Cei 66 de piloți înscriși la "Trofeul Câmpulung 500" au venit în oraș, motiv de bucurie pentru pasionații de motoare care au ocazia să discute cu sportivii care vor concura în acest weekend și să facă fotografii cu bolizii.
             În avampremieră, la Primăria Câmpulung, primarul Elena Lasconi, organizatorul Iulian Nicolaescu, președintele FRAS Norris Măgeanu și pilotul Mihai Leu au susținut o conferință de presă. 
           
Cu această ocazie, Elena Lasconi a și primit invitația din partea campionului auto de a merge în dreapta acestuia într-una din manșele de recunoaștere, invitație acceptată pe loc.
            Organizatorii au transmis că, în urma discuțiilor cu sportivii, s-a luat decizia modicării orei de plecare în prima manșă de recunoaștere, sâmbătă și duminică, pentru ora 9, astfel încât asfaltul să fie cât mai cald. De asemenea, duminică, prima manșă de concurs este programată la ora 13, iar plecarea în cea de a doua manșă la ora 14,45.
             Restricțiile de trafic pe DJ 734 rămân valabile. Drumul Județean Lerești-Voina se va închide circulației sâmbătă, între orele 7 și 19 și duminică, înre orele 7 și 17.
             Organizatorii au făcut apel la cei care vor veni pe traseu să respecte întocmai indicațiile forțelor de ordine pentru siguranța lor și a piloților.   

       O zi a recunoștinței pentru eroii musceleni!

          Pentru că Trofeul Câmpulung a ajuns la cea de a X-a ediție și având în vedere momentele delicate prin care am trecut, anul acesta organizatorii au ales să premieze și eroii municipiului. Astfel, vor fi premiați cei 10 pompieri din Câmpulung care au fost în misiune la incendiile din Grecia, precum și pe campionul Invictus, veteranul de război Ionuț Butoi. Acesta din urmă va merge și pe traseu și va face și demonstrații la tir cu arcul, sport la care a fost premiat la jocurile Invictus.

 
        "Trofeul Câmpulung 500", cea de a VII-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, este organizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Câmpulung, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Consiliului Județean Argeș.
66 de sportivi vor concura sâmbătă și duminică pe traseul de trei kilometri, unul dintre cele mai tehnice din circuitul național.
          Ajuns la cea de a X-a ediție, Trofeul Câmpulung Muscel este, anul acesta, parte integrantă a Proiectului “CÂMPULUNG 500 – Capitala Scrisului Românesc”.

În piețe au apărut deja cireșele. Cine este pofticios, terbuie să aibă însă și buzunarul gros. Un kilogram de cireșe se vinde cu 100 de lei kilogramul! Deocamdată cireșele nu au apărut și prin piețele din Argeș, dar în București câțiva comercianți au pus pe tarabă prețioasele produse.
Fructele autohtonele au apărut în doar câteva pieţe din România. Chiar şi aşa, sunt mai ieftine decât cele aduse din însorita Grecie. Cele din import costă şi o sută de lei kilogramul. Nu e de mirare că din pieţe mulţi pleacă doar un pumn de cireşe, de poftă.
Sezonul cireşelor de mai în pieţele româneşti a început în forţă cu fructe aduse din Grecia.
în doar 24 de ore, comercianţii au scăzut considerabil preţul. Vineri, cireşele se vindeau 70 de lei kilogramul. Sâmbătă, în aşteptarea clienţilor, preţul a ajuns la 50 de lei. Ba chiar, la o tarabă, vânzătorii au apelat o strategie psihologică. Au afişat preţul de 49 de lei şi 99 de bani. Să nu fie impactul prea puternic.
Anul trecut, primele cireşe apărute în pieţe s-au vândut cu până la 200 de lei kilogramul.

 

O delegație a Primăriei Mioveni și a Consiliului Județean Argeș a reprezentat județul la Ziua națională a produselor agroalimentare românești într-un eveniment marcat la Ambasada României din Atena. Dansurile, muzica populară și produsele culinare tradiționale au fost secretele care au cucerit audiența.

Consiliul Județean Argeș a fost reprezentat, printre alții, de consilierii județeni Cristina Radu, Aurel Iacșa și Nae Eugen, de Roxana Stoenescu, șeful Serviciului Relații Internaționale, Cultură, Tineret, în timp ce numeroasa delegație din Mioveni a fost condusă de primarul Ion Georgescu. Artiștii de la Plai de Dor ai Centrului Cultural Mioveni, interpretele Veronica Dinu și Daniela Cernea, cu toții acompaniați de Taraful "Doina Argeșului" al Centrului Cultural Județean Argeș au făcut un adevărat spectacol în fața a sute de diplomați și de români veniți la acest eveniment. Invitații au avut prilejul de a descoperi Argeșul, prin intermediul materialelor de promovare, au descoperit harta interactivă a județului Argeș și au degustat dulcețurile și zacusca de Topoloveni, preparatele tradiționale din carne, brânzeturile specifice zonei de nord, covrigii musceleni, vinul de Ștefănești și țuica de Pitești.
 

