Centrul Local „Dacia Felix” Mioveni din cadrul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, vă invită duminică, 22 februarie 2015 la sărbătorirea Zilei Internaționale a Cercetașilor.
Activităţile  se vor desfășura în sala de sport a Școlii Gimnaziale „George Topârceanu” Mioveni, începând cu ora 10:00.
Pe lângă jocurile specifice va avea loc şi un moment special - Depunerea Promisiunii Cercetaşului.
Cercetășia este o mișcare educativă care promovează pacea, non-violența, unitatea, precum și protejarea mediului înconjurător. Există organizaţii Scout în peste 216 de ţări şi teritorii numărând peste 40 de milioane de cercetaşi în întreaga lume.

Cu ocazia Zilei de Dragobete, sărbătoare tradițională românească, tinerii de la Organizația TEAM Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni și Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” vor organiza un spectacol caritabil „Dragobete, iubește românește”, evenimentul urmând a se desfășura pe data de 24 februarie, de la ora 18:00 și găzduit în Sala de Spectacole a Casei de Cultură.
În cadrul acestui spectacol vor urca pe scenă cursanții de la Centrul Cultural Mioveni, ce vor bucura publicul prin muzică, dans și teatru, cu invitați speciali precum Johny Bădulescu, Valentin Poienariu și Ștefania Vorovenci . De asemenea, va fi pregătită și o surpriză pentru spectacori.
Prețul biletului este de 5 lei, acesta putând a fi achiziționat de la Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni.
Fondurile strânse în urma acestui eveniment caritabil vor fi folosiți pentru a premia un cuplu longeviv din orașul Mioveni cu o excursie într-o stațiune balneară.

O explozie puternică a avut loc sâmbată dimineața, într-o garsonieră dintr-un bloc din orașul Mioveni, din cauza acumulărilor de gaze în locuință. În urma deflagraţiei, proprietarul garsonierei a suferit arsuri la cap , mâini și picioare acesta fiind transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Mioveni, apoi fiind transferat la Spitalul Județean Argeș.
Explozia a fost atât de puternică, încât suflul acesteia a smuls ușa garsonierei din perete. La locul deflagraţiei au fost deplasate o autospecială, un echipaj SMURD și o echipă tehnică de la GDF Suez. În tot acest timp, 13 persoane au fost evacuate din bloc pentru a nu le fi pusă viața în pericol.
Din primele cercetări, reprezentanţii ISU Argeș spun că explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze, specialiştii făcând verificări şi urmând să stabilească clar cauzele exploziei.
Explozia a avut loc într-un imobil de pe Aleea Tineretului din orașul Mioveni, în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 05.00, într-o garsonieră situata la etajul 4. Potrivit reprezentanţilor ISU Argeș, explozia nu a fost urmată de un incendiu.
Sursa: Muscel-arges.ro

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Femeii, Orașul Mioveni, prin Centrul Cultural organizează un spectacol folcloric ce îi va aduce pe scenă pe cunoscuții interpreți Constantin Enceanu, Maria Ionescu Căpitănescu, Mâțu Stoian, Georgeta Chițoran, precum și Ștefania Vorovenci, Ansamblul „Plai de Dor” ai Centrului Cultural și Taraful „Iancu Jianu”.

Evenimentul se va desfășura pe data de 7 martie, de la ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Educativ. Prețul unui bilet este de 30 de lei, acestea fiind puse în vânzare la sediul Centrului Cultural, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.

A nins ca în povești în județ. Utilajele de deszăpezit au fost pregătite să intervină pentru a degaja carosabilul, de la orele 18:00, astfel că în oraș a rămas atmosfera ca de vis. Pe principalele străzi din oraș, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, dar nu există niciun impediment consistent. Procedura de deszăpezire este asigurată de către cei doi operatori din Mioveni, S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, respectiv S.C. Construcţii Reparaţii Mioveni SRL.

Primăria Mioveni funcţionează un dispecerat non-stop, care va prelua semnalele de la locuitorii oraşului. Numărul de telefon al dispeceratului este: 0348/455.999 În același timp, autorităţile locale le reamintesc cetatenilor că este obligaţia lor de a curăţa de zăpadă trotuarele şi porţiunile de drum din faţa imobilelor în care locuiesc. Altfel riscă amenzi usturătoare, iar vina în cazul în care trecătorii se accidentează din acest motiv le aparține.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.