Video! FC Argeș, calificare istorică în play-off!

FC Argeș a dat lovitura și a câștigat cu 2-1 duelul de la Botoșani! Astfel, piteștenii se califică pe ultima sută de metri în play-off-ul Ligii 1.

Mihai Roman a deschis scorul în partida de luni, însă FC Argeș a avut puterea să marcheze de două ori, reușind o revenire de zile mari: cu Latovlevici în mare formă, oaspeții au marcat golurile victoriei prin Dobrosavlevici și Said.
Astfel, FC Argeș prinde chiar locul 5 și este în play-off în premieră de la revenirea în Liga 1.
Înaintea meciului din etapa 30, FC Botoșani ocupa ultimului loc de play-off, cu 46 de puncte, cu un singur punct avans în fața lui FC Argeș. După acestă victorie, FC Argeș ar face 48 de puncte și ar urca pe 5, peste FC Voluntari.
Andrei Prepeliță a fost surprins de jucători, la finalul victoriei cu Botoșani, scor 2-1.

Tehnicianul a sărbătorit alături de fotbaliști chiar în timpul interviului, recunoscând că se gândește și la finala Cupei României.
„Am reușit o performanță foarte mare pentru club! Nu vrem să facem act de prezență în play-off, vrem să arătăm că suntem o echipă bună. Ne bucurăm cu toții, ne dorim și finala Cupei României. Am știut să suferim, iar băieții au arătat caracter. Suntem un grup frumos, mâine au liber, apoi dăm drumul la treabă pentru meciul următor”, a spus Andrei Prepeliță.

„Sper să-i încurcăm și mai departe și pe alții. Am urmărit să câștigăm fiecare meci! Ei au fost speriați, au avut presiune mai mare. Important este că băieții de aici vor juca cu echipe bune și pot să prindă și transferuri, după meciurile din play-off”, a spus Iasmin Latovlevici.
FC Botosani: Pap - Braun, Dawa, Șeroni, Țigănașu - Haruț, Dican, Papa (cpt.) - Jaja, Mihai Roman, Mailat
Antrenor: Marius Croitoru (Mihai Ciobanu pe foaie)

FC Argeș: Greab - Tofan, Turda, Dobrosalevici, Latovlevici - D. Meza Colli, Raynov - Ișfan, I. Șerban (cpt.), Cr. Tănase - Ganea
Antrenor: Andrei Prepeliță (Constantin Schumacher pe foaie)

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.