 

Ambasada României la Atena în colaborare cu Primaria orașului Mioveni si Consiliul Judetean Arges, va desfășura , vineri, 13 octombrie 2017, ora 19.30, la sediul Ambasadei României, strada Emmanouil Benaki nr. 7, Psihiko, 15452 Atena, spectacolul intitulat Tradiții Românești, care va conține  muzică, dansuri și degustări de preparate tradiționale din zona Argeș.
 La acest eveniment  dedicat Zilei Nationale a produselor traditionale românesti  va participa delegația primăriei orașului Mioveni condusă de  primarul orașului, Ion Georgescu. Sute de oficiali dipomatici vor putea sista la spectacolul oferit de Plai de Dor din Mioveni, Veronica Dinu și Daniela Cernea și vor putea gusta preparate specific românești.
Programul artistic va fi susținut de Ansambul Plai de Dor din Mioveni, care în urmă cu două luni  a încântat publicul  la Festivalul Internațional de Dansuri Folclorice din Salamina-Grecia, , ajuns la ediția a IV-a, prin evoluțiile energice, dar și prin portul tradițional. Dovadă stau diploma și trofeul Festivalului Internațional de Folclor pe care copiii de la Mioveni le-au primit din partea organizatorilor.
Delegația primăriei Mioveni  are încheiat, încă din anul 2013, un parteneriat de cooperare cu primăria orașului Salamina.

Spectacolul oferit satăzi, cu ocazia Sărbătorii Recoltei pe Velea Argeșelului a fost o ultimă repetiție înainte de acest eveniment.

Orașul Mioveni a fost gazda Festivalului Carpați. În ciuda ploii care și-a făcut simțită prezența, semn de bogăție, spectatorii nu s-au lăsat intimidați. Și au avut și motive puternice. Peste 300 de dansatori  şi ansambluri  din 10 țări - Bosnia - Herțegovina, Bulgaria, Chile, Columbia, Grecia, Italia, Olanda, Republica Moldova, Thailanda, Turcia -  alături de Ansamblul Folcloric ”Dorul” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș şi Ansamblul “Plai de Dor “cu Taraful Centrului Cultural Mioveni au facut spectacol, la propriu. De remarcat prezența ansamblului din Moldova, condus chiar de primarul comunei Pașcani.
O nouătate a reprezentat-o faptul că, în premieră, dansatorii au fost acompaniați live, ceea ce a sporit cu mult spectaculozitatea reprezentațiilor.
Programul zilei a început cu tradiţionala paradă a costumelor în centrul civic,după care a urmat primirea şi prezentarea oficială a delegaţiilor la Primăria Mioveni.
Oaspeţii au primit cadouri simbolice din partea primarului Ion Georgescu şi a Consiliului Local Mioveni.
La eveniment au fost prezenți, de asemenea, președintele Consiliului Judetean Argeş, Dan Manu, vicepreședintele C.J. Argeş, Ion Mînzînă, deputatul Simona Bucura Oprescu,senatorul Şerban Valeca,consilieri locali,judeţeni şi angajaţi ai Primăriei Mioveni.
Cu acest prilej, președintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a oferit conducerii administrației locale trofeul Festivalului “Carpați”, pe care l-a dedicat întregii comunități, ca semn de apreciere pentru eforturile depuse în susținerea folclorului şi a tradițiilor
A  urmat spectacolul din centrul civic care a fost susținut de Taraful Centrului Cultural Mioveni și soliștii Daniela Cernea, Mihaela Costache, Mihaela Feraru, Nineta Popa Ionescu, George Dimitrache, Fanfara Teatrului Al. Davila Pitești, Fanfara Centrului Cultural Mioveni, Ansamblul “Plai de Dor “cu Taraful Centrului Cultural, Ansamblul “Dorulețul”.
În continuarea serii a avut loc concursul  de dans tradițional susținut de ansamblurile din Bulgaria, Turcia, Columbia, Chile, Bosnia-Herțegovina, Grecia, Italia, Olanda, Republica Moldova și România.
Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Judeţean Argeş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, în parteneriat cu Primăria şi Centrul Cultural Mioveni.
 

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.