66 de piloți, inclusiv din Argeș, s-au înscris la startul Trofeului Câmpulung Muscel 2023, ultima etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. 
Etapa de la Câmpulung va decide și campionul din 2023 la general, dar și la mai multe clase, astfel că nu lipsesc nici principalii protagoniști. 
În același timp, 15 piloți debutanți își vor testa abilitățile pe traseul de trei kilometri de la Lerești-Voina, considerat unul dintre cele mai spectaculoase și mai tehnice din circuitul național.
Vor deschide traseul Valentin Porcișteanu, Dorin Banciu și Alex (Kellu) Gorgan cei care, ani de-a rândul, au oferit publicului spectacole la cel mai înalt nivel!
Restricții de circulație pe DJ 734 Lerești-Voina!
Având în vedere derularea competiției, informăm participanții la trafic că, în acest weekend, circulația pe DJ 734 Voinești-Lerești-Voina este restricționată în sectorul cuprins între kilometrul 8+ 00 și kilometrul 13+ 800 astfel:
sâmbătă, 21 octombrie: între orele 8.00 - 18.00
duminică, 22 octombrie: între orele 8.00 - 17.00
De asemenea, organizatorii fac apel la publicul spectator să respecte regulile de siguranță și indicațiile staff-ului și oamenilor de ordine pentru a preîntâmpina orice incident! Sportul cu motor înseamnă adrenalină și spectacol, dar implică și riscuri!
Ultima etapă din calendarul Campionatului Național de Viteză în Coastă, Trofeul Câmpulung Muscel 2023, ajuns la cea dea a XII-a ediție, este organizat în perioada 21-22 octombrie de ACS Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al municipiului Câmpulung, al Consiliului Județean Argeș și al Primăriei și Consiliului Local Lerești, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

“Trofeul Câmpulung 500” a intrat în linie dreaptă! În preambulul competiției automobilistice de Viteză în Coastă care este organizată în acest weekend pe traseul Lerești-Voina, a fost organizat un meci amical de fotbal între reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Câmpulung și organizatori și sportivii implicați în eveniment.

 Vineri, 17 septembrie, de la ora 11,30, în Sala Mare a Primăriei municipiului, va fi organizată conferința de presă la care vor participa primarul Elena Lasconi, președintele FRAS Norris Măgeanu, campionul Mihai Leu și, din partea Brothers Motor Sport, organizatorul Iulian Nicolaescu. Ziua nu se va termina însă aici. La ora 18, în fața Primăriei, este programată fotografia de grup și prezentarea oficială a piloților, care vor fi costumați în echipamentul de concurs. Ulterior, sportivii vor vizita Muzeul Municipal, acolo unde vor lua contact cu istoria Câmpulungului și Scrisoarea lui Neacșu, cel mai vechi document scris păstrat în limba română.

 “Trofeul Câmpulung 500”, cea de a VII-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, este organizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Câmpulung, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Consiliului Județean Argeș.

66 de sportivi vor concura sâmbătă și duminică pe traseul de trei kilometri, unul dintre cele mai tehnice din circuitul național.

 Ajuns la cea de a X-a ediție, Trofeul Câmpulung Muscel este, anul acesta, parte integrantă a Proiectului “CÂMPULUNG 500 – Capitala Scrisului Românesc”.

Peste 80 de piloți vor lua startul, sâmbătă și duminică, la Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș.

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va aduce la Câmpulung elita pilotajului românesc. Deja, aproape 80 de piloți și-au anunțat participarea, iar numărul acestora va crește în zilele următoare. Ediția din acest an ar putea decide campionul la general, în lupta acerbă dintre Andrei Dumitrescu și Lucian Răduț, dar și campionii la mai multe clase.

Printre cei care vor concura anul acesta se va număra și campionul național Valentin Porcișteanu, pe noul bolid Skoda Fabia R5, mașină cu care concurează în Campionatul Național de Raliuri.

