur şi la ediţia de anul trecut, de la Toronto - i-au învins chiar pe reprezentanţii ţării gazdă, Australia. După aurul de la arc compus, Eugen Pătru a câştigat competiţia individuală de arc olimpic

”Ne bucurăm că am putut face o bucurie tuturor camarazilor de acasă și de Ziua Armatei am reușit să ne calificăm în finală. Important este că am ajuns din nou în frunte”, spune Ionuț Butoi, medaliat cu aur la Jocurile Invictus. 

Anterior, echipa de la proba de arc olimpic, compusă din Eugen Pătru, Dănuț Nicola și Cătălin Pârvu, obţinuse medalia de argint.

Prima medalie a României la ediţia din acest an a Jocurilor Invictus a fost una de bronz, câştigată de Dumitru Paraschiva, la canotaj în sală.

 

Astăzi, în Sala de Conferințe a Bibliotecii are avea loc finala Concursului Național de Lectură ”Bătălia Cărților”, categoria de vârstă 14-18 ani, iar vineri, 20 octombrie, la categoria 11-13 ani. Competiția, organizată de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, în colaborare cu Filiala Argeș a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, are drept scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor.
În acest concurs au fost propuse spre lectură cele mai noi apariții editoriale destinate copiilor și adolescenților, punându-se accent pe însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.
Finala va consta într-o dezbatere cu tema “Convinge-mă să citesc”. Fiecare participant va trebui să își prezinte și susțină cartea preferată, una dintre cele 10 din concurs, și să răspundă întrebărilor din partea juriului și a celorlalți concurenți. Juriul va ține cont de argumentare, exprimare, capacitatea de a convinge și de originalitate.
Finaliştii vor fi însoţiţi de susţinători – colegi de clasă, profesori, părinţi.
Participantul care va răspunde cel mai frumos și mai argumentat va deveni Cititorul anului. De asemenea, se va acorda un premiu pentru Cea mai buna fișă de lectură. Cartea care s-a bucurat de cele mai multe aprecieri și a fost votată cu cel mai mare punctaj va deveni Cartea Anului.
Premiile vor consta în cărți și materiale promoționale. Pe lângă acestea, ”Cititorul anului”, desemnat la ambele categorii de vârstă, va primi un dispozitiv mobil de comunicații tip TABLETĂ.

Vremea superbă de sâmbătă a adus mulți spectatori la manșele de antrenamente cronometrate. Și au avut ce vedea, pentru că cei mai buni piloți din Campionatul Național de viteză în Coastă au făcut spectacol pe traseul de pe drumul județean Lerești-Voina. Cel mai așteptat pilot a fost Vali Porcișteanu, care nu și-a dezămagit fanii, producând un adevărat show la urcare, dar mai ales la coborâre.

Vedetele TV Dani Oțil și Marian Andrei, multiplul campion Mihai Leu, campionul argeșean la raliuri Valentin Porcișteanu, Paul Andronic, Bogdan Cuzma, Lucian Răduț, Andrei Dumitrescu, Costi Stratnic, Florin Tincescu sunt doar câteva nume din lista extrem de puternică a celor 80 de piloți care vor lua astăzi startul la Trofeului Câmpulung Muscel 2018.



 Clubul Sportiv Brothers Motor Sport organizează, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, Trofeul Câmpulung Muscel 2018. Evenimentul automobilistic contează ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop și ar putea fi decisiv în lupta pentru titlul la general dintre Andrei Dumitrescu și Lucian Răduț.
Trofeul Câmpulung Muscel aduce la start și bolizi extrem de perfomanți, precum Ferrari 430 Challenge, Ferrari 458 Challenge, Mitsubishi Lancer EVO 9, Radical SR 8, Tatuus Formula Renault sau Osella.
 Vă reamintim că la ediția de anul acesta Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi. De asemenea, piloții și spectatorii sunt invitați să participe la o acțiune caritabilă dedicată Centrului de zi „Bambi” din Câmpulung.    
                                                          Restricții de circulație
Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei duminică  (23 septembrie ) între orele 8 și 17. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide. Festivitatea de premiere va fi la Primăria Câmpulung, la ora 17.

Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!
                                        Spectacol şi adrenalină la Câmpulung Muscel!
Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.