De altfel, echipamentul de concurs este unul la cele mai înalte standarde, printre modelele care vor putea fi admirate de public numărându-se și Ferrari 430 Challenge, Ferrari 458 Challenge, Mitsubishi Lancer EVO 9, Radical SR 8, Tatuus Formula Renault sau Osella.
                   Vă reamintim că la ediția de anul acesta Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi. De asemenea, piloții și spectatorii sunt invitați să participe la o acțiune caritabilă dedicată Centrului de zi „Bambi” din Câmpulung.      
                                                         Restricții de circulație

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

                                                          Important de știut

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran.

De asemenea, informăm piloții și echipele care vor veni în parcul tehnic din Câmpulung că, având în vedere lucrările de reabilitare din centrul municipiului, accesul se face dinspre partea sudică, pe traseul DN 73 (centura Câmpulungului) – podul cu barieră- Primărie.

                  Vremea se anunță numai bună pentru un spectacol la cele mai înalte cote, iar organizatorii roagă publicul care va fi prezent pe traseul de la Lerești-Voina să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!!!

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.


Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!


Spectacol şi adrenalină la Câmpulung Muscel!

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018

Noul traseu este pregătit. Organizatorii promit o provocare pentru abilitățile tehnice ale piloților în arena gladiatorilor de pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung - Bughea de Jos (lângă fosta rampă de gunoi a municipiului), la cea de a treia etapă a Campionatului Național de Rally Cross.  
Zeci de piloți și-au confirmat prezența în zilele de 7 și 8 iulie, la cea a a IV-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a III-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS. Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport vor oferi celor prezenți ocazia de a asista la tradiționala paradă a IMS-urilor. La eveniment au confirmat prezența și participanți din Campionatul Național de Slalom Paralel, care vor veni cu bolizi extrem de bine pretătiți. Iar suprizele nu se vor opri aici. Doritorii din public se vor putea înscrie în concursul dedicat lor, ”Pilot pentru o zi”.
Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 7 iulie, inclusiv.
Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite. De asemenea, spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului.
 

Programul Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018

START ZIUA I – sâmbătă, 7 iulie
Recunoașteri și Antrenamente Cronometrate – ora 12:00 – 13:00. Manșa I -  ora 13:00 – 14:00. Manșa II - ora 14:00-15:00

START ZIUA II – duminică, 8 iulie
Recunoașteri - ora 10:00 – 11:00. Manșa III-  ora 11:00 – 12:00. Finalele -  ora 12:30 – 14:30
Afișarea rezultatelor provizorii: ora 14:30 / Afișarea rezultatelor definitive: ora 15:00


Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Bughea de Jos, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom!
Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018

Piața Primăriei din Câmpulung a început să se umple cu bolizii care vor concura în acest weekend, în perioada 23-24 septembrie, cea de a VI-a ediție a Trofeului Câmpulung Muscel reunește, pe traseul de la Lerești- Voina, elita pilotajului sportiv românesc.

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel și al Consiliului Județean Argeș, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2017, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop.

Cum lupta pentru titlul de campion la mai multe grupe se va da până la ultima etapă, principalii pretendenți vor fi nevoiți să dea tot ce este mai bun pe traseul de trei kilometri considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă. În competiție a confirmat înscrierea și cunoscutul om de televiziune Dani Oțil.

Invitații speciali vor putea parcurge traseul împreună cu Vali Porcișteanu, deja campion la clasa 3 în Campionatul Național de Raliuri, Dorin Banciu, Andrei Coreanu și Lucian Vișan din postura de deschizători.

Restricţii de trafic

Participanţii la trafic trebuie să știe că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică (23 şi 24 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Pitești- București, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere, iar cei care vin dinspre Brașov trebuie să ia în calcul o oră de întârziere având în vedere lucrările de reabilitare a drumului.

 

Recomandări

Organizatorii fac apel la spectatori să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!!!
De asemenea, vă propunem să aveți și haine groase, având în vedere temperaturile scăzute din aceste zile și, de ce nu, să aveți la dumneavoastră și umbrele, pentru că cel puțin sâmbătă există riscul unor averse, chiar dacă nu însemnate. Duminică, șansele să plouă se reduc spre zero conform prognozei meteo. Așadar, vremea este numai bună pentru un spectacol de calitate!

 

